Când Europa era prea mică: Germania și miza otomană

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Ce face o mare putere economică și militară aflată în plină ascensiune? Își caută, inevitabil, un spațiu în care să-și proiecteze influența politică, economică și militară. La sfârșitul secolului al XIX-lea, această logică a puterii a modelat decisiv echilibrul internațional. Limitată în opțiunile sale pe scena europeană, Germania și-a orientat privirea spre Imperiul Otoman, o alegere strategică ce nu doar că i-a servit ambițiilor, ci a fost și activ încurajată de guvernul de la Constantinopol.

Războiul din 1870-1871, dintre Franța și Prusia, a condus la unificarea Germaniei și la crearea unei mari puteri europene. Însă, chiar și după înfrângerea Franței, Germania avea opțiunile limitate de expansiune politică și economică.

Militar, parafarea Triplei Alianțe dintre Germania, Austro-Ungaria, Italia și, din 1883, România, asigura Imperiului German o zonă de securitate sporită, dar extinderea economică era limitată de celelalte puteri militare europene Marea Britanie, Imperiul Țarist și Franța.

Zona în care rivalitatea dintre imperii era acerbă

La sfârșitul secolului al XIX-lea, o singură regiune atrăgea atenția Germaniei și permitea o extindere economică fără război: Imperiul Otoman.

„Politica germană nu avusese prea mult acces în această parte a lumii, unde rivalitatea dintre imperii era acerbă, însă, în timpul anilor 1880, Berlinul a devenit mai activ. Acesta a fost încurajat în acest demers de către guvernul din Constantinopol, care, înstrăinat de ocupația britanică în Egipt (1882), îi curta cu asiduitate pe liderii de la Berlin”, precizează istoricul Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Unele după altele, băncile, firmele de construcții și companiile feroviare germane au început să pătrundă în zonele mai puțin dezvoltate ale Imperiului Otoman, obținând concesii și sfere de interes.

„Lucrările finanțate și executate de germani – scrie Christopher Clark – la calea ferată din Anatolia au început în 1888 pentru a lega Constantinopolul de Ankara şi de Konya; ambele linii au fost finalizate în 1896.

Sprijinul guvernului pentru astfel de acțiuni, care la început au fost oarecum nesigure, a devenit pe parcurs din ce în ce mai pronunțat și mai consistent. În 1911, ambasadorul german la Constantinopol putea să vorbească deja despre imperiu ca fiind „o sferă de interes politică”.

Visuri germane

Liderii de la Berlin sperau ca prin investițiile lor în marile proiecte de infrastructură din teritoriile otomane să stabilizeze Imperiul Otoman care era expus în fața amenințărilor ce veneau din partea celorlalte puteri imperiale, în special din partea Rusiei.

În cazul în care Imperiul Otoman se prăbușea ar fi lăsat loc diviziunii teritoriale între imperiile lumii, iar germanii doreau să-și asigure un loc la masa unde această împărțeală se va face.

„S-au pus speranțe mari în calea ferată din Anatolia – menționează Christopher Clark. Autoritățile otomane din Constantinopol intenționau să îmblânzească și să integreze `estul sălbatic` anatolian, care era la acea vreme prădat de bandiții cerchezi, și să civilizeze cele mai subdezvoltate teritorii otomane.

Acestea priveau Anatolia, din perspectiva orientalilor, ca pe o `colonie` care avea nevoie de dezvoltare. În zonele `devenite disponibile` prin construirea de căi ferate au fost introduse noi culturi (…).

Multe dintre aceste proiecte nu au trecut de faza experimentală, fie din cauza condițiilor naturale și a solului care nu erau prielnice, fie pentru că băștinașii refuzau să adopte noile tehnici. Pentru locuitorii din zona rurală Anatolia, dintre care unii veniseră cu căruțele pline cu fân la gară pentru a hrăni caii ce trăgeau vagoanele, cel puțin așa credeau ei, vederea locomotivelor cu aburi dădea naștere la un sentiment de neuitat”.

Concurența pentru investiții în Imperiul Otoman

La Berlin, investițiile germane din Anatolia erau privite cu entuziasm. Un entuziasm prea mare, ținând cont că unii pangermani priveau Anatolia ca un posibil teritoriu pentru viitoare așezări germane. Dar, majoritatea liderilor politici și economici germani erau interesați de accesul pe piețe, rute comerciale și materii prime. Însă căile ferate ocupau la acel moment un loc special de proiectarea puterii economice a unui imperiu.

Germanii nu au neglijat nici celelalte investiții economice pe care le puteau face în Imperiul Otoman. Au investit puternic în întreprinderi ce furnizau electricitatea, în agricultură, în minerit, și în transportul în comun. La începutul secolului al XX, tranzacțiile comerciale între Imperiul german și Imperiul Otoman erau într-o continuă creștere.

Cu toate acestea, cu puțin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, germanii se aflau în urma investițiilor celorlalte puteri europene în Imperiul Otoman.

„Germanii se aflau în continuare (în 1913) în urma Marii Britanii, a Franței și a Austro-Ungariei în ceea ce privea importurile din Imperiul Otoman, și în urma Marii Britaniei și a Austro-Ungariei în ceea ce privea exporturile în Imperiul Otoman. Investițiile francezilor le depășeau pe cele ale germanilor cu 50%”, remarca istoricul Christopher Clark.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Operațiunea spectaculoasă prin care germanii au cucerit fortul Eben-Emael

De ce au subestimat germanii stațiile radar britanice în Bătălia Angliei?

Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel mai înalt rang din istoria otomană

Suleiman Magnificul, marele sultan al Imperiului Otoman care a schimbat lumea