Cine a fost politicianul care „nu citea niciodată, dar avea darul să prindă din aer tot ce se vorbea despre lucrurile scrise”

Pe omul politic Alexandru Marghiloman, posteritatea și istoriografia l-au judecat deseori prin prisma colaborării acestuia cu germanii din Primul Război Mondial. Pentru a înțelege personalitatea lui Alexandru Marghiloman sunt necesare parcurgerea memoriilor celor care i-au fost contemporani și l-au cunoscut destul bine. Da, Alexandru Marghiloman a fost o personalitate complexă, cu lumini și umbre, dar care și-a lăsat amprenta asupra istoriei României.

Unul dintre apropiații lui Alexandru Marghiloman a fost Constantin Argetoianu. Cei doi au lucrat în preajma Primului Război Mondial îndeaproape pentru redactarea programului politic al Partidului Conservator.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Chiar din acest moment ne parvine unul dintre portretele lui Alexandru Marghiloman. Argetoianu, în amintirile sale politice, i-a schițat un portret destul de rece și dur lui Marghiloman:

„Cu toate aparențele lui de om civilizat, Marghiloman era cel mai rutinat politician din câți am văzut. În Partidul Conservator era reprezentantul metodelor de pe vremea politicii de la Mazar-Paşa. Pentru dânsul totul era decor și din nenorocire decor prost. Viața lui interioară era nulă. Sclivisit, tuns, ras, îmbrăcat şi încălțat după formule vechi de 20 de ani, Marghiloman rămăsese la etica și la estetica din 1890, epoca primelor sale mari succese”.

Casa lui Marghiloman, „ un specimen al ororilor”

Constantin Argetoianu a fost unul dintre oamenii care i-au călcat foarte des pragul casei lui Alexandru Marghiloman. Casa era amenajată după tipicul caselor boierești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

„E păcat că casa lui a fost dărâmată; ar fi trebuit să fie păstrată ca un specimen al ororilor la care se putea ajunge lăsând arhitecții și tapițerii sfârșitului acelui `stupid XIX-lea secol` (cum l-a botezat Leon Daudet) să facă după capul lor și după punga clientului.

Marghiloman s-a încredințat ilustrei firme Krieger de la Paris, nu a dat nici o idee, fiindcă nu avea nici una, şi s-a mulțumit să-și deschidă punga, pe care o avea plină. Draperii complicate de mătase şi de catifea, cu cordoane și cu ciucuri, ascundeau fiecare ușă și fiecare fereastră; covoare de lux, dar fără valoare artistică, pe jos, ca și tablourile franțuzești submediocre alături de inevitabilii boi bălani ai lui Grigorescu pe ziduri, nu înveseleau câtuși de puțin aspect unui mobilier `de stil` inconfortabil şi searbăd cu care nu te puteai familiariza.

De câte ori intram la Marghiloman, nu știam pe ce să-mi așez posteriorul şi pe ce să-mi pun ochii. Bineînțeles că în această casă, `model`, nu lipseau, pe lângă `hall`, nici `salonul cel mare` (care era mic şi întunecat), nici `sera`, nici `galeria`, nici `salonul cel mic`! Ce să mai vorbesc de `biroul` patronului, o bibliotecă în care nu era nici o carte răsfoită!”, nota Constantin Argetoianu.

„Marghiloman nu citea niciodată”

Conform spuselor apropiaților lui Alexandru Marghiloman, acesta nu prea citea, iar pentru a compensa acest lucru stătea des de vorbă cu cei din jurul său pentru a se informa. De altfel, ușa lui era mereu deschisă pentru cine dorea să îi treacă pragul.

„Marghiloman nu citea niciodată nimic; la început necunoscându-l încă bine, i-am făcut câteva memorii. În gândul meu ca să-l pun în curent cu principalele probleme economice şi sociale pe care constatasem că nu le prea cunoștea. Regulat, îmi vorbea despre memoriul primit cu câteva zile înainte, dar se învârtea cu multă abilitate în jurul subiectului fără să pătrundă niciodată în miezul lui. Mă miram de ce – până într-o zi când mi-a lămurit Alexandru Papacostea enigma – desluşindu-mi că `patronul` nu citea decât titlul memoriilor pe care le primea!

Marghiloman nu citea niciodată, nici memoriu, nici carte, nici revistă, dar avea darul să prindă din aer tot ce se vorbea despre lucrurile scrise. Pentru acest cuvânt îi plăcea să stea de vorbă cu cât mai multă lume: ușa lui nu era niciodată închisă”, scria Constantin Argetoianu.

Un politician de-a dreptul ultra conservator

În ceea ce privește politica, Marghiloman era un fin cunoscător, știa să își impună subtil ideile, dar era extrem de conservator față de orice ideea progresistă care putea tulbura ordinea socială. La fel s-a întâmplat și în creionarea programului Partidului Conservator din preajma Primului Război Mondial.

„Cu foarte multă delicatețe, Marghiloman a respins propunerile mele: nu era încă momentul să precizăm soluțiile noastre; nu trebuia să ne angajăm la lucruri precise; trebuia să lăsăm pe liberali să fiarbă în zeama lor, și câte și câte prostii.

În programul nostru, trebuia numai să conturăm problemele, să nu jignim nici una din clasele noastre sociale, să apărăm pe proprietari, dar să `propunem ceva` (formulă cunoscută !) şi pentru țărani! Desigur că dânsul nu putea fi decât contra exproprierii, dar din cele două reforme propuse de liberali se temea mai mult de cea electorală, căci odată sufragiul universal admis, alunecarea totală spre stânga devenea inevitabilă…”, mai consemna Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Constantin Argetoianu, despre Pacea de la București din 1913: „Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la Bucureşti ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică

Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii