Home » Cultură » Jane Seymour sau Dr. Michaela Quinn, unul dintre cei mai faimoși medici din istoria televiziunii

Jane Seymour sau Dr. Michaela Quinn, unul dintre cei mai faimoși medici din istoria televiziunii

Jane Seymour sau Dr. Michaela Quinn, unul dintre cei mai faimoși medici din istoria televiziunii
Jane Seymour în filmul „Live and Let Die” (1973). Sursa foto: Profimedia
Publicat: 27.09.2024

Dacă nu a fost ea Dr. Michaela, Mike Quinn în serialul de televiziune Dr. Quinn, Medicine Woman, îndrăgostită nu doar de meseria ei, dar și de rebelul și curajosul Sully, atunci cine să fi fost? Și dacă nu a fost ea Elise McKenna, femeia pentru care Richard Collier (jucat de nemuritorul Superman, actorul Christopher Reeve), traversează timpul pentru a o vedea, pentru a fi cu ea, atunci cine să fi fost? Doar Jane Seymour putea face aceste roluri memorabile. Jane Seymour, 73 de ani, un premiu Emmy, două Globuri de Aur, o stea pe celebrul bulevard Hollywoodian Walk of Fame, și o carieră care se întinde pe parcursul a peste cinci decenii.

Actrița Jane Seymour și-a ales singură acest nume de scenă, inspirată de viața și destinul celei de-a treia soție a lui Henric al VIII-lea, singura dintre cele șase soții capabile să îi ofere lui Henric moștenitorul de sex masculin pe care îl dorea cu disperare (aceasta a murit după ce a născut, la 24 Octombrie 1537). Jane Seymour a zilelor noastre este purtătoare de cuvânt UNICEF, este o portretistă desăvârșită și a fost decorată cu OBE (Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic) în 1999, pentru serviciile aduse teatrului. Este implicată activ în numeroase cauze caritabile, este membră a Cabinetului Național al Celebrităților Crucii Roșii Americane, cu această fundație ajungând inclusiv în Africa unde fostul ei soț James Keach a filmat pentru un documentar premiat, Disease of the Wind. În plus, Seymour lucrează cu Childhelp, o organizație națională dedicată cercetării, tratamentului și prevenirii abuzului asupra copiilor, în calitate de ambasador internațional. De asemenea, este președinta de onoare a City Hearts, o organizație care îmbogățește viețile copiilor din centrele urbane și ale tinerilor dezavantajați, prin predarea artelor spectacolului, inclusiv pictura, dansul și actoria.

Jane Seymour, născută Joyce Penelope Wilhelmina Frankenberg la 15 februarie 1951, în Uxbridge, Middlesex (acum parte a Greater London), Anglia, este una dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite actrițe britanice de televiziune, cu roluri importante inclusiv în filmele pentru marele ecran. Provine dintr-o familie cu origini evreiești, poloneze și olandeze, mama ei fiind Mieke van Tricht, o asistentă medicală, iar tatăl Benjamin John Frankenberg, un distins ginecolog și obstetrician.

Cariera de actriță a lui Seymour a început cu un rol necreditat în comedia muzicală din 1969 Oh! What a Lovely War, de-a lungul anilor 1970 câștigând proeminență prin diverse interpretări în film și televiziune. A jucat rolul Solitaire în filmul James Bond Live and Let Die (1973), rol care a și făcut-o, de fapt, cunoscută la nivel internațional. A fost atrasă la Hollywood, însă a ales să revină pe scenele teatrelor englezești pentru a aborda roluri de doamne clasice precum Ofelia și Lady Macbeth ale lui Shakespeare și Nora din O casă de păpuși a lui Ibsen, mai târziu apărând în mai multe pelicule notabile, inclusiv Captains and the Kings (1976) și East of Eden (1981), pentru care a câștigat Globul de Aur.

În anii 1990, Jane Seymour a devenit extrem de populară, inclusiv la noi în țară, și a făcut istorie datorită rolului Dr. Michaela Quinn din serialul de televiziune Dr. Quinn, Medicine Woman, difuzat între 1993 și 1998.

(Mini)-serialele de televiziune s-au dovedit a fi un mediu favorabil pentru talentele lui Seymour. A câștigat recunoaștere pentru munca sa în Jack, The Ripper și War and Remembrance, pentru acesta din urmă fiind nominalizată în doi ani consecutivi la categoria Cea mai bună actriță atât pentru premiile Emmy, cât și pentru Globul de Aur. A câștigat premiul Emmy pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru interpretarea Mariei Callas în filmul ABC-TV The Richest Man Alive, bazat pe viața lui Aristotel Onassis, și a fost nominalizată la Globul de Aur pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea ducesei de Windsor în filmul CBS-TV The Woman He Loved. Pe lângă cariera de actriță, Seymour este inclusiv autoare de cărți pentru copii și de „auto-ajutor”, dar și creatoare de bijuterii.

Jane Seymour a fost căsătorită de patru ori și are patru copii. Primul ei mariaj a fost cu regizorul britanic de teatru Michael Attenborough, urmat de autorul Geoffrey Planer. Mai târziu s-a căsătorit cu David Flynn, cu care a avut doi copii înainte de divorțul lor în 1992, pentru ca în 1993 să se căsătorească cu actorul James Keach. Cuplul a avut împreună gemeni, însă Jane și James au divorțat în 2015.

În prezent, în afară de implicarea pe care încă o mai are în lumea filmului, Jane Seymour își continuă proiectele filantropice și caritabile, în special cele axate pe sănătate și wellness, educație și artă.

Jane Seymour, care se pare că are o relație cu actorul David Greenwald, cunoscut pentru rolurile din Cousin Bobby (1992), Sidewalks of New York (2001) și Theremin: An Electronic Odyssey (1993), locuiește în principal în Malibu, California.

Iar atunci când nu este actriță, scriitoare sau designer de bijuterii, Seymour poate fi găsită în atelierul ei de pictură. A fost selectată ca unul dintre pictorii oficiali ai Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino din 2005, ca artist oficial al Festivalului Vinului de Iarnă de la Napoli din 2006, al Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008 și al Jocurilor Olimpice de la Vancouver din 2010.

Surse:

https://www.theguardian.com/lifeandstyle/article/2024/jul/13/jane-seymour-james-bond-actor-73

https://people.com/tag/jane-seymour/

https://www.imdb.com/name/nm0005412/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cât de mult ne afectează mâncatul în fața televizorului?

Philo Farnsworth, pionierul televiziunii

Hugh Laurie, cel mai bine plătit actor de televiziune în 2010. „Oamenii vor supraviețui și vor găsi fericirea”

Betty White, doamna de aur a televiziunii americane. „Nu știam ce este Facebook, iar acum că știu ce este, trebuie să spun că mi se pare o mare pierdere de timp”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți