Drama României din iarna anului 1917, prinsă într-un dublu pericol

România a intrat în Primul Război Mondial la 27 august 1916, iar după o scurtă campanie în Transilvania s-a trezit atacată din două direcții. Contraofensiva trupelor Puterilor Centrale desfășurată atât din Bulgaria, cât și din Transilvania, a supus Armata Română unui efort de război imens. Treptat, trupele Puterilor Centrale au trecut Dunărea, dar și Carpați, și au înaintat în Muntenia.

La 7 decembrie 1916, Bucureștiul a fost ocupat de trupele invadatoare, iar administrația statului român, împreună cu unități ale armatei, care au reușit să evite încercuirea și distrugerea, s-au retras spre Moldova.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

La începutul lunii ianuarie 1917, avansul către Moldova al trupelor Puterilor Centrale a fost oprit, iar linia frontului a fost stabilizată. Dar situația în care se găsea România era disperată.

Armata țării era aproape distrusă și a intrat cu ajutorul aliaților într-un proces de refacere. Pe de altă parte, în luna martie 1917 a apărut un nou pericol, revoluția rusă care a produs și efecte asupra frontului românesc.

Un dublu pericol

Retras și el la Iași, împreună cu administrația statului român, ambasadorul francez, contele de Saint-Aulaire, a fost martorul tragediei prin care trecea România. El a sesizat corect că pe lângă confruntarea cu Puterile Centrale, un alt pericol pentru România era revoluția rusă care risca să producă grave perturbări pe Frontul de Est.

„În cursul iernii din 1917, după ce trecuse prin încercări din ce în ce mai cumplite, România părea să fie pe moarte lângă uriașa Rusie, aflată în plină anarhie, între cele două blocuri inamice, unul triumfător, celălalt nimicit. Totuşi, ea conta, ca şi Franţa, pe ponderea decisivă a intervenţiei americane, a cărei importanţă sporea în fiecare zi, de pe acum superioară din punct de vedere moral, până când avea să fie şi din punct de vedere material, faţă de intervenția Rusiei, mereu nesigură şi în curând istovită.

Guvernul român nu împărtășea iluziile guvernelor de la Paris şi Londra asupra înnoirii Rusiei prin revoluție, dar era foarte atent la campania care se desfășura acolo pentru revizuirea angajamentelor luate de vechiul regim. Campanie mai periculoasă pentru România vecină decât pentru oricare alt aliat, cu atât mai mult cu cât Rusia, chiar şi mai ales în haos, rămânea mai redutabilă ca oricând.

Ea nu putea decât să pună în prima linie a angajamentelor de revizuit pe cele smulse de Franţa în favoarea României, pe care o trăda mereu, angajamente impuse la cererea noastră de către țarul detronat guvernului său şi care, cum se spunea deja la Petrograd, cădeau odată cu el”, preciza ambasadorul francez.

Reînvierea Armatei Române

În iarna anului 1917, Armata Română a trecut printr-un proces de refacere și reorganizare. Armata I și Armata a II-a au fost înzestrare cu armament, mare parte trimis din Franța, și au fost recurtați noi soldați care au fost instruiți în tacticele moderne de luptă de atunci. Chiar de ziua națională de atunci, în 10 mai, o nouă Armată Română își făcea apariția. Pe lângă noua armată și-a mai făcut simțit prezența și Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni.

„În pofida bolilor, lipsurilor, aprovizionării insuficiente, Armata Română, încadrată de misiunea noastră (Misiunea Militară Franceză din România, n.r.), se reconstituia. (…) Generalul Berthelot (…) conducea efectiv formarea unei Armate Române noi şi reînarmarea acesteia cu armament francez, tranzitat prin Rusia sub controlul ofițerilor noștri (francezi, n.r.).

Reînnoit şi întinerit, comandamentul românesc colabora frățește cu misiunea noastră şi privea cu încredere viitoarele operațiuni. Printr-o coincidenţă ce pare simbolică, în toiul sărbătorilor Paştelui, de 10 mai, sărbătoarea națională a României, o paradă a diviziilor reconstituite a căror înfățișare marțială, în ținută de campanie, a stârnit aclamațiile publicului, a scos la lumină reînvierea armatei române. Curând, o lege specială, votată în unanimitate, conferea generalului Berthelot (…) titlul de cetățean de onoare al României.

Câteva zile după sărbătoarea națională, acest sentiment de reînviere militară şi speranță într-o eliberare națională au fost întărite prin defilarea la Iaşi a primelor eșaloane ale unui corp de armată recrutat prin voluntariat printre prizonierii transilvăneni din Rusia. Acest corp de armată, cu un efectiv de 40.000 de oameni, era, după cum se spunea, avangarda unui al doilea eșalon, poate a unui al treilea şi chiar a unui al patrulea, ce urmau să fie recrutate printre nenumărații prizonieri transilvăneni sau cehi”, scria Saint-Aulaire.

Impactul Corpului Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni

Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni a avut un impact și asupra soldaților ruși de pe frontul românesc. Când revoluția rusă a degenerat și pe frontul românesc, soldații români și voluntarii ardeleni și bucovineni nu au fost cuprinși de virusul bolșevic ce dădea târcoale.

„Toți acești soldați (din Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni, n.r.), admirabil antrenați, echipați şi hrăniți, erau o dovadă în favoarea regimului care le fusese aplicat în Rusia şi a bunăvoinței cu care noul guvern (guvernul rus de după revoluția din martie, n.r.) înlesnea încorporarea lor în armata română.

Înainte de a se distinge pe frontul din Moldova, aceste unități câștigau prima lor bătălie pe frontul revoluției printr-o influență foarte favorabilă asupra stării de spirit a armatelor rusești. `Comitetele de soldaţi`, sau soviete militare, au înţeles că acești voluntari, nerăbdători să se bată în rândurile Armatei Române împotriva foștilor lor stăpâni pentru a le smulge propriile lor pământuri, erau, de acum înainte, sub ordinele regelui Ferdinand, nu unelte ale unui proiect imperialist, ci ale unei opere de eliberare.

Această bruscă schimbare de atitudine a `Sovietelor` s-a accentuat când i-au văzut pe membrii guvernului şi ai aristocrației, aceşti `reacţionari`, dansând în piața publică hora națională, ținându-se de mână cu simpli soldați”, menționa Saint-Aulaire.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce discutau conducătorii Franței despre intrarea României în Primul Război Mondial?

Cum a trăit Marea Unire un diplomat din România. Regina Maria l-a considerat „un adevărat prieten”

Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”

Regele Ferdinand către ambasadorul francez: „Puteţi să contaţi pe armata mea”