Home » Știință » O nouă invenție te avertizează în timp real dacă te-ai supraexpus la Soare

O nouă invenție te avertizează în timp real dacă te-ai supraexpus la Soare

Publicat: 23.10.2025

O echipă de oameni de știință din Coreea de Sud a prezentat un senzor purtabil transparent, capabil să monitorizeze în timp real dacă te-ai supraexpus la soare, mai precis, la radiațiile ultraviolete de tip A (UVA). Tehnologia ar putea ajuta la prevenirea arsurilor solare și a leziunilor cutanate pe termen lung, care pot duce la apariția cancerului de piele.

Radiațiile ultraviolete sunt emise natural de Soare și artificial de aparatele de bronzat. Problema expunerii excesive este că aceste raze pot pătrunde adânc în piele și pot deteriora ADN-ul, determinând celulele să se înmulțească necontrolat, un proces ce poate declanșa cancerul. În multe țări, majoritatea cazurilor de cancer de piele sunt asociate tocmai cu acest tip de expunere.

Deși hainele lungi, pălăriile și loțiunile de protecție solară oferă o barieră eficientă, cercetătorii și-au propus să creeze un dispozitiv simplu care te avertizează în timp real dacă te-ai supraexpus la soare. Senzorii existenți pe piață nu pot măsura corect radiațiile UVA și sunt adesea opaci, ceea ce îi face incomozi și greu de integrat în dispozitive purtabile, precum ochelarii inteligenți.

Oamenii de știință au creat senzorul purtabil care te anunță dacă te-ai supraexpus la soare

În studiul publicat în revista Science Advances, cercetătorii explică faptul că au construit senzorul strat cu strat, începând de la o bază de sticlă. Peste aceasta au adăugat straturi de semiconductori oxizi transparenți, sensibili doar la lumina UVA. Pentru conexiunile electrice au folosit un film de oxid de indiu-staniu (ITO), tot transparent, astfel încât dispozitivul final este aproape invizibil și poate fi integrat ușor în produse purtabile.

Pentru a transforma senzorul într-un instrument complet funcțional, echipa l-a conectat la o mică placă electronică prevăzută cu un amplificator (care întărește semnalul slab al radiației UVA) și un cip Bluetooth, ce transmite datele direct pe telefonul utilizatorului. Prototipul a fost testat extensiv în lumina naturală, atât în zile însorite cât și înnorate, iar rezultatele s-au dovedit la fel de precise ca cele ale echipamentelor profesionale de monitorizare UV. Datele colectate erau trimise wireless pe telefon, unde aplicația calcula doza totală de radiație UVA și trimitea o alertă în timp real atunci când expunerea atingea 80% din nivelul care ar putea provoca arsuri solare.

Când va fi disponibil dispozitivul pentru utilizatori?

„Acest dispozitiv de monitorizare a sănătății, integrat cu un smartphone, demonstrează potențialul unei soluții practice pentru prevenirea riscurilor asociate expunerii îndelungate la radiațiile UV”, au scris cercetătorii în articolul lor, potrivit TechXplore.

Deocamdată, senzorul nu este gata pentru lansare comercială. Deși a trecut cu succes testele de laborator și primele teste în aer liber, echipa afirmă că sunt necesare cercetări suplimentare înainte de a-l pune la dispoziția publicului. Urmează teste de durabilitate pe termen lung și studii cu utilizatori pentru a confirma că dispozitivul rezistă la folosirea zilnică. Cercetătorii intenționează, de asemenea, să miniaturizeze întregul sistem, astfel încât să poată fi integrat confortabil în ochelari, ceasuri inteligente sau plasturi.

Vă recomandăm să citiți și:

Pentru prima dată, cercetătorii au transferat un comportament de la o specie la alta prin editarea genetică

Un studiu asociază pierderea dinților cu un risc mai mare de deces. Iată de ce

Cercetătorii descoperit un nou tip de conexiune între neuroni

Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au introdus gene de Neanderthal și Denisovan la șoareci?

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit
De ce a intensificat Ucraina atacurile asupra celui mai mare retailer online din Rusia?
De ce a intensificat Ucraina atacurile asupra celui mai mare retailer online din Rusia?
Luna Plină de la sfârșitul lunii august aduce o surpriză pentru turiștii care își petrec vacanța în Grecia
Luna Plină de la sfârșitul lunii august aduce o surpriză pentru turiștii care își petrec vacanța în Grecia
Aderarea la Uniunea Europeană „nu mai este o prioritate” pentru Turcia, a anunțat Erdogan
Aderarea la Uniunea Europeană „nu mai este o prioritate” pentru Turcia, a anunțat Erdogan
Mediafax își continuă extinderea internațională și lansează Mediafax Italia, platforma de știri dedicată comunității românești din Italia
Mediafax își continuă extinderea internațională și lansează Mediafax Italia, platforma de știri dedicată comunității ...
Astronomii au descoperit că ceva ar putea curge sub ghețarul uriaș al lui Pluto
Astronomii au descoperit că ceva ar putea curge sub ghețarul uriaș al lui Pluto
Fazani, diplomați și gloanțe. Vânătorile lui Ceaușescu care ascundeau și riscuri
Fazani, diplomați și gloanțe. Vânătorile lui Ceaușescu care ascundeau și riscuri
Bunele maniere în transportul public: unii călători cer mai multă politețe
Bunele maniere în transportul public: unii călători cer mai multă politețe
Ce se întâmplă la nivel genetic atunci când bem zilnic suc de portocale?
Ce se întâmplă la nivel genetic atunci când bem zilnic suc de portocale?
Nașterea „ideală” și limitele sistemului medical: două moașe cer schimbarea culturii din maternități
Nașterea „ideală” și limitele sistemului medical: două moașe cer schimbarea culturii din maternități
Ultima carte a lui Carol al II-lea: apropierea de Hitler și prețul ei
Ultima carte a lui Carol al II-lea: apropierea de Hitler și prețul ei
Săruturile în public chiar fac bine relațiilor? Ce spune un studiu
Săruturile în public chiar fac bine relațiilor? Ce spune un studiu
Câinii pot distinge între frica și tristețea stăpânilor, indică un studiu RMN
Câinii pot distinge între frica și tristețea stăpânilor, indică un studiu RMN
Ai probleme cu somnul într-un loc nou? De vină este „efectul primei nopți”
Ai probleme cu somnul într-un loc nou? De vină este „efectul primei nopți”
Frumusețea a devenit o condiție la locul de muncă?
Frumusețea a devenit o condiție la locul de muncă?
Exercițiile fizice pot ajuta creierul îmbătrânit să „elimine deșeurile”
Exercițiile fizice pot ajuta creierul îmbătrânit să „elimine deșeurile”
Cercetătorii au descoperit tratamentul care oprește cariile copiilor în doar 10 secunde
Cercetătorii au descoperit tratamentul care oprește cariile copiilor în doar 10 secunde
Dincolo de oase: ce alte roluri are vitamina D în organism?
Dincolo de oase: ce alte roluri are vitamina D în organism?