Nikolai Vavilov: savantul care a murit de foame pentru a salva omenirea

Nikolai Ivanovici Vavilov (1887–1943) a fost un om al paradoxurilor tragice. În timp ce și-a dedicat întreaga viață ideii că viitorul umanității depinde de diversitatea plantelor și de protejarea semințelor, sfârșitul său a fost unul pe cât de absurd, pe atât de crud: a murit de foame într-o închisoare sovietică. Vavilov nu era doar un botanist, ci un vizionar care înțelegea că lupta împotriva foametei nu se câștigă cu lozinci sau ideologii, ci cu știință, cercetare și perseverență.

Nikolai Vavilov s-a născut în 1887, la Moscova, într-o familie de comercianți înstăriți, într-o perioadă în care Imperiul Țarist părea solid în aparență, dar în realitate era măcinat de tensiuni profunde. Rusia de la sfârșitul secolului al XIX-lea era un amestec de modernitate și stagnare: pe de o parte, marile orașe se industrializau rapid, iar pe de altă parte, lumea rurală rămânea prinsă într-un sistem arhaic, cu milioane de țărani trăind la limita subzistenței.

• Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti,…
• Omul care a interzis genetica: cum Trofim Lîsenko, favoritul lui Stalin, a provocat foamete și dezastru…

Această prăpastie dintre progresul tehnologic și foametea cronică a satelor a lăsat o amprentă asupra tânărului Vavilov, care încă din copilărie a văzut cum mâncarea – aparent banală pentru cei privilegiați – putea însemna viață sau moarte pentru cei săraci. Această experiență timpurie l-a făcut să caute, mai târziu, soluții prin care recoltele să devină mai rezistente, iar hrana să nu mai fie la mila naturii sau a vremurilor tulburi.

Un copil al științei, într-o Rusie aflată în schimbare

Încă din anii de studenție la Institutul Agronomic din Moscova, Vavilov a fost atras de studiul botanicii și al geneticii plantelor, discipline care începeau să se contureze ca domenii revoluționare pentru viitorul agriculturii. Vavilov a fost fascinat de descoperirile lui Gregor Mendel privind ereditatea, descoperiri ignorate multă vreme, dar care la începutul secolului XX deveniseră fundamentul geneticii moderne.

El credea cu tărie că doar înțelegând modul în care plantele se adaptează la climă și la sol oamenii vor putea preveni foametea – un flagel care marca Rusia acelor vremuri și care continua să ucidă milioane de oameni în întreaga lume.

Expediții în jurul lumii pentru a aduna semințele viitorului

Începând cu anul 1916, Vavilov a pornit în ceea ce avea să devină marea sa misiune: colectarea de semințe din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. A călătorit în Afganistan, Etiopia, Mexic, Orientul Apropiat și în multe alte regiuni, organizând în total peste 100 de expediții științifice și adunând sute de mii de mostre de plante. Viziunea lui era grandioasă era construirea unei „biblioteci mondiale a semințelor”, o colecție care să conțină diversitatea genetică necesară pentru a cultiva plante rezistente la boli, secetă sau frig. Această idee, pe cât de simplă, pe atât de revoluționară, stă astăzi la baza conceptului modern de bănci de gene și bănci de semințe, cum este celebra „Svalbard Global Seed Vault” din Norvegia.

În anii 1920 și 1930, Vavilov era deja o figură internațională. A fost ales președinte al mai multor societăți științifice și a colaborat cu mari cercetători ai vremii. Institutul de Botanică Aplicată și de Genetică, pe care l-a fondat la Leningrad (azi Sankt Petersburg), devenise centrul mondial al cercetării în domeniul plantelor cultivate.

Însă gloria lui Vavilov nu avea să dureze prea mult. În anii ’30, Uniunea Sovietică intrase într-o perioadă de transformări politice radicale sub conducerea lui Stalin. În agricultură, un alt personaj câștiga teren: Trofim Lîsenko, un agronom autodidact care respingea genetica mendeliană și promova ideea că plantele își pot schimba caracteristicile dacă sunt cultivate în anumite condiții, negând rolul geneticii.Vavilov, un om al dovezilor științifice, s-a opus vehement teoriilor lui Lysenko, pe care le considera pseudostiințifice și periculoase.

Dar Stalin și aparatul de propagandă au preferat promisiunile simpliste ale lui Lysenko, care păreau să ofere soluții rapide pentru creșterea producției agricole. În acest conflict, Vavilov avea să piardă.

Arestarea și moartea unui savant

La 6 august 1940, Nikolai Vavilov a fost arestat sub acuzația absurdă de „spionaj” și „sabotaj”, în timp ce se afla într-o expediție de cercetare în Ucraina. A fost dus mai întâi la închisoarea din Kiev, apoi transferat la Moscova, unde anchetatorii NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne) au construit cazul împotriva lui. În realitate, vina lui era că se opunea liniei oficiale și că îndrăznea să pună știința mai presus de ideologie. După un proces secret, Vavilov a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată ulterior la închisoare pe viață.

Ironia istoriei este că omul care își dedicase întreaga existență pentru a salva omenirea de foamete a murit chiar de foame. La 26 ianuarie 1943, în închisoarea din Saratov, corpul său slăbit a cedat din cauza malnutriției. Avea doar 55 de ani.

În timp ce Vavilov murea în închisoare, institutele pe care le fondase continuau să adăpostească colecția uriașă de semințe. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Leningradul a fost supus unui asediu devastator de către armata nazistă. Milioane de locuitori au pierit de foame, însă cercetătorii de la Institutul lui Vavilov au rămas la post, păzind colecția de semințe. Într-un act de loialitate absolută față de misiunea lui Vavilov, mulți dintre ei au preferat să moară de foame decât să consume mostrele pe care le considerau „averea genetică a omenirii”. Printre „martirii foametei” s-au numărat Dimitri Ivanov, un specialist în arahide, care a murit de foame în timp ce păzea o colecție de arahide comestibile. Alexander Stchukin, un entomolog de renume, care, de asemenea, a murit de foame la biroul său, în timp ce își păzea colecția de insecte. Nikolai Leontievici D͡’iachenko a murit de foame în timp ce catalogha mostre de porumb. În total, nouă oameni de știință au murit de foame în timpul asediului, alegând în mod conștient să-și sacrifice viața pentru a salva colecția. Ei și-au îndeplinit jurământul față de știință și față de moștenirea lui Vavilov.

Astăzi, banca de gene fondată de Vavilov încă există la Sankt Petersburg și rămâne una dintre cele mai importante colecții de semințe din lume, cu peste 325.000 de mostre.

Surse:

https://www.amusingplanet.com/2018/08/the-scientists-who-starved-to-death.html

https://www.alchimiaweb.com/blogen/vavilov-institute/

https://www.britannica.com/biography/Nikolai-Vavilov

Vă mai recomandăm să citiți și:

Savantul sovietic care a testat nemurirea. Alexander Bogdanov, un altfel de Faust

Ellen H. Swallow Richards, savanta secolului al XIX-lea care a revoluționat sănătatea publică

Ce a aflat omenirea după șapte decenii de „vânătoare” de extratereștri?

Omenirea a atins punctul fără de întoarcere pentru ghețarii lumii