Home » Cultură » Morten Harket, solistul trupei A-ha. La vârsta de 4 ani scria muzică și cânta la pian

Morten Harket, solistul trupei A-ha. La vârsta de 4 ani scria muzică și cânta la pian

Morten Harket, solistul trupei A-ha. La vârsta de 4 ani scria muzică și cânta la pian
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 25.03.2025

Dacă sunteți fanii melodiilor Take On Me ori Stay On These Roads, celebre în anii 1980, atunci cu siguranță sunteți și fanii lui Morten Harket, vocea inconfundabilă a trupei norvegiene A-ha.

Morten Harket s-a născut la 14 septembrie 1959 în Kongsberg, Norvegia, crescând alături de cei patru frați ai săi în Asker, o suburbie a orașului Oslo, ca fiu al lui Reidar Harket, medic, și al lui Henny Harket, profesoară de economie. Morten și-a descris primii ani de școală ca fiind dificili. Era cunoscut pentru faptul că visa cu ochii deschiși, fiind prins mai mult în fanteziile sale decât în realitate. De asemenea, a fost victima bătăușilor din curtea școlii. Deși Harket a reușit să își îmbunătățească abilitățile sociale, a continuat să se lupte pentru a se concentra la școală. Singura materie la care părea să exceleze era cursul de creștinism, acest lucru inspirându-l să studieze la un seminar teologic. Și chiar dacă a fost puternic atras de profesia de preot, până la urmă muzica a fost cea care i-a dictat ce cale să urmeze.

Expunerea lui Morten la muzică s-a datorat interesului tatălui său pentru pianul clasic și a diferitelor influențe muzicale, printre care formații rock precum Uriah Heep și Queen, până la vârsta de patru ani, Morten Harket știind deja să scrie muzică și să cânte la pian.

„La 16 ani, eram îndrăgostit de Led Zeppelin și David Bowie, apoi de Jimi Hendrix. M-au uimit complet. Apoi am încetat să mai ascult altceva în afară de Hey Joe. Luni de zile a durat treaba asta”.

În 1982, Harket s-a alăturat primei sale formații, grupul de blues/soul Souldier Blue, în calitate de solist. Claviaturistul Magne Furuholmen (cunoscut și sub numele de Mags) l-a abordat pentru a se alătura lui și chitaristului Paul Waaktaar-Savoy (cunoscut și sub numele de Pål Waaktaar) într-o nouă formație – care avea să devină celebra A-ha.

Așadar, cariera muzicală profesională a lui Harket a luat avânt când a co-fondat trupa synth-pop A-ha în 1982, alături de cei doi, chitaristul Paul Waaktaar-Savoy și claviaturistul Magne Furuholmen, trio-ul mutându-se la Londra pentru a-și urma ambițiile muzicale. Descoperirea lor a venit odată cu single-ul „Take On Me”, lansat în 1984, dar care a obținut un succes major numai după ce a fost reînregistrat și însoțit de un videoclip inovator în 1985. „Take on me” a devenit un hit global și este adesea considerat drept una dintre piesele definitorii ale anilor 1980. Videoclipul piesei, care a necesitat patru luni de muncă și a implicat costuri de aproximativ 200.000, transformându-i pe băieți în vedete internaționale, a obținut opt premii MTV în 1986, inclusiv MTV Video Music Awards pentru cel mai bun artist nou, cea mai bună regie, cel mai bun concept video și premiul Viewer’s Choice.

Albumul de debut al trupei A-ha, Hunting High and Low, s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare în întreaga lume. În urma acestui succes, trupa a lansat mai multe albume, inclusiv Scoundrel Days, Stay on These Roads și East of the Sun, West of the Moon. După o perioadă de declin comercial cu albumul Memorial Beach, A-ha a luat în pauză, reunindu-se însă pentru spectacole începând cu 1998.

Un alt punct culminant în cariera grupului a fost înregistrarea cântecului principal „The Living Daylights” pentru filmul James Bond din 1987 cu același nume; filmul i-a avut ca protagoniști pe Timothy Dalton în rolul lui Bond și actrița Maryam d’Abo în rolul iubitei lui Bond, Kara Milovy.

„Faima este un asalt masiv asupra oricărei ființe umane. Probabil nu este foarte diferit de ceea ce simt animalele închise în grădinile zoologice. Devii un paria al societății în momentul în care atingi faima. Așa că aș descrie relația mea cu celebritatea: ca fiind problematică. Societatea nu-ți mai aparține. Dar tu îi aparții. Devii un obiect, instantaneu. (…) Și nu depinde de tine să decizi. Este o chestie de psihologie a maselor”.

În plus față de activitatea sa cu A-ha, Morten Harket a urmat o carieră solo, lansând șase albume.

În semn de recunoaștere a impactului asupra culturii muzicale norvegiene, Morten Harket a fost numit Cavaler de primă clasă al Ordinului Sfântului Olav de către regele Harald al V-lea.

Morten Harket se distinge printr-un timbru vocal inconfundabil, caracterizat de o extensie remarcabilă în registrul de falset, un atribut ce i-a definit identitatea sonoră de-a lungul carierei. Performanța sa vocală din „Summer Moved On”, în care a ținut o notă timp de 20,2 secunde, este celebrată în special ca fiind una dintre cele mai lungi note înregistrate în istoria topurilor din Marea Britanie.

