Poți să te sufoci dacă îți ții respirația?

Te poți sufoca ținându-ți respirația? Este practic imposibil să te sufoci sau să leșini ținându-ți respirația. Dar ce se întâmplă în corp pentru a împiedica acest lucru?

Te poți sufoca ținându-ți respirația? Există mai multe sisteme care împiedică corpul să-și oprească respirația pentru prea mult timp, fiecare preluând controlul dacă altul eșuează, iar acest lucru este extrem de benefic.

• Ce înseamnă, mai exact, să fii om?

Mai multe regiuni ale creierului lucrează împreună pentru a menține respirația. „Primul dintre ele este cortexul motor, care detectează că nu respiri”, a explicat Anthony Bain, profesor asociat la Departamentul de Kinesiologie de la Universitatea Windsor (Canada).

„Acesta trimite semnale către centrul de respirație din baza creierului, medula”, continuă profesorul. Cortexul motor controlează mușchii responsabili de respirație, cum ar fi diafragma, principalul mușchi care ajută la umflarea și dezumflarea plămânilor, și mușchii intercostali, localizați între coaste, care ajută la extinderea toracelui la fiecare respirație.

A doua regiune este un grup de celule din trunchiul cerebral, cunoscut sub numele de complexul pre-Bötzinger, care acționează ca generator de ritm respirator al corpului, explică Live Science.

„Acesta funcționează continuu, chiar și atunci când îți ții respirația. Este ca un ritm cardiac”, a spus Bain. Chiar dacă nu respiri, acest pacemaker respirator continuă să funcționeze, încercând să te facă să respiri.

În plus, grupuri de celule numite chemoreceptori monitorizează nivelurile de oxigen și de dioxid de carbon din corp. Există două seturi de astfel de celule: chemoreceptorii centrali și reflexul chemoreceptor periferic.

Iată de ce NU te poți sufoca ținându-ți respirația!

Chemoreceptorii centrali, localizați în creier, „răspund în principal la dioxidul de carbon”, a explicat Bain. Reflexul chemoreceptor periferic este situat în gât, lângă laringe. Aceste celule „vor răspunde atât la dioxidul de carbon, cât și la nivelurile scăzute de oxigen atunci când îți ții respirația pentru o perioadă îndelungată”, a adăugat el.

În cele din urmă, există receptori în plămâni care detectează extinderea acestora în timpul respirației. Atunci când îți ții respirația și plămânii nu se mai extind, încep să apară semnalele de alarmă.

Când oricare dintre aceste sisteme detectează că ceva nu este în regulă, sunt trimise semnale de stres către centrul respirator din creier, care face tot posibilul pentru a reporni procesul de respirație.

În studii, cercetătorii au descoperit metode pentru a dezactiva unele dintre aceste sisteme, pentru a vedea cum influențează durata de timp în care participanții își pot ține respirația.

De exemplu, într-un studiu pe pacienții cu transplant de inimă și plămâni, ai căror receptori pulmonari nu erau complet conectați la sistemul nervos central, aceștia nu și-au putut ține respirația mai mult decât participanții normali, ceea ce sugerează că acești receptori din plămâni nu sunt strict necesari pentru a continua respirația.

Se pare că chemoreceptorii au un rol mai important. Într-un alt studiu, Bain și echipa sa au folosit dopamină pentru a inhiba corpul carotid, parte a reflexului chemoreceptor periferic, adică grupul de celule care detectează nivelurile de oxigen și de dioxid de carbon.

„Dacă faci asta la oameni obișnuiți care își țin respirația, atunci poți extinde timpul în care își pot ține respirația”, a spus Bain.

Excepțiile

Scufundătorii de elită sunt o excepție: prin antrenament, ei pot să-și țină respirația mult mai mult decât oamenii obișnuiți. Recordul pentru apnee statică (ținerea respirației sub apă fără a folosi oxigen înainte) este de puțin sub 12 minute. Acești scufundători și-au antrenat abilitatea de a depăși semnalele transmise de chemoreceptori, ajungând la niveluri de oxigen mult mai scăzute decât o persoană neantrenată, și respiră doar atunci când simt că sunt pe cale să leșine.

Un alt mod prin care atât persoanele antrenate, cât și cele neantrenate își pot extinde timpul de apnee este prin introducerea unei cantități mai mari de oxigen în sistem, fie prin hiperventilație, fie prin inhalarea de oxigen pur. Acesta este și modul în care a fost stabilit recordul mondial Guinness pentru ținerea respirației. În 2021, Budimir Šobat, un scufundător liber din Croația, și-a ținut respirația timp de 24 de minute și 37 de secunde.

Aceste redundanțe ale corpului sunt esențiale pentru supraviețuire. „Dintr-o perspectivă evolutivă, are sens. Respirația este atât de importantă, încât are sens să existe mai multe sisteme de siguranță pentru a face corpul să continue să respire”, a concluzionat Bain.

Vă recomandăm să citiți și:

Iată cum constipația îți poate afecta inima

De ce portocalele sunt vândute în plase roșii?

Ce poți păți dacă mănânci două felii de șuncă pe zi?

Iată proteina care repară ADN-ul și ar putea duce la un vaccin împotriva cancerului