Ferigile care „evoluează invers” pun la încercare ipotezele despre evoluția plantelor

Tindem să percepem evoluția ca pe un proces unidirecțional: ființe simple care avansează treptat spre forme de viață mai sofisticate, fără posibilitatea unui pas înapoi. Cu toate acestea, cercetări recente demonstrează că lucrurile nu stau neapărat așa. Ce ne învață ferigile care „evoluează invers”?

„Evoluția nu are o linie de final. Nu există un scop final, un stadiu ultim. Organismele evoluează prin selecție naturală, care acționează la un moment geologic specific sau pur și simplu prin deriva genetică, fără o selecție puternică într-o direcție anume”, explică Jacob Suissa, profesor asistent de biologie evolutivă a plantelor la Universitatea din Tennessee (SUA).

• Un „rechin auriu” prins în largul Americii Centrale suferă de o afecțiune rară
• Lacul din Canada care este pe cât de colorat, pe atât de urât mirositor

Suissa, împreună cu Makaleh Smith, de la The New School (SUA), au investigat această presupunere despre evoluție în lumea plantelor, publicând recent concluziile lor într-un studiu. Cercetările lor arată că ferigile sfidează adesea modelul liniar al evoluției, definit de „Legea lui Dollo”, evoluând uneori „înapoi”, de la forme mai specializate la forme mai simple și nediferențiate.

Ce ne învață ferigile care „evoluează invers” despre evoluție?

Ferigile prezintă strategii reproductive variate: unele sunt dimorfice, producând frunze separate pentru fotosinteză și reproducere, în timp ce majoritatea sunt monomorfice, utilizând o singură frunză atât pentru fotosinteză, cât și pentru dispersia sporilor.

Dacă evoluția ar avea loc într-o singură direcție, cum se întâmplă în mare parte a regnului vegetal, ne-am aștepta ca, odată ce o ferigă a evoluat dimorfismul specializat, să nu poată reveni la monomorfismul mai simplu. Totuși, Suissa și Smith au descoperit contrariul în ferigile care „evoluează invers”.

Cercetând 118 specii, inclusiv pe cele din familia de ferigi Blechnaceae, cu ajutorul colecțiilor de istorie naturală și al algoritmilor care estimează evoluția ferigilor, ei au constatat că evoluția dimorfismului „nu este nici graduală, nici ireversibilă”. De fapt, au identificat mai multe cazuri în care plantele au evoluat spre dimorfism și apoi au regresat spre monomorfism.

„De ce au ferigile astfel de strategii reproductive flexibile? Răspunsul constă în ceea ce le lipsește: semințe, flori și fructe”, spune Suissa.

„Pentru că ferigile nu au semințe, ele pot modifica locul unde își plasează structurile producătoare de spori pe frunze”, continuă el. Această adaptabilitate le oferă o mare flexibilitate, permițându-le să revină la forme monomorfice generale, chiar și după ce au evoluat spre specializare. Practic, este vorba despre o evoluție „înapoi”.

Alte ființe care au evoluat „înapoi”

Iar ferigile nu sunt singurele organisme care procedează astfel. De exemplu, șopârla Liolaemus pare să fi re-evoluat pentru a depune ouă, după ce anterior se adaptase pentru naștere vivipară, scrie IFL Science.

„În cele din urmă, studiul nostru subliniază o lecție fundamentală în biologia evolutivă: nu există o direcție ‘corectă’ în evoluție, nici un marș spre un scop final. Căile evolutive sunt mai degrabă ca niște rețele încâlcite, cu unele ramuri care diverg, altele care converg și unele care chiar se întorc la ele însele”, concluzionează Suissa.

Studiul a fost publicat în revista Evolution: International Journal of Organic Evolution.

Vă recomandăm să citiți și:

Pajiștile mici de flori sălbatice din orașe, o alternativă bună pentru insecte

Test de cultură generală. Cât de repede zboară curcanii?

Cercetătorii au descoperit că unii pești sunt atât de stresați încât le afectează creierul

Test de cultură generală. Ce este ecolocația?