Drama regelui Ferdinand I, războiul și un ambasador francez. „Cuvântul `Germania` nu se găsește în tratatul nostru de alianță cu România”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Atunci când a intrat în Primul Război Mondial, România a declarat război doar Austro-Ungariei, nu și Germaniei. Această hotărâre fusese luată pentru a îl „menaja” pe regele Ferdinand I, care trecea printr-o adevărată dramă. Dar cum au privit țările Antantei decizia României de a nu declara război și Germaniei?

La 27 august 1916, România intra în Primul Război Mondial. Chiar în acea seară, la puțină vreme după ce ambasadorul român de la Viena a înaintat declarația de război Austro-Ungariei, trupele române pătrundeau în Transilvania.

• Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
• Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

Saint-Aulaire: „Brătianu ținea să cruțe pe cât posibil sentimentele regelui Ferdinand”

În tratatul de alianță al României cu Antanta nu a fost prevăzut faptul că România declara război Germaniei, deși era subînțeles că o declarație de război adresată Austro-Ungariei avea să atragă și reacția germană. De altfel, la fel procedase și Italia cu un an de zile înainte, atunci când a intrat în război alături de Antanta împotriva Puterilor Centrale.

Dar cum a descifrat ambasadorul francez la București, contele de Saint-Aulaire, faptul că România nu a declarat război și Germaniei?

„Cuvântul `Germania` nu se găsește în tratatul nostru (al Franței, n.r.) de alianță cu România. Neangajându-se să-i declare război în același timp ca Austro-Ungariei, Brătianu nu spera să-l evite, căci reprezentantul Germaniei la Bucureşti repetase deseori că un atac împotriva Austro-Ungariei ar provoca imediat un contraatac din partea Germaniei şi a Bulgariei.

Preşedintele Consiliului (de miniștri, n.r.) ținea cu atât mai mult să imite în acest punct de importanță secundară atitudinea Italiei, care nici ea nu declarase război decât Austro-Ungariei, cu cât, în ciuda semi-promisiunilor asupra punctului esenţial, nu o urmase, așteptând mai mult de un an pentru a ieși din neutralitate.

El ținea, de asemenea, să cruțe pe cât posibil sentimentele regelui Ferdinand, lăsând Hohenzollernului de la Berlin responsabilitatea unei agresiuni care ar forța mâna Hohenzollernului de la Bucureşti. Acesta era atât de tulburat, încât la 25 august, de ziua sa, când prim-ministrul, felicitându-l, a făcut o aluzie, totuşi foarte discretă, la gravitatea împrejurărilor, a izbucnit în plâns. Hotărârea sa era luată, irevocabilă, el alesese, dar încă nu se resemnase”, nota Saint-Aulaire în memoriile sale.

Lupta interioară a regelui Ferdinand I

Fin cunoscător al clasei politice din România, ambasadorul francez a reușit să intre în intimitatea trăirilor regelui Ferdinand I și a descris starea de spirit prin care trecea monarhul.

„Pentru ca să adopte hotărârea, el trebuise, într-o groaznică luptă interioară, să impună tăcere amintirilor din tinerețe, tradiţiilor neamului său şi să uite ce făgăduise unchiului său, regele Carol, apoi mătușii sale, regina Carmen Sylva. După moartea unchiului, moartea mătușii sale, în aprilie 1916, mai rupea încă o legătură între Ferdinand şi ţara sa natală. Foarte bună germană, Carmen Sylva se luptase pentru a determina România să urmeze Berlinul împotriva Franței (…)”, scria ambasadorul francez.

Regele Ferdinand I a aprobat intrarea României în război alături de Antanta și angajamentele pe care Ionel Brătianu, prim-ministrul României, le semnase. Chiar în Consiliul de Coroană din 27 august 1916, Ferdinand I a vorbit despre criza sa de conștiință pe care a învins-o datorită dragostei pentru România.

„Între timp, el (Ferdinand I, n.r.) aprobă fără a șovăi angajamentele luate de Brătianu în numele său şi exprimă voința ca ele să fie consfințite de reprezentanţii tuturor partidelor. În acest scop, el întruni un Consiliu de Coroană la 27 august, adică la sfârşitul termenului prevăzut pentru intrarea în război, pentru a prelungi cât mai mult iluziile inamicului. După o discretă aluzie la criza de conștiință pe care o învinsese din dragoste pentru patria sa română, declară că acceptă necesitatea războiului pentru a asigura viitorul naţiunii şi ceru atât concursul tuturor fără deosebire de opinie, cât şi păstrarea secretului, ca la spovedanie”, menționa Saint-Aulaire.

Ferdinand I și raidurile Germaniei asupra Bucureștiului

Faptul că a intrat în război împotriva Germaniei a fost o adevărată dramă pentru regele Ferdinand I, ce a fost oprită doar de ororile războiului.

„Regele Ferdinand își va opri curând lacrimile, nu de remușcare – conștiința se împăca la el mai repede decât inima –, ci de părere de rău, gândindu-se la Germania. Este adevărat că, prin comportarea sa faţă de el şi de poporul său, Germania va grăbi această evoluție.

Câteva zile după începerea ostilităților, în timpul raidurilor aeriene asupra capitalei sale, cum mă străduiam într-o convorbire cu dânsul să vorbesc de germani numindu-i mereu astfel, acest Hohenzollern mi-a răspuns condamnând la `barbarie des bochesa`, barbaria nemților”, preciza Saint-Aulaire.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum obținea guvernul român informații în Primul Război Mondial

Uneltiri politice din alte vremuri. Cum era înscăunat un șef de partid înainte de Primul Război Mondial

Ce discutau conducătorii Franței despre intrarea României în Primul Război Mondial?

Constanța înainte de Primul Război Mondial: hotelurile din oraș rivalizau cu cele de la Nisa