Egon Schiele, artistul pornografic. În interiorul schițelor din închisoare, al iubirii interzise și al moștenirii unui prodigiu condamnat

În 1912, Egon Schiele, un artist expresionist de doar 22 de ani, își număra gândurile într-una din celulele umede ale unei închisori austriece, acuzat de „imoralitate” și de „coruperea minorilor” cu arta sa. Crima comisă? Crearea de desene cu adolescente dezbrăcate pe care autoritățile le considerau pornografice. Deși acuzațiile au fost în cele din urmă reduse la „indecență publică”, scandalul i-a adus lui Schiele eticheta de vizionar rebel, imagine care l-a urmărit până la moartea sa tragică prematură și chiar după aceea.

Astăzi, operele lui Schiele se vând cu milioane de euro la licitații, moștenirea lui aflându-se cumva la granița dintre geniu și controversă.

• Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
• Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai…

Egon Schiele s-a născut la 12 iunie 1890, în Tulln, un orășel de pe malul Dunării. Tatăl său, Adolf Schiele, a lucrat ca șef de gară la căile ferate austriece, dar stabilitatea familiei s-a destrămat când Adolf a contractat sifilis și a murit în 1905. Schiele avea doar 15 ani. Această traumă l-a marcat profund pe artist; astfel încât moartea și decăderea vor pătrunde mai târziu în opera lui.

Talentul artistic al lui Schiele a apărut devreme. La vârsta de 16 ani, a ocolit școala tradițională pentru a se înscrie la prestigioasa Academie de Arte Frumoase din Viena – era cel mai tânăr student al acesteia. Și nu a durat mult până a intrat în conflict cu instructorii din cauza stilului lor academic rigid, în 1909 părăsind academia și alăturându-se unui val de artiști avangardiști care respingeau convențiile.

Schiele și-a găsit un mentor timpuriu în Gustav Klimt, luminarul scenei artistice vieneze și fondatorul mișcării Secesiunea Vieneză. Klimt a recunoscut talentul brut al lui Schiele, cumpărându-i desenele și prezentându-l unor patroni. Cei doi artiști au făcut schimb de schițe – erotismul aurit al lui Klimt îmbinându-se cu intensitatea psihologică neșlefuită a lui Schiele.

Dar Schiele a depășit curând influența lui Klimt. În timp ce Klimt își drapa subiecții în foiță de aur și simbolism, Schiele își dezbrăca figurile – și la propriu și la figurat. Lucrările sale din 1910-1912, precum Nud masculin așezat (Autoportret) și Cardinal și măicuță, au șocat privitorii cu corpurile lor contorsionate, sexualitatea brută și expresiile obsedante. Ulterior, istoricul de artă Alessandra Comini a descris figurile sale ca fiind „contorsionate de un chin ascuns, carnea lor trăind în culorile descompunerii”.

În 1911, Schiele s-a mutat în orașul rural Neulengbach, în căutarea unei chirii mai ieftine și a inspirației artistice. Acolo, a început să deseneze adolescenți din localitate, plătindu-i adesea să pozeze nud – o practică obișnuită printre artiști, dar care a stârnit indignare în Austria conservatoare. Când o fată de 14 ani a fugit de acasă pentru a locui cu Schiele, tatăl acesteia l-a acuzat pe artist de răpire și viol.

Deși acuzațiile de viol au fost retrase, poliția a făcut o razie în atelierul lui Schiele, confiscând peste 100 de desene „indecente”. În timpul celor 24 de zile de detenție, Schiele și-a documentat calvarul folosindu-se de acuarele. Procesul a devenit un circ mediatic, Schiele arzând unul dintre desenele sale în instanță pentru a-și dovedi „intenția artistică”. Găsit vinovat de expunerea minorilor la artă erotică, Schiele a stat doar trei zile în închisoare.

Cu toate acestea, scandalul i-au adus și mai multă notorietate lui Schiele, atrăgând colecționari precum Franz Hauer și Arthur Roessler, care au considerat lucrările sale drept revoluționare. Până în 1913, Schiele expunea la München alături de Picasso și Van Gogh.

