Cum a schimbat înscăunarea regelui Ferdinand jocurile politice din România

Moartea regelui Carol I a generat schimbări ample pe scena politică românească. Odată cu dispariția lui Carol I se prăbușea și un sistem politic pe care regele l-a construit cu migală vreme de aproape jumătate de secol. Se prăbușea o întreagă lume politică, dar, în același timp, se ridicau noi centre de putere.

De această dată, balanța politică balansa puternic în favoarea unui personaj politic ce avea să marcheze istoria României pentru mai bine de un deceniu. Marea miză în 1914 a fost alegerea taberei căreia România trebuia să i se alăture în Primul Război Mondial.

• Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au…
• De ce au fost interziși câinii în Antarctica?

Este bine-cunoscut faptul că regele Carol I a implementat și a susținut rotativa guvernamentală între conservatori și liberali. De altfel, figura și autoritatea regelui nu au mai fost contestate deloc după 1870.

„Pe Regele Carol nu-l putea învârti după degete”

Lucrurile s-au schimbat însă rapid după data de 10 octombrie 1914, atunci când regele Carol I a încetat din viață.

„Moartea Regelui Carol a schimbat toată situația în politica noastră internă. În ce privea pe Brătianu (Ionel, n.r.), ea l-a întărit enorm. Pe Regele Carol nu-l putea învârti după degete. Bătrânul Suveran făcea – cât a putut – după capul lui, nu era sub influența nimănui și autoritatea sa era atât de mare în lumea politicienilor noștri încât Brătianu se simțea foarte Ionel în fața lui.

Pe chestia arzătoare a războiului (Primul Război Mondial, n.r.), Ionel simțea opinia publică în spatele lui pentru a împinge țara de partea Aliaților, dar își da seama totdeodată că avea o luptă grea de dus împotriva bătrânului rege, pentru a mișca poporul român spre destinele lui istorice. În această luptă decisivă putea cădea de o parte sau de alta și decât această incertitudine, Brătianu prefera bineînțeles netezirea terenului… Și Ferdinand era germanofil, dar Ferdinand n-avea voință și putea fi învârtit de alții”, scria Constantin Argetoianu.

„Cu suirea lui Ferdinand pe tron, Brătianu a devenit stăpân absolut pe situație și singur răspunzător al soartei țării noastre”

În ceea ce îl privește pe regele Ferdinand, liderul liberal Ionel Brătianu a dispus de mai multe pârghii pentru a-i influența deciziile. Atât prin regina Maria, cât și prin Barbu Știrbei. Prin influența covârșitoare pe care a exercitat-o asupra regelui Ferdinand, Ionel Brătianu a devenit principalul pol de putere politică din țară.

„Asupra lui (a regelui Ferdinand, n.r.), Brătianu putea exercita cu ușurință presiuni covârșitoare, prin Știrbei şi prin Regina Maria – unul omul său, cealaltă aliată lui în politica externă… Pe de altă parte, în formula Brătianu – Ferdinand, omul cu experiență politică şi cu autoritate era Brătianu, nu Regele, – în opoziție cu formula Brătianu – Carol în care succesorul patriarhului de la Florica (Ionel Brătianu, n.r.) se înfățișa `comme un très petit garçon` (ca un băiețel foarte mic, n.r.).

Cu suirea lui Ferdinand pe tron, Brătianu a devenit stăpân absolut pe situație și singur răspunzător al soartei țării noastre. Această enormă sporire de răspundere i-a sporit și autoritatea în partidul său ca și în opinia publică, dar din nefericire l-a făcut să piardă și puțin capul”, consemna Argetoianu.

„Pentru șefii opoziției, schimbarea de domnie a fost un dezastru”

În schimb, pentru opoziția formată din conservatori, decesul regelui Carol I a fost o adevărată catastrofă politică. De altfel, președintele conservatorilor Alexandru Marghiloman, care se bucura de favorurile regelui Carol I, își pierdea influența în cadrul Casei Regale.

„Pentru șefii opoziției, schimbarea de domnie a fost un dezastru. Marghiloman era printre conducătorii politici preferatul bătrânului Rege. Tot jocul lui Marghiloman consta în lucrătura lui Brătianu prin măgulirea patimilor Suveranului. Pentru dânsul, Carol era pârghia atotputernică prin care trebuia să răstoarne carul liberal, cu Brătieni cu tot.

Germanofilia parvenitului încălțat la Paris și scrobit la Londra (Alexandru Marghiloman, n.r.), n-a avut alt motiv. Dacă Regele Carol ar mai fi trăit un an, nu era exclus ca Marghiloman să-și ajungă scopul. Din nefericire pentru el, dar din fericire pentru țară, cum spunea mai târziu Vintilă Brătianu (…)! Boșofil era și Ferdinand, și prieten era și cu dânsul Marghiloman, dar Ferdinand nu mai conta. Pe Ferdinand trebuia el, Marghiloman, să-l susțină, dar nu să se gândească să fie susținut de el”, menționa Argetoianu.

Nici ceilalți lideri politici din opoziție nu au avut motive de bucurie pentru înscăunarea regelui Ferdinand. Pe Take Ionescu, regele nu îl suferea, iar pe Nicu Filipescu chiar îl ura.

„Pe Tache Ionescu, Regele Carol nu-l iubea, dar cel puțin îl considera ca utilizabil pentru ieșirile din încurcătură, pe când Ferdinand nu-l putea suferi și i-o arăta. Și pentru noul rege mai era și inutilizabil, fiindcă noul rege nu era om să iasă singur din încurcătură.

Rămânea Știrbei, cu care Take era în termeni foarte buni. Erau însă mai mult relații de afaceri decât relații politice și în materie de politică Știrbei nu ieșea din ordinele lui Brătianu. Ce să mai vorbesc de Filipescu? Pe Filipescu, regele Carol nu-l iubea deloc, dar Ferdinand îl ura”, mai preciza Constantin Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Unirea Bucovinei cu România, trăită la Iași: Fruntași bucovineni au venit la Iași și i-au adus Regelui Ferdinand Actul Unirii

Regele Ferdinand către ambasadorul francez: „Puteţi să contaţi pe armata mea”

Aventura cu năbădăi dintre Ferdinand şi Elena Văcărescu

O întâlnire ciudată! Ce au discutat Regele Ferdinand și ministrul de Externe al Austro-Ungariei într-un moment extrem de dificil pentru România