Atentatul de la King David și retragerea britanică

La 22 iulie 1946, Ierusalimul ardea sub focul soarelui. O căldură sufocantă plana peste orașul sfânt. La Hotelul King David, sediul administrației britanice din Palestina, activitatea pulsa la cote maxime. Documente importante, decizii cruciale, vieți întregi erau gestionate în acest epicentru al puterii mandatare.

Dar nimeni nu bănuia că, sub fațada sa impunătoare, hotelul ascundea o încărcătură mortală. Organizația paramilitară sionistă Irgun, exasperată de politica britanică și hotărâtă să obțină crearea unui stat evreu, pregătea o lovitură menită să zguduie din temelii prezența britanică.

• Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
• Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”

Ora 12:37. O explozie asurzitoare a sfâșiat liniștea orașului. Un nor uriaș de fum și moloz a cuprins aripa de sud a hotelului. Zeci de vieți au fost curmate, sute de destine frânte. Atentatul de la Hotelul King David a fost evenimentul care a accelerat în mod dramatic retragerea Marii Britanii din Palestina și a deschis drumul spre înființarea statului Israel.

Jocul periculos al Londrei. Administrația britanică în Palestina

După Primul Război Mondial și dezmembrarea Imperiului Otoman, Marea Britanie a primit de la Liga Națiunilor mandatul de a administra Palestina. Această decizie a fost puternic influențată de Declarația Balfour din 1917, prin care britanicii își exprimau sprijinul pentru înființarea unui „cămin național pentru poporul evreu” în Palestina. O promisiune echivocă, menită să câștige sprijinul evreilor în război, dar care avea să genereze decenii de tensiuni.

Populația arabă, majoritară în Palestina, s-a simțit trădată, aspirând la propriul stat independent. Imigrația evreiască, încurajată de sionism și de persecuțiile din Europa, a crescut exponențial, în special după ororile Holocaustului. Tensiunile dintre cele două comunități au escaladat rapid, transformând Palestina într-un butoi cu pulbere. Britanicii se aflau la mijloc, încercând să echilibreze interesele adesea divergente, impunând restricții privind imigrația evreiască și achizițiile de terenuri, măsuri care au alimentat resentimentele ambelor părți.

Ascensiunea organizațiilor paramilitare sioniste

Pe măsură ce frustrarea față de administrarea britanică creștea, au apărut și s-au radicalizat o serie de organizații evreiești paramilitare. Hagana era cea mai mare și, inițial, a acționat în mod relativ moderat, concentrându-se pe apărarea comunităților evreiești. Însă, alături de Hagana, au apărut grupări mai radicale, care susțineau acțiuni ofensive împotriva britanicilor și ale arabilor.

Două dintre aceste grupări au fost cruciale în evenimentele care au precedat 1946:

Irgun (Irgun Zvai Leumi – Organizația Militară Națională): condusă de Menachem Begin, viitor prim-ministru al Israelului, Irgunul a adoptat o strategie agresivă de luptă împotriva britanicilor, considerându-i o forță de ocupație. Ei credeau că doar prin acțiuni de forță, inclusiv terorism, puteau forța Marea Britanie să se retragă. Și Lehi (Lohamei Herut Israel – Luptătorii pentru Libertatea Israelului), cunoscută și ca Banda Stern: Aceasta era cea mai radicală dintre toate, considerată o organizație teroristă chiar și de către alte grupări sioniste, renumită pentru atacuri fără compromisuri.

În ciuda diferențelor ideologice și tactice, aceste grupări au format o alianță temporară, denumită Mișcarea de Rezistență Evreiască (Jewish Resistance Movement – JRM), sub presiunea percepută a ineficienței britanice. Atentatul de la King David a fost una dintre cele mai spectaculoase acțiuni ale acestei alianțe.

Planificarea și execuția

Hotelul King David nu era o țintă întâmplătoare. Aripa de sud a clădirii găzduia secretariatul guvernului britanic, comandamentul militar și secția de investigații criminale (CID). Era inima puterii britanice în Palestina, un simbol vizibil al controlului lor.