Arta lui Schiele era o îndepărtare radicală de portretul tradițional. Subiecții săi – adesea emaciați, colțuroși și marcați de nuanțe stridente – îi confruntau pe privitori cu o vulnerabilitate de neclintit. În Autoportret cu lanterna chinezească (1912), Schiele se înfățișează pe sine ca o figură slăbită, cu ochii scufundați, cu degetele întinse ca niște gheare. Fundalul, de un galben-verde bolnăvicios, evocă descompunerea.

Nudurile sale feminine erau la fel de transgresive. Spre deosebire de venele idealizate ale artei renascentiste, femeile lui Schiele aveau priviri sfidătoare, trupurile contorsionate în poziții care estompau granița dintre extaz și agonie. Lucrări precum Femeie șezând cu ciorapi verzi (1917) și Femeie în ciorapi negri (1913) au fost denunțate ca fiind pornografice, dar acum sunt celebrate pentru profunzimea lor psihologică.

„Figurile lui Schiele nu sunt doar goale – ele sunt expuse”, explică Jane Kallir, autoarea cărții Egon Schiele: The Complete Works. „Acesta a surprins anxietatea existenței moderne cu mult înainte ca Freud să o facă la modă.”

În 1911, Schiele a început o relație cu Walburga (Wally) Neuzil, un model de 17 ani care lucrase anterior pentru Klimt. Relația lor de patru ani a inspirat unele dintre cele mai emblematice lucrări ale lui Schiele, inclusiv Moartea și fecioara (1915), pictată după despărțirea lor.

În 1915, Schiele s-a căsătorit cu Edith Harms, o femeie din clasa de mijloc considerată mai acceptabilă social decât Wally. Devastată, Wally s-a alăturat Crucii Roșii și a murit de scarlatină în 1917. Vinovăția lui Schiele pătrunde în tabloul său din 1918, Familia, care o înfățișează pe Edith și un copil imaginar – un contrast emoționant cu imaginile sale anterioare, mai violente.

Tragedia a lovit din nou în 1918. Însărcinată cu primul lor copil, Edith a cedat pandemiei de gripă spaniolă la 28 octombrie. Schiele a murit trei zile mai târziu, la vârsta de 28 de ani.

Moartea lui Schiele a coincis cu prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, iar opera sa a căzut în obscuritate până în anii 1950. Publicul postbelic, confruntat cu existențialismul și ororile celui de-al Doilea Război Mondial, i-a redescoperit stilul. În prezent, Schiele este aclamat drept un pionier al expresionismului, cu expoziții la instituții precum Muzeul Leopold (Viena) și Muzeul de Artă Modernă (New York).

Valoarea sa pe piață a crescut vertiginos. În 2011, Houses with Laundry (Suburb II) s-a vândut cu 40,1 milioane de euro la Sotheby’s, în timp ce Portrait of Wally (1912) a declanșat o bătălie legală care a durat o decadă împotriva naziștilor, înainte de a ajunge la 19 milioane de euro la Sotheby’s, în 2010.

În 2018, o expoziție londoneză a nudurilor sale a iscat o serie de proteste. „Schiele ne obligă să ne confruntăm cu disconfortul nostru față de corpul uman”, spunea criticul Jonathan Jones. „Acesta este motivul pentru care el încă contează”.

În 2016, regizorul Dieter Berner a lansat filmul Egon Schiele: Death and the Maiden, peliculă ce dramatizează relațiile sale turbulente, iar în 2023, portretul soției artistului a fost vândut pentru 32 de milioane de dolari, pe fondul dezbaterilor privind cererile de restituire.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Egon-Schiele

Vă mai recomandăm să citiți și:

Arta ca terapie: Cum folosesc artiștii creația pentru a explora trauma și vindecarea. „Arta spală murdăria din sufletul nostru”

Natalie Cole, primul artist debutant premiat cu Grammy. Fiica legendarului Nat King Cole

Sergei Mikhailovich Eisenstein, pionier în teoria și practica montajului de film. „Cinematograful este moștenitorul tuturor culturilor artistice”

Jean Cocteau, poet francez, artist, regizor și dramaturg. „Poetul este un mincinos care spune mereu adevărul”