Home » Cultură » Cine a inventat YouTube? Povestea platformei cu 1 miliard de ore vizionate zilnic

Cine a inventat YouTube? Povestea platformei cu 1 miliard de ore vizionate zilnic

Cine a inventat YouTube? Povestea platformei cu 1 miliard de ore vizionate zilnic
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 18.12.2025

YouTube este astăzi un gigantic oraș digital în care se întâlnesc muzica, educația, divertismentul, jocurile, documentarele, politica și viețile oamenilor obișnuiți.

Un spațiu în care oricine poate filma ceva, poate încărca în câteva minute și poate ajunge, uneori peste noapte, la milioane de oameni. Dar la început, platforma nu era nici pe departe gândită ca o putere globală a culturii online. Era doar ideea a trei tineri care încercau să rezolve o problemă simplă: cât de greu era, în 2005, să trimiți cuiva un videoclip.

În 2024, YouTube a generat peste 50 de miliarde de dolari din reclame și abonamente, a depășit 2,7 miliarde de utilizatori activi lunar și a stabilit un record care pare aproape neverosimil: oamenii urmăresc peste un miliard de ore de videoclipuri pe zi. Dar pentru a înțelege cum s-a ajuns aici, trebuie să ne întoarcem în timp, într-un apartament modest din San Francisco, unde trei prieteni discutau la cină despre un incident devenit celebru.

Momentul care a schimbat Internetul

În februarie 2004, în timpul show-ului de la Super Bowl, un scurt incident vestimentar implicându-i pe Janet Jackson și Justin Timberlake a devenit imediat subiect de discuție în toată America. Mulți voiau să vadă momentul din nou, dar internetul nu avea un loc în care oamenii să poată încărca și distribui rapid un videoclip.

Un an mai târziu, Chad Hurley, Steve Chen și Jawed Karim, toți foști angajați PayPal, își aminteau frustrarea de atunci. Așa a apărut ideea: dacă ar exista un site unde oricine poate încărca un videoclip, la orice oră, în doar câteva clickuri?

YouTube trebuia să fie… un site de întâlniri

Puțini își mai amintesc astăzi că YouTube a fost gândit inițial ca o platformă de dating video numită „Tune In, Hook Up”. Femeile erau invitate, chiar contra-cost, să își încarce clipuri de prezentare. Ideea nu a prins, dar ceva esențial s-a întâmplat: utilizatorii au început să urce alte tipuri de videoclipuri, nu profiluri pentru întâlniri. Și fondatorii au înțeles mesajul. Oamenii voiau un spațiu unde să poată încărca orice.

Astfel că la 14 februarie 2005 au înregistrat numele de domeniu YouTube.com, iar pe 23 aprilie, Jawed Karim a încărcat primul clip: „Me at the Zoo”, un video de 18 secunde, care, fără să știe nimeni atunci, marca nașterea celei mai mari platforme video din istorie.

Creșterea fulgerătoare și achiziția Google

În doar câteva luni, YouTube devenise locul preferat al internetului. La final de 2005 găzduia peste două milioane de videoclipuri pe zi și atrăgea aproximativ 20 de milioane de utilizatori zilnic. Internetul începea să se mute, încet, dar sigur, din zona textelor spre cea a imaginilor în mișcare. În noiembrie 2006, Google a cumpărat platforma pentru 1,65 miliarde de dolari. Dar la vremea respectivă, mulți analiști au privit sceptic decizia Google: YouTube nu genera profit, costurile de stocare și streaming erau uriașe, iar modelul său de business părea neclar. Totuși, ceea ce părea atunci o mișcare riscantă avea să se dovedească, în doar câțiva ani, una dintre cele mai inspirate achiziții din istoria tehnologiei. Sub umbrela Google, YouTube a explodat. A introdus reclame, programe de monetizare pentru creatori, funcții precum embed, livestream, apoi YouTube Music și YouTube Premium. În 2022, a lansat YouTube Shorts, răspunsul direct la TikTok , care în 2024 ajunsese la 70 de miliarde de vizualizări pe zi.

Odată ce a pornit sistemul de monetizare, YouTube s-a transformat într-un ecosistem economic. Unii creatori câștigă între 1 și 10 dolari la 1.000 de vizualizări, alții mult mai mult. În 2024, cel mai bine plătit YouTuber a fost MrBeast, cu aproximativ 85 de milioane de dolari din conținut online. Și, iată cum YouTube a depășit de mult statutul platform, devenind o veritabilă industrie.

Unde sunt astăzi fondatorii?

Chad Hurley a rămas CEO până în 2010, apoi a fondat aplicația video MixBit. Este un investitor activ, cu o avere estimată la peste 700 de milioane de dolari.