A-ha, care a continuat să lanseze 11 albume de studio până în 2024, a vândut până în prezent mai mult de 100 de milioane de copii în întreaga lume.

În 2016, trupa a lansat cel de-al 10-lea album de studio, Cast In Steel, care a ajuns pe locul 7 în Marea Britanie și pe locul 4 în Germania.

„Dacă aș putea avea o ultimă conversație cu cineva, ar fi cu mama mea. Din simplul motiv că nu mai este printre noi. Mama a avut o influență mult mai mare decât aș putea eu să știu ori să explic vreodată. Am fost foarte, foarte norocos cu ambii mei părinți. Abia mai târziu în viață realizezi cât de important este acest lucru”.

Pe lângă cariera sa muzicală impresionantă, Morten Harket este cunoscut inclusiv pentru activismul social. S-a implicat în proiecte și campanii demarate pentru protecția copiilor și lupta împotriva sărăciei. A colaborat cu organizații internaționale precum UNICEF, contribuind la creșterea conștientizării asupra problemelor cu care se confruntă copiii din întreaga lume. Este un susținător fervent al cauzelor ecologice, deseori vorbind despre importanța protejării mediului și a resurselor naturale, și participând la diverse inițiative care promovează sustenabilitatea și conservarea naturii.

Harket are trei copii cu actrița suedeză Camilla Malmquist, cu care a fost căsătorit din 1989 până în 1998, precum și doi copii din relații ulterioare.

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0363122/

https://www.theguardian.com/culture/2016/may/04/morten-harket-interview-a-ha-john-barry

Vă mai recomandăm să citiți și:

Care sunt țările care au interzis muzica?

Björk, unul dintre cei mai influenți pionieri în muzica electronică și experimentală. A stârnit controverse la Oscaruri atunci când, de sub rochia ei de lebădă, a căzut un ou de struț

Vioara care a sfidat Auschwitz. Cum a salvat-o muzica pe Anita Lasker-Wallfisch

David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Vegetarienii au șanse mai mici să atingă vârsta de 100 de ani, indică un studiu
Vegetarienii au șanse mai mici să atingă vârsta de 100 de ani, indică un studiu
Genomul celui mai vechi virus ARN uman a fost reconstruit din țesut pulmonar vechi de 250 de ani
Genomul celui mai vechi virus ARN uman a fost reconstruit din țesut pulmonar vechi de 250 de ani
Câte specii de albine există pe Pământ? Iată cea mai recentă numărătoare!
Câte specii de albine există pe Pământ? Iată cea mai recentă numărătoare!
Oamenii și neanderthalienii s-au încrucișat, dar era vorba în mare parte de bărbați neanderthalienii și femei Homo sapiens
Oamenii și neanderthalienii s-au încrucișat, dar era vorba în mare parte de bărbați neanderthalienii și femei Homo ...
Pajiștile dispar aproape de patru ori mai repede decât pădurile, arată un studiu global
Pajiștile dispar aproape de patru ori mai repede decât pădurile, arată un studiu global
De ce banda de scotch scoate un sunet asemănător cu scârțâitul?
De ce banda de scotch scoate un sunet asemănător cu scârțâitul?
Cum ne este afectată mintea de sunetul constant al vieții moderne?
Cum ne este afectată mintea de sunetul constant al vieții moderne?
„Harta limbii” care ne-a fost arătată în copilărie este complet greșită. Iată de ce!
„Harta limbii” care ne-a fost arătată în copilărie este complet greșită. Iată de ce!
Secretul organizării Domeniilor Coroanei: un model inspirat din Ungaria?
Secretul organizării Domeniilor Coroanei: un model inspirat din Ungaria?
„Pânzele de păianjen” gigantice de pe Marte conțin structuri pe care oamenii de știință „nu le pot explica”
„Pânzele de păianjen” gigantice de pe Marte conțin structuri pe care oamenii de știință „nu le pot explica”
„Paradisul” Inteligenței Artificiale împarte investitorii în două tabere. Ce se întâmplă la Nvidia?
„Paradisul” Inteligenței Artificiale împarte investitorii în două tabere. Ce se întâmplă la Nvidia?
Presiuni asupra lui Friedrich Merz să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu Epstein
Presiuni asupra lui Friedrich Merz să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu Epstein
Ucraina nu era pregătită pentru o invazie pe scară largă, a recunoscut comandantul Gărzii Naționale
Ucraina nu era pregătită pentru o invazie pe scară largă, a recunoscut comandantul Gărzii Naționale
S-au plimbat pe Lună, iar pe 28 februarie 1970 au ajuns la Bucureşti
S-au plimbat pe Lună, iar pe 28 februarie 1970 au ajuns la Bucureşti
Instagram va alerta părinții atunci când copiii caută „în mod repetat” anumiți termeni
Instagram va alerta părinții atunci când copiii caută „în mod repetat” anumiți termeni
Psihologii dezvăluie culorile folosite cel mai des de oamenii dificili
Psihologii dezvăluie culorile folosite cel mai des de oamenii dificili
Cum reușește o stațiune de schi din Bulgaria să atragă turiști tot anul?
Cum reușește o stațiune de schi din Bulgaria să atragă turiști tot anul?
Doi aminoacizi comuni pot influența speranța de viață a oamenilor
Doi aminoacizi comuni pot influența speranța de viață a oamenilor