Leonhard Seppala, cel mai mare conducător de sănii trase de câini

Undeva în inima Laponiei, în satul Junosuando, se află o statuie care îl onorează pe Leonhard Seppala, unul dintre cei mai renumiți musheri (musher-ul este persoana care conduce o sanie trasă de câini pe zăpadă). Iar povestea lui este în aceeași măsură și povestea legendarului său câine de frunte, Togo, o poveste care merită spusă și care implică mult curaj, anduranță și acea legătură specială care a existat din toate timpurile între om și animal.

În 1925, o epidemie mortală de difterie amenința orașul Nome din Alaska. Această boală extrem de contagioasă, provocată de bacteria Corynebacterium diphtheriae, a început să se răspândească în comunitatea mică de aproximativ 1.400 de locuitori. Dr. Curtis Welch, singurul medic din oraș, a observat primele cazuri în decembrie 1924, inițial suspectând că este vorba despre amigdalită. Dar când au murit patru copii, alte 20 de cazuri fiind confirmate, și 50 aflându-se în pericol, Welch a realizat iminența pericolului.

• Cum un baton de ciocolată a dus la inventarea cuptorului cu microunde
• Hamnet: povestea pe care Shakespeare nu a scris-o

Un aspect critic al epidemiei era lipsa antitoxinei necesare pentru tratamentul difteriei. Stocul existent al doctorului Welch era expirat, iar livrarea unei noi comenzi era întârziată din cauza condițiilor meteorologice severe care închideau porturile. Antitoxina era esențială pentru neutralizarea toxinelor produse de bacterii și prevenirea mortalității cauzate de boală.

Dr. Welch a expediat o telegramă urgentă către Serviciul de Sănătate Publică al SUA solicitând un milion de unități de antitoxină. În cele din urmă, oficialii au decis să trimită un transport urgent din Seattle la Seward, dar ar fi durat prea mult, existând toate șansele ca ajutorul să ajungă prea târziu. Era nevoie de o intervenție imediată și mult mai rapidă.

Din fericire, spitalul din Anchorage (Alaska) avea 300.000 de unități disponibile care puteau fi utilizate temporar pentru a controla epidemia până la sosirea transportului mai mare. Oficiul poștal al SUA a organizat un sistem complex prin care echipele de câini și musherii au fost mobilizați pentru a transporta rapid serul pe o distanță considerabilă.

Dar traseul obișnuit pentru livrarea poștei dura aproximativ 25 de zile; totuși, având în vedere urgența situației și faptul că serul rezista doar șase zile fără refrigerare adecvată, echipele au fost nevoite să finalizeze călătoria într-un timp record. În total, 20 de conducători de sanie și între 100 și 150 de câini au plecat în Marea Cursă a Milei.

La 27 ianuarie 1925, primul musher, William „Wild Bill” Shannon, a preluat sarcina crucială și a pornit spre Nome cu echipa sa de câini. Condițiile meteorologice erau extrem de dure; temperaturile ajungeau până la -50 °C. Shannon și-a condus câinii peste râuri înghețate și prin zăpadă adâncă, pe traseu suferind chiar de hipotermie. De-a lungul următoarelor zile, alte echipe au continuat să transporte serul prin aceleași condiții extreme.

La 2 februarie 1925, norvegianul Gunnar Kaasen intră finalmente în orașul Nome ca un erou, alături de echipa sa de câini de sanie în fruntea căreia se afla Balto. Au fost primii. Kaasen a transportat zece kilograme de vaccinuri, iar sosirea lui triumfală a marcat, scrie wedishlapland.com, sfârșitul unui reportaj de o săptămână în presa mondială, despre o ștafetă de șase zile cu sania trasă de câini până la „capătul lumii”. Gunnar Kaasen și câinii săi au fost declarați eroii evenimentului.

Dar printre toți acești mușheri empatici și curajoși care au răspuns apelului umanitar s-au numărat Leonhard Seppala și credinciosul său companion canin, Togo. Eroi și ei, dar…mai puțin sărbătoriți la acea vreme. De ce au fost speciali? Pentru că lor li s-a încredințat cea mai dificilă și mai lungă porțiune din traseu, o călătorie dus-întors de 400 de kilometri, care include, printre altele, strâmtoarea mortală Norton, la minus 30°C, prin frig pătrunzător și vânturi cu forța unui uragan.

Seppala, un imigrant suedez născut în 1877, își perfecționase abilitățile de musher în sălbăticia nu ușor de viețuit a Alaskăi, acolo unde se mutase din îndepărtata Laponie pentru a căuta aur (lucru la care a renunțat imediat ce a început să fie musher transportator de aur). N-a stat mult pe gânduri atunci când a decis să își pregătească sania și să-l pună pe Togo în fruntea ei, alături de ceilalți prieteni patrupezi, pentru a pleca în misiunea de salvare a unor vieți. Mai mult, în Nome, acolo unde se răspândise epidemia, printre cei amenințați cu moartea se aflau rudele lui și, mai ales, fiica lui de doar 10 ani.

„(…) când a primit vestea că serul se termină și că orașul este aproape pierdut, el alege să lupte din nou cu zăpada. În timpul nopții și pe gheață, temperaturile scad la minus 40°C, iar vântul se întețește și mai mult. Ceva pur și simplu îngrozitor acolo. Iar Leonhard nu poate avea încredere decât în câinele său Togo, în vârstă de 12 ani”.

Povestea câinelui Tago este una impresionantă. Deși fusese în grija lui Leonhard, pui fiind, în momentul în care a dat semene de boală și slăbiciune fizică acesta a vrut să renunțe la el, dându-l unui alt musher. Însă Tago, pare că nu era un câine obișnuit și nici unul care să se conformeze deciziilor umane, astfel că a evadat din casa noului stăpân, sărind direct prin fereastra închisă a încăperii în care era ținut, și fugind înapoi la Seppala. „Cred că ar prefera să rămână aici. Atunci, așa să fie”.

În zilele noastre, Togo (care a murit la 16 ani, la 5 decembrie 1929) este considerat „cel mai bun câine conductor care a alergat vreodată pe fața pământului”, iar Leonhard, stăpânul său, „cel mai bun musher din lume”.

Seppala, care în 1932 a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă organizate în SUA, a decedat la vârsta de 89 de ani, la 28 ianuarie 1967, în Seattle, SUA.

În America, Seppala a prezentat publicului american câinii de muncă folosiți de nativii siberieni la acea vreme; iar rasa a ajuns să fie cunoscută sub numele de Husky siberian în lumea anglofonă.

Eforturile eroice ale tuturor musherilor au salvat vieți și au dus la dispariția treptată a cazurilor de difterie în urma vaccinării locuitorilor. Iar marea cursă este de atunci comemorată anual prin evenimente care onorează curajul musherilor și al câinilor lor. Cursa este cunoscută sub numele de Iditarod și este cea mai lungă competiție internațională cu sania trasă de câini din lume.

Surse:

https://www.swedishlapland.com/stories/the-great-race-of-mercy/

https://noblepaws.org/leonhard-seppala-sleddog-togo

Vă mai recomandăm să citiți și:

Husky siberian, câinele cunoscut pentru inteligența și temperamentul gentil

Câinii aduc mai multă bucurie decât familia sau prietenii, arată un studiu

De ce tot mai multe rase de câini și pisici au început să semene între ele?

Câinii înlocuiesc bebelușii în țările cu natalitate scăzută? Iată ce spun datele!