Steve Chen a lucrat în Google, apoi a lansat AVOS Systems. Continuă să investească în proiecte tehnologice.

Jawed Karim a urmat studii la Stanford, s-a retras din lumina reflectoarelor și apare rar în public. Este considerat „memoria critică” a YouTube, comentând discret, dar influent, evoluția platformei.

YouTube astăzi: un imperiu al imaginii

În 2024–2025, statistica arată așa: 2,74 miliarde utilizatori activi lunar, 1 miliard de ore vizionate în fiecare zi, 500 de ore de video încărcate în fiecare minut. YouTube este disponibil în peste 100 de țări, primul video care a depășit 1 miliard de vizualizări este Gangnam Style, iar cel mai vizionat video din istorie este Baby Shark Dance de la Pinkfong, care are, în prezent, peste 16 miliarde de vizualizări (dublul numărului de locuitori ai planetei noastre).

Indiferent că înveți să gătești, cauți știri, repari ceva sau te distrezi, YouTube este acolo – reflexul digital al unei lumi care trăiește tot mai mult prin imagini. Astăzi nu mai este doar un site de videoclipuri, ci un ecosistem global, o arhivă vie a culturii contemporane. Iar faptul că miliarde de oameni trec zilnic prin această „piață publică” virtuală spune, mai mult decât orice statistică, cât de profund ne-a schimbat modul de a consuma informația.

Surse:

https://www.crossrivertherapy.com/research/youtube-statistics

https://www.britannica.com/topic/YouTube

https://www.businessofapps.com/data/youtube-statistics/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Furt masiv de videoclipuri de pe YouTube, pentru antrenarea Inteligenței Artificiale

YouTube ar putea bloca creatori la cererea Guvernului din Pakistan

Filme de renume de la Warner Bros, disponibile gratuit pe YouTube

Probleme după cea mai nouă actualizare YouTube! Ce erori întâmpină utilizatorii?

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Pisicile ar putea ajuta la deblocarea unor noi tratamente împotriva cancerului la om
Pisicile ar putea ajuta la deblocarea unor noi tratamente împotriva cancerului la om
Cum a „pierdut” un stat american aproape două săptămâni din calendar în anul 1867?
Cum a „pierdut” un stat american aproape două săptămâni din calendar în anul 1867?
Momentul cel mai bun din zi în care să iei deciziile importante pentru viața ta
Momentul cel mai bun din zi în care să iei deciziile importante pentru viața ta
O afecțiune rară te face să crezi că îi recunoști pe toți cei pe care îi vezi
O afecțiune rară te face să crezi că îi recunoști pe toți cei pe care îi vezi
Cercetătorii au descoperit o specie de pasăre care „bate din palme”
Cercetătorii au descoperit o specie de pasăre care „bate din palme”
Asteroidul care a nimicit dinozaurii ar fi declanșat o epidemie a ciupercilor
Asteroidul care a nimicit dinozaurii ar fi declanșat o epidemie a ciupercilor
Afectează sauna fertilitatea masculină? Ce spun specialiștii
Afectează sauna fertilitatea masculină? Ce spun specialiștii
Ce se întâmplă în corpul nostru atunci când suntem stresați prea mult?
Ce se întâmplă în corpul nostru atunci când suntem stresați prea mult?
Test de cultură generală. Ce este o secundă bisectă?
Test de cultură generală. Ce este o secundă bisectă?
Avertisment: Criza climatică ar trebui declarată urgență globală de sănătate publică
Avertisment: Criza climatică ar trebui declarată urgență globală de sănătate publică
Cel mai tânăr prim-ministru din istoria Franței a anunțat că intră în cursa prezidențială
Cel mai tânăr prim-ministru din istoria Franței a anunțat că intră în cursa prezidențială
Uniunea Europeană vrea o generație fără tutun până în 2040
Uniunea Europeană vrea o generație fără tutun până în 2040
Peste 30.000 de animale au fost sacrificate pe o insulă grecească din cauza febrei aftoase
Peste 30.000 de animale au fost sacrificate pe o insulă grecească din cauza febrei aftoase
„Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin
„Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin
Un pesticid folosit intens ar putea cauza modificări de durată asupra creierului
Un pesticid folosit intens ar putea cauza modificări de durată asupra creierului
O bucată din scara Turnului Eiffel, vândută la licitație cu aproape jumătate de milion de dolari
O bucată din scara Turnului Eiffel, vândută la licitație cu aproape jumătate de milion de dolari
Un mormânt vechi de aproximativ 600 de ani, găsit într-un important sit pre-incaș
Un mormânt vechi de aproximativ 600 de ani, găsit într-un important sit pre-incaș
Un medicament pentru astm ar putea ajuta la combaterea formelor agresive de cancer
Un medicament pentru astm ar putea ajuta la combaterea formelor agresive de cancer