Home » D:News » Ce preț are cea mai scumpă ciorbă din România?

Ce preț are cea mai scumpă ciorbă din România?

Ce preț are cea mai scumpă ciorbă din România?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 27.01.2026

E o poveste de iubire lungă între România și ciorbă. Ciorba, vorba ardeleanului, „e ceva și mere undeva”. De la compromisul dintre sărăcie și gastronomie din secolul al XV-lea, ciorba e acum fundamentul oricărei mese tihnite. E protocol, nu doar polonic. „E canon, e lege, e Constituție”.

Toată lumea știe (sau ar trebui să știe) că termenul „ciorbă” vine din turcescul çorba, care înseamnă, pur și simplu, supă. Termenul a fost preluat în limba română în perioada dominației otomane din secolele XV – XVIII, alături de altele, însă e de reținut un lucru: turcii au venit doar cu substantivul, românii au venit cu identitatea culinară.

Înainte de dominația otomană, aveam niște fierturi, zeamă sau borș, în strict sensul său de „fiertură”: mâncăruri apoase făcute la disperare, că eram săraci, cu ce mai găseam prin curte: legume, ierburi, cereale, rareori, carne.

Compromisul natural între „sărăcie și nevoi și neam”

Se obișnuia acrirea, chiar dacă nu era un standard gastronomic, iar pentru asta se folosea zer, oțet, aguridă, zeamă de varză. Dar vine un moment în istoria fiecărei ciorbe și momentul ăla se numește acrire.

Restul Europei mergea pe ciorbe îngroșate, cu gust cumva neutru, fără pitoresc, dar la români se merge tare pe acrire.

Așa se introduce și borșul fermentat, oțetul, zeama de varză și, mult, mult mai târziu, lămâia.

Ciorba devine un ceva elaborat, bun, menit să împace, cumva, resursele limitate ale țăranului român cu munca fizică, grea, care cere calorii multe, suficiente.

Ciorba capătă funcție culturală, fiind atât de densă, că ține de foame și nu-ți mai trebuie nimic altceva, timp de multe ore.

Ciorba e compromisul natural între „sărăcie și nevoi și neam” – cu legume și ingrediente fără pretenții (oase, organe, resturi), hrănești guri multe, ține mult timp și se reîncălzește bine. Plus că anotimpul și pământul îți pun la dispoziție o varietate de ingrediente. Doar creativitate să ai.

Loc de onoare în meniurile restaurantelor

În timp, ciorba devine o capodoperă: de lobodă, de salată, de ștevie, de fasole, de cartofi… „după posibilități”.

Prin secolele XVIII – XIX ciorba capătă specificități în funcție de regiuni. În Moldova se merge pe acrire cu borș și pe verdețuri, în Muntenia – pe legume și oțet, în Ardeal – pe smântână și afumătură, pe model maghiar și în Dobrogea – pe ciorba de pește, acră și limpede.

În perioada interbelică, ciorba își câștigă locul de onoare în meniurile restaurantelor.

Ea este introdusă în cărți de bucate și apar forme, dacă vreți, „canonizate”: ciorba de perișoare, ciorbă rădăuțeană, ciorbă de burtă, ciorbă de văcuță.

Starea economică precară din perioada comunismului a ajutat-o pe ciorbă să reziste timpului, căci era hrănitoare și sățioasă, personalizabilă și ieftină.

Cum stă România la capitolul ciorbă?

Ciorba e cicăleala mamei („trebuie să mănânci ciorbă”), vorbă de spirit de la bunica („ciorba e sănătoasă”), trecută în Constituție de tata („toată lumea mănâncă ciorbă – este o stare de fapt”).

Așa cum „nimeni nu ajunge la Tatăl decât numai prin Mine”, tot astfel, nimeni nu ajunge la desert decât numai prin ciorbă.

Dar nu numai România iubește ciorba, toată Europa iubește ciorba și, așa cum noi am regionalizat-o și am pus-o în canoane gastronomice, tot astfel au făcut și grecii, și sârbii, și francezii, spaniolii.

Francezii excelează la supe simple, pur și simplu perfecte, ireproșabile. Supa cu ceapă caramelizată, concentrată și cu brânză gratinată e decadență pură.

Bouillabaisse este o supă de pește, complexă, atât de atent construită, că zici că-i ritual.

Żurek – o lingură de ciudățenie, trei de genialitate

Spaniolii au dezvoltat o supa castellana, cu usturoi, boia și ou – o chestie rustică, simplă și profundă. Aici nu mai e despre gastronomie, aici e despre identitate culturală, să ne-nțelegem!

Italienii fac așa niște supe, că zici că-i tocăniță ceva mai fluidă, dar sunt sățioase și satisfăcătoare – Minestrone – un echilibru cosmic între legume, fasole, paste. Ribolitta din Toscana e atât de densă, că poți s-o mănânci cu furculița.

În Ungaria, Gulyásleves e o adevărăciune densă, intensă, cu carne gătită lent și boia – probabil una dintre supele cu cea mai puternică personalitate – ușor de recunoscut dintr-o mie.

Polonia are Żurek – e făcută cu maia fermentată, cârnați și ou – o ciudățenie la prima lingură, genială la a treia.

Grecia are supe vindecătoare. Ele tămăduiesc și alină, te învie și din morți. Avgolemono – cu ou și cu lămâie are un gust de proaspă-acru de mori și înviezi la loc.

La români, ciorba e de bază

România e foarte bine reprezentată la capitolul ciorbe. La români, ciorba e de bază, un protocol sfânt al mesei tihnite. Nu e fiță, e bază și nu e declarație identitară, e comandă.

Unele restaurante din București au dus-o până mai departe. Până acolo unde românii săraci din secolul al XVI-lea nici cu gândul nu s-ar fi gândit.

Un restaurant de fine-dining din București a reinventat ciorba de vită, numai că în loc de vita banală, folosește vita Wagyu, preferată pentru marmorație și frăgezimea superioară, măritată cu legume bio, din ferma proprie a localului. Ciorba ajunge astfel la un preț de 110 lei.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă