Gustav Stresemann: omul care a reconstruit Germania după Primul Război Mondial

Gustav Stresemann (1878 – 1929) a fost unul dintre cei mai influenți politicieni germani ai perioadei interbelice, un diplomat priceput și laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Într-o epocă marcată de instabilitate economică și tensionări politice, Stresemann a reușit să stabilizeze Germania și să o reintegreze în comunitatea internațională.

Gustav Stresemann s-a născut la 10 mai 1878 în Berlin, într-o familie modestă. A studiat economie și drept, dobândind o perspectivă interdisciplinară care i-a servit ulterior în cariera politică.

• Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care…
• Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra

Stresemann a intrat în politică la începutul secolului XX, alăturându-se Partidului Național Liberal. După Primul Război Mondial, a fondat Partidul Poporului German (DVP), promovând o politică de reconciliere și cooperare internațională.

În 1923, a devenit cancelar al Germaniei pentru o scurtă perioadă, dar cea mai mare influență a avut-o ca ministru de externe (1923-1929). Aici a pus bazele politicii de împăcare cu Franța și Marea Britanie, esențiale pentru reconstrucția Germaniei.

Realizările lui Gustav Stresemann au fost multe și esențiale, printre cele mai importante fiind stabilizarea economică. În 1924, a pus la punct Planul Dawes.

După hiperinflația din 1923, Germania era la marginea prăpastiei. Stresemann a negociat Planul Dawes, care a restructurat datoriile de război ale Germaniei, a permis împrumuturi externe pentru relansarea economiei și a stabilizat marca germană prin introducerea Rentenmark.

În 1925, a semnat Pactul de la Locarno, care a consolidat reputația cabinetului Stresemann și a impulsionat credibilitatea Republicii de la Weimar, și prin care Germania recunoștea granițele vestice stabilite de Tratatul de la Versailles. Acest pact a redus tensiunile cu Franța, a permis intrarea Germaniei în Liga Națiunilor (1926) și i-a adus lui Stresemann Premiul Nobel pentru Pace în 1926, împreună cu Aristide Briand.

Tratatul de la Berlin (1926) și relația strategică a Germaniei cu URSS

Una dintre cele mai subtile și totodată cruciale realizări ale lui Gustav Stresemann a fost menținerea unei politici de echilibru între Occident și Uniunea Sovietică. În aprilie 1926, Germania și URSS au semnat Tratatul de la Berlin, un acord care a prelungit și întărit înțelegerile de la Rapallo (1922) și a asigurat cooperarea economică și militară între cele două țări, în ciuda presiunilor occidentale.

Prin acest tratat, Germania se angaja să rămână neutră în cazul unui conflict sovietic cu o a treia putere, asigurându-se că URSS nu se va alia cu Franța împotriva ei. Au fost stimulate schimburile comerciale, permițând Germaniei acces la materii prime sovietice (cereale, petrol, metale) în schimbul tehnologiei și produselor industriale. În plus, după intrarea în Liga Națiunilor (1926), Germania risca să fie percepută ca prea apropiată de Occident. Tratatul de la Berlin i-a oferit lui Stresemann o „portiță de siguranță” în relațiile cu Moscova, și odată cu intrarea în Liga Națiunilor, Germania a dobândit un loc permanent în Consiliu, ceea ce i-a permis lui Stresemann să negocieze ulterior reducerea despăgubirilor și evacuarea trupelor aliate din Rin.

Deși Tratatul de la Berlin era oficial un acord de neutralitate și comerț, în umbră a permis continuarea colaborării militare germano-sovietice începute la Rapallo: antrenamentul Wehrmacht-ului pe teritoriul sovietic (în secret, pentru a ocoli restricțiile de la Versailles). Fabricarea în URSS a unor arme interzise Germaniei (tancuri, avioane).

Stresemann a jucat un dublu joc diplomatic: părea pro-occidental la Locarno, dar păstra legătura cu URSS ca să aibă alternative.

Stresemann a reușit să evite o ruptură cu Franța și Marea Britanie deoarece a prezentat tratatul ca un simplu acord de bună vecinătate. A asigurat occidentul că Germania nu va deveni satelit sovietic. A folosit relația cu URSS ca pârghie de negociere pentru obținerea de concesii economice (ex: reducerea datoriilor de război).

Tratatul a creat un precedent pentru Pactul Ribbentrop-Molotov (1939), dar spre deosebire de Hitler, Stresemann nu a urmărit o alianță anti-occidentală, ci o balanță realistă.

Gustav Stresemann a murit la 3 octombrie 1929, la doar 51 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral, moartea sa lăsând Germania fără un lider capabil să facă față crizei economice care a urmat. Istoricii speculează că, dacă Stresemann ar fi trăit, ar fi putut preveni ascensiunea lui Hitler, având în vedere că a promova o politică moderată, opusă extremismului nazist.

Surse:

https://www.britannica.com/event/Pact-of-Locarno

https://www.britannica.com/biography/Gustav-Stresemann/Years-as-foreign-minister

https://www.bbc.co.uk/bitesize/guides/zcfxcwx/revision/1

Vă mai recomandăm să citiți și:

Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina

Experimentul Philadelphia: Au reușit americanii să teleporteze un distrugător în toiul celui de-Al Doilea Război Mondial?

Test de cultură generală. Care mare cântăreață a fost spion în cel de-Al Doilea Război Mondial?

Cu cine a negociat Ionel Brătianu intrarea României în Primul Război Mondial