A iubi și a fi iubit este, pentru majoritatea oamenilor, un ideal de viață. Iată câteva sfaturi antice pentru întâlniri. Cât de relevante au rămas acestea peste ani?
În lumea modernă, auzim frecvent despre dificultățile de a găsi dragostea, provocările întâlnite în relații și în căsnicie. Uneori, iubim pe cineva care nu ne iubește. Alteori, suntem iubiți de cineva față de care nu simțim nimic.
Dar aceste probleme nu sunt noi. Grecii și romanii din Antichitate au reflectat și ei asupra iubirii și, în mod surprinzător, multe dintre sfaturile lor rămân relevante și astăzi. Iată câteva sfaturi antice pentru întâlniri!
Poetul roman Ovidiu (43 î.Hr.-17 d.Hr.) a scris o lucrare intitulată „Ars Amatoria” (Arta iubirii), care funcționează ca un adevărat manual pentru cei care își caută jumătatea.
Primul sfat al lui Ovidiu este simplu: fă un efort ca să găsești pe cineva. „Iubirea nu va coborî la tine plutind pe aer. Trebuie să o cauți”, spune el.
Printre locurile recomandate: grădinile publice, teatrul sau chiar tribunalele, unde, aparent, era un bun loc pentru întâlniri.
După ce ai remarcat pe cineva, inventează un pretext ca să începi o conversație. Dar ai grijă să cauți iubirea ziua, avertizează Ovidiu. Noaptea și alcoolul te pot duce la alegeri greșite: s-ar putea să nu vezi bine chipul celuilalt sau să regreți dimineața.
Un alt sfat: ai grijă de aspectul tău. Haine curate, tunsoare îngrijită, igienă impecabilă. „Nu-ți lăsa unghiile murdare sau prea lungi, nu lăsa păr în nări și ai grijă ca respirația să nu-ți fie urât mirositoare.”
Dacă nu reușeai singur, existau și pețitoare, dar nu întotdeauna de încredere. Scriitorul atenian Xenofon spunea că oamenii erau adesea „înșelați” de către pețitori, care nu spuneau adevărul despre persoanele implicate.
Anticii considerau că a nu fi îndrăgostit era o problemă, atât pentru sănătatea mintală și fizică, cât și pentru societate, scrie Phys.org.
Autorul roman Claudius Aelianus (sec. II–III d.Hr.) scria că soldații îndrăgostiți luptă mai bine decât cei care nu iubesc: „În mijlocul luptei, un bărbat lipsit de dragoste fuge de cel care iubește, ca un străin care nu cunoaște ritualul zeilor. Curajul său ține doar de fire și putere fizică.”
În Sparta, bărbații frumoși și cu calități, dar care nu se îndrăgosteau, erau chiar amendați. Se considera că dragostea îi face pe oameni mai buni, mai morali, mai curajoși.
Totuși, iubirea nu vine fără complicații. Ce se întâmplă dacă persoana pe care o iubești este iubită și de altcineva? Pot apărea conflicte. Cicero povestește despre un tribun roman, Gaius Memmius, care, orbit de gelozie, și-a muşcat rivalul de braț.
Unii încercau să păstreze iubirea impresionând cu bogăția lor. Poetul Alexis scria despre un tânăr care oferea un banchet somptuos ca să-și impresioneze iubita. De altfel, logodnele se puteau anula dacă se descoperea că mirele era prea sărac.
Iar când lucrurile mergeau prost, învinovățirile erau dure. Poetul Marțial i-a scris unei foste iubite: „Manneia, câinele tău îți linge fața și buzele. Nu-i de mirare că îi place gustul excrementelor.”
Ca și azi, existau dezbateri despre viața de cuplu versus viața de unul singur. Într-o comedie a poetului Menandru, un personaj spune: „Dacă ai minte, nu te căsători. Eu sunt însurat, tocmai de aceea îți spun să nu o faci.”
Alții regretau iubirile ratate. Poetul Pindar scria despre dragostea sa neîmplinită pentru tânărul Theoxenos: „Ar fi trebuit, inimă, să culegi florile iubirii când erai tânără. Căci oricine privește în ochii lui Theoxenos și nu simte dorință are o inimă neagră, din fier rece.”
În concluzie, căutarea iubirii nu a fost niciodată ușoară, nici acum, nici în Antichitate. Dar poate tocmai această complexitate face ca dragostea să merite efortul.
Mormântul unei preotese romane a zeiței Ceres, descoperit la Pompeii