Home » Știință » Cum să reacționezi la vești neplăcute și cum să le transmiți cu empatie

Cum să reacționezi la vești neplăcute și cum să le transmiți cu empatie

Cum să reacționezi la vești neplăcute și cum să le transmiți cu empatie
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 12.07.2025

Primirea sau transmiterea unei vești neplăcute este una dintre cele mai dificile provocări emoționale cu care ne putem confrunta.

Indiferent dacă vorbim despre o despărțire, o concediere, un diagnostic medical grav sau chiar pierderea unui apropiat, modul în care gestionăm aceste momente poate avea un impact profund atât asupra noastră, cât și a celor din jur.

Știința comunicării ne arată că felul în care reacționăm, dar și cel în care anunțăm vești dificile pot influența dramatic dinamica relațiilor noastre. De aceea, este esențial să învățăm să abordăm aceste situații cu maturitate, empatie și claritate.

Cum să reacționezi când primești o veste neplăcută

Primul impuls, atunci când auzim ceva care ne tulbură, este adesea unul emoțional. Poate fi șocul, pot fi teama, furia sau chiar o stare de amorțire. Toate acestea sunt reacții normale, iar înțelegerea lor ne poate ajuta să trecem mai ușor peste momentul dificil.

Acceptarea emoțiilor

Dacă afli, de exemplu, că ai pierdut slujba, este firesc să simți panică sau frustrare. În loc să încerci să suprimi aceste sentimente, dă-ți voie să le simți. Respirația adâncă poate fi un instrument simplu, dar eficient, pentru a regla emoțiile în primele momente.

Evită deciziile pripite

Mulți oameni, sub impulsul momentului, iau hotărâri pe care le regretă ulterior. După o despărțire, de pildă, unii trimit mesaje pline de acuzații sau fac declarații pe care nu și le-ar asuma într-o stare liniștită. Este mai bine să lași timpul să acționeze ca un filtru emoțional înainte de a răspunde.

Caută sprijin social

Studiile arată că persoanele care își împărtășesc grijile cu prietenii, familia sau chiar grupuri de sprijin se recuperează emoțional mai repede. Dacă afli că ai o boală gravă, a vorbi despre aceasta cu cineva încrezător poate reduce simțul de izolare și teamă.

Schimbă perspectiva

Poate transforma o experiență dureroasă într-una din care înveți să fii mai rezistent, să apreciezi lucrurile esențiale și să descoperi surse de putere pe care nu știai că le ai.

Psihologii numesc acest process „creștere post-traumatică” – fenomenul prin care oamenii, după ce trec prin dificultăți, dezvoltă o înțelegere mai profundă a vieții, relații mai autentice cu cei din jur, o nouă apreciere pentru lucrurile mici, o perspectivă diferită asupra propriilor limite și posibilități.

Câteva exemple concrete ar fi: după o despărțire, perspectiva inițială „viața mea s-a terminat” se poate transforma în „acum am oportunitatea să redescopăr cine sunt și ce îmi doresc cu adevărat.” După o pierdere a slujbei, primele gânduri „am eșuat”, pot deveni „aceasta este șansa să explorez un drum nou, poate mai potrivit pentru mine.” După un diagnostic medical dificil, panica simțită – „totul este pierdut”, poate fi regândită și exprimată astfel – „acum am motivația să trăiesc fiecare zi cu mai multă prezență și gratitudine.”

În plus față de exemplele de mai sus, de ajutor poate fi și întrebarea „Ce pot învăța din această situație?”. Caută modele – citește despre oameni care au trecut prin provocări similare și au ieșit mai puternici și, de ce nu, folosește afirmații ca „această dificultate mă formează, nu mă distruge.”

Cu toate astea, este important să înțelegi că tehnicile prezentate nu îndeamnă la a îți nega durerea și nici să pretinzi că totul este perfect. Înseamnă să recunoști că, fie și în întuneric, poți găsi scântei de lumină care te pot transforma în versiunea ta mai bună.

De ce este atât de dificil să facem față veștilor neplăcute?

Din punct de vedere psihologic, reacția noastră la veștile neplăcute este profund legată de mecanismele de supraviețuire. Creierul percepe aceste momente ca potențiale amenințări, declanșând o cascadă de reacții fiziologice și emoționale. Cortizolul, hormonul stresului, crește brusc, iar corpul intră într-o stare de alertă. Acest lucru explică de ce uneori simțim că „înghețăm” sau devenim paralizați emoțional în fața unor astfel de șocuri.

Interesant este, conform cercetărilor în neuroștiințe, că durerea emoțională activează aceleași zone cerebrale ca și durerea fizică. Iar acest lucru ne ajută să înțelegem de ce despărțirile, pierderile sau respingerile pot „durea” atât de mult.

Cum să anunți vești extrem de grave

Există situații special dificile – deces, boli terminale, accidente grave – care necesită o abordare specială. În astfel de cazuri, indicat ar fi să transmiți veștile neplăcute față-în-față (nu prin telefon sau mesaje), în doi – dacă e posibil, să fie două persoane apropiate, fără detalii sângeroase (păstrează demnitatea momentului) și oferind contact fizic (o mână pe umăr poate spune mai mult decât cuvintele).

Erori majore de evitat – a amâna prea mult (întârzierile cresc anxietatea), a minimiza („nu e mare lucru” – nu ajută pe nimeni), a da vina (chiar dacă există responsabili, momentul anunțului nu e pentru asta) sau a promite imposibilul („sigur va fi bine” – poate fi dăunător când situația e gravă).

În cazuri în care sunt implicați copiii, folosește cuvinte simple și concrete, evită metaforele („a adormit pentru totdeauna” poate crea frică de somn), asigură-i că nu este vina lor, și pregătește-te pentru întrebări repetitive.

În cazuri în care sunt implicate persoane mai în vârstă, respectă experiența lor de viață, lasă timp pentru procesare (nu te aștepta la reacții imediate) și asigură continuitatea („voi fi aici și mâine”).

Dacă știi că va trebui să transmiți o veste neplăcută antrenează-te – rostește cuvintele cu voce tare înainte, pregătește suport – apelează la o persoană de încredere să fie prezentă, alege cadrul – un loc liniștit, cu scaune confortabile, planifică timpul – nu face asta înainte de o întâlnire importantă.

A primi sau transmite vești neplăcute rămâne una dintre cele mai umane experiențe – o provocare care ne testează empatia, reziliența și autenticitatea. Indiferent de situație, cheia este să păstrezi demnitatea celuilalt, să oferi sprijin fără condiții și să crezi în capacitatea fiecăruia de a găsi, în timp, lumină printre umbre. În cele din urmă, modul în care alegem să traversăm aceste momente definește nu doar relațiile noastre, ci și cine suntem cu adevărat.

Surse:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3273616/

https://time.com/6979567/what-to-say-to-bad-news/

https://www.psychologytoday.com/us/blog/how-to-be-a-burden/202506/6-ways-to-respond-to-someones-bad-news

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce ne schimbăm stilul vestimentar în vacanță?

Un meteorolog aduce vești triste despre urșii polari din Arctica

Așteptările, poveștile pe care le țesem între realitate și iluzie: Sunt acestea bune sau devastatoare pentru psihic?

Un studiu aduce vești bune: Riscul de demență scade în rândul generațiilor mai tinere

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el