Planul Irgunului, elaborat de Begin, era ambițios și riscant. Membrii Irgun urmau să pătrundă în hotel, să plaseze explozibilul în subsol, sub birourile britanice, și să evacueze zona înainte de detonare. Scopul declarat era distrugerea documentelor compromițătoare și perturbarea operațiunilor britanice, nu uciderea de civili (deși se știa că explozia va provoca victime civile). Irgunul susține că a trimis avertismente telefonice prealabile către hotel, către ziarul Palestine Post și către consulatul francez (care avea birouri în hotel), cerând evacuarea clădirii. (Contestările privind claritatea și momentul acestora persistă și astăzi.) Multe dintre avertismente au fost ignorate sau nu au fost luate în serios de oficialii britanici. O parte din personalul hotelului a fost evacuat, dar birourile britanice nu au reacționat suficient de repede.

La 22 iulie, ora 12:00, o echipă de membri Irgun deghizați în arabi, unii având canistre cu lapte modificate pentru a ascunde explozibilul, au intrat în hotel prin subsol. După ce au copleșit personalul, au plantat șapte încărcături explozive, fiecare cântărind aproximativ 50 kg, în bucătăria situată direct sub aripa de sud. Au aprins fitilurile cu temporizator și s-au retras rapid. La 12:37, exploziile au rupt hotelul în două.

Consecințele imediate

Bilanțul a fost devastator: 91 de persoane au murit, inclusiv britanici, arabi și evrei. Alte 46 au fost rănite grav. Scene de haos, disperare și distrugere au cuprins Ierusalimul. Salvatorii au lucrat ore în șir, încercând să scoată victimele de sub dărâmături.

Reacția internațională a fost una de condamnare unanimă. Atentatul a fost etichetat drept un act de terorism brutal. Chaim Weizmann, președintele Organizației Sioniste Mondiale, și alți lideri evrei moderați au denunțat atacul. Însă Menachem Begin a apărat acțiunea, argumentând că a fost un act de rezistență legitimă împotriva unei forțe de ocupație.

Din punct de vedere politic, atentatul a avut un impact major. Marea Britanie, epuizată financiar și moral după Al Doilea Război Mondial, deja sub presiunea datoriilor și a dezmembrării imperiului, a fost zguduită. Pierderile umane și materiale, combinate cu sfidarea flagrantă a autorității lor, au forțat Londra să reevalueze strategia din Palestina. Relațiile dintre britanici și Haganah, care cooperaseră ocazional împotriva facțiunilor mai radicale, au fost iremediabil compromise.

Retragerea Britanică și drumul spre Statul Israel

Atentatul de la King David nu a fost singurul motiv pentru retragerea britanică, dar a fost un catalizator major. Evenimentul a demonstrat în mod tragic că Marea Britanie nu mai putea menține controlul în Palestina fără costuri umane și politice prohibitive. Era clar că escaladarea violenței devenise incontrolabilă.

În februarie 1947, Marea Britanie a anunțat că va returna Mandatul Palestinei către Organizația Națiunilor Unite (ONU), recunoscând că nu mai poate gestiona situația. ONU a votat, la rândul său, Planul de Partajare a Palestinei în noiembrie 1947, propunând crearea a două state separate – unul evreu și unul arab – cu Ierusalimul sub control internațional.

Deși Planul de Partajare a fost acceptat de leadership-ul israelian, a fost respins categoric de liderii arabi, care considerau că întregul teritoriu le aparținea. Această decizie a ONU a declanșat un război civil deschis în Palestina între forțele evreiești și arabe, transformându-se rapid într-un conflict de amploare.

La 14 mai 1948, la expirarea mandatului britanic și la retragerea ultimelor trupe, David Ben-Gurion a proclamat înființarea statului Israel. Imediat, statele arabe vecine au invadat noul stat, declanșând Războiul Arabo-Israelian din 1948, cunoscut și sub numele de Războiul de Independență al Israelului.

Atentatul de la Hotelul King David rămâne un eveniment profund controversat, un simbol al sfârșitului unei ere și al nașterii unei noi realități în Orientul Mijlociu. Pentru Irgun și susținătorii săi, a fost o acțiune necesară de rezistență împotriva opresiunii coloniale, un pas crucial spre independență. Pentru britanici și mulți alții, a fost un act de terorism barbar, o crimă împotriva unor civili nevinovați. Dezbaterea privind etica și justificarea acestui tip de violență continuă și astăzi.

Surse:

https://www.jewishvirtuallibrary.org/bombing-of-the-king-david-hotel

https://www.bbc.com/news/av/stories-44862029

https://www.britannica.com/place/Palestine/World-War-I-and-after

Vă mai recomandăm să citiți și: