Home » Natură » Praf de aur „țâșnește” din cel mai sudic vulcan activ din Antarctica

Praf de aur „țâșnește” din cel mai sudic vulcan activ din Antarctica

Praf de aur „țâșnește” din cel mai sudic vulcan activ din Antarctica
Foto: Uniunea Europeană/Copernicus Sentinel-2 via Wikimedia Commons
Publicat: 02.05.2025

Cel mai sudic vulcan activ din Antarctica a aruncat cu praf de aur. Antarctica este un continent acoperit de gheață și cunoscut pentru temperaturile sale extrem de scăzute, însă ascunde și o activitate vulcanică intensă.

Există zeci de vulcani în Antarctica, majoritatea situați în vestul continentului și în regiunea Marie Byrd Land. Un studiu din 2017 a identificat 138 de vulcani doar în această zonă. Deși cei mai mulți sunt inactivi, opt sau nouă dintre ei sunt considerați activi.

Doar trei dintre acești vulcani au fost observați în erupție în istoria recentă, dar în trecutul îndepărtat situația a fost diferită. Cercetări recente, bazate pe carote de gheață prelevate de pe continent, sugerează că Antarctica a fost afectată de erupții vulcanice masive în timpul ultimei ere glaciare, unele dintre ele mai violente decât orice erupție din istoria modernă.

Cel mai sudic vulcan activ din Antarctica a aruncat cu praf de aur

Cel mai activ și mai impunător vulcan este Muntele Erebus, cel mai înalt vulcan activ din Antarctica, cu o altitudine de 3.794 metri, și totodată cel mai sudic vulcan activ de pe planetă.

Cel mai sudic vulcan activ din Antarctica este numit după personificarea întunericului din mitologia greacă. Se spune că Muntele Erebus era în erupție chiar atunci când căpitanul britanic James Clark Ross l-a zărit pentru prima dată, în 1841. Vulcanul se află pe Insula Ross, alături de alți doi vulcani, insulă care poartă numele exploratorului.

Dacă analizezi imaginile din satelit ale lui Erebus, vei observa nuanțe roșiatice în craterul său, dovada unui lac de lavă fierbinte care fierbe constant cel puțin din anul 1972. Vulcanul emite în mod regulat aburi și gaze, iar în timpul unor erupții a aruncat în aer bolovani parțial topiți, cunoscuți sub numele de „bombe vulcanice”.

Un detaliu cu totul bizar: cercetătorii au descoperit că gazele emise de Erebus conțin cristale microscopice de aur, mai mici de 20 de micrometri. Se estimează că, într-o singură zi, vulcanul poate elibera în atmosferă aproximativ 80 de grame de aur, echivalentul a circa 6.000 de dolari. Praful de aur ajunge la distanțe impresionante: a fost detectat în aerul ambiental până la 1.000 de kilometri de vulcan.

O tragedie aviatică

Totuși, Muntele Erebus este cunoscut mai ales din cauza tragediei aviatice din 28 noiembrie 1979, când zborul 901 al companiei Air New Zealand s-a izbit de versantul vulcanului, iar toate cele 257 de persoane aflate la bord au murit. Era vorba despre un zbor turistic de 11 ore, din Auckland către Antarctica și retur. În ciuda vremii înnorate, zborul a fost efectuat. Căpitanul Jim Collins a început coborârea la o altitudine de aproximativ 610 metri, făcând două bucle largi. În jurul orei 13:00, avionul a lovit frontal Muntele Erebus.

La locul accidentului au fost găsite camerele foto ale pasagerilor, iar filmele intacte au surprins ultimele secunde înainte de impact. Imaginile arătau că vizibilitatea era bună, iar avionul era sub plafonul de nori, excluzând ideea că vulcanul fusese ascuns. Explicația cea mai plauzibilă a fost un fenomen de „whiteout”, un tip de orbire albă în care zăpada, gheața și cerul înnorat se contopesc vizual, făcând peisajul imposibil de interpretat corect. Pilotul a crezut că are în față teren plat, nu un munte, relatează IFL Science.

În urma tragediei, după ani de controverse și procese costisitoare, Air New Zealand a întrerupt definitiv zborurile turistice către Antarctica.

Pe măsură ce planeta se încălzește și ghețurile Antarcticii se retrag, oamenii de știință încep să ia în calcul consecințele adânc ascunse în subsolul înghețat. Studii recente arată că topirea gheții poate reduce presiunea exercitată asupra camerelor magmatice subterane, ceea ce ar putea declanșa erupții. Acest fenomen, observat deja în vestul Antarcticii, alimentează temerile privind un cerc vicios în care activitatea vulcanică accelerează pierderea gheții și contribuie astfel la creșterea nivelului oceanelor.

Este un avertisment clar că, în Antarctica, chiar și forțele din adâncul gheții sunt agitate de schimbările climatice.

Vă recomandăm să citiți și:

Un aisberg desprins din Antarctica a scos la iveală un ecosistem nemaivăzut până acum

Test de cultură generală. Care este țara cu cele mai multe tornade?

Primul ghețar declarat „mort” din cauza schimbărilor climatice

Lacurile își schimbă culoarea, iar vinovați ar putea fi chiar oamenii

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii