Test de cultură generală. De ce Luna pare mai mare atunci când se află la orizont?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Atunci când Luna plină apare deasupra orizontului, pare uriașă. Este un fenomen interesant, pentru că în această poziție Luna se află, de fapt, cel mai departe de noi și ar trebui să pară ușor mai mică decât atunci când se află sus pe cer. De ce Luna pare mai mare când se află la orizont?

„De fapt, privești mai mult decât raza Pământului, căci Luna este cu o rază a Pământului mai departe decât atunci când se află chiar deasupra capului”, a explicat Susanna Kohler, astronom și purtător de cuvânt al Societății Astronomice Americane, pentru Live Science.

• O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos
• „Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat”: Cum ar putea supraviețui Terra după moartea Soarelui?

De ce, totuși, Luna pare mai mare la orizont? Acest mister, cunoscut drept „iluzia Lunii”, îi nedumerește pe observatorii cerului de mii de ani și, chiar și astăzi, „nu înțelegem pe deplin cum funcționează”, spune Kohler. Explicațiile timpurii, inclusiv cele atribuite lui Aristotel, puneau fenomenul pe seama ceții sau a refracției luminii în atmosferă. Fotografiile moderne au demontat însă această ipoteză, arătând că refracția face Luna să pară mai degrabă turtită, nu mărită.

Prin urmare, iluzia Lunii este probabil „ceva ce se întâmplă în interiorul creierului”, atunci când ne construim percepția asupra dimensiunilor, spune Bart Borghuis, neurocercetător la Universitatea din Louisville (SUA), specializat în procesarea vizuală.

De ce Luna pare mai mare când se află la orizont? Iluzia este în mintea noastră

Au fost propuse numeroase explicații pentru modul în care mărimea Lunii ne păcălește creierul. Una dintre ele sugerează că atunci când Luna este aproape de orizont, ea este comparată cu obiecte mai mici, precum copacii sau clădirile. Totuși, Kohler subliniază că Luna pare mare chiar și deasupra unui „plan lipsit de repere”, precum oceanul, ceea ce indică existența altor factori.

Teoria susținută de cele mai multe dovezi se bazează pe modul în care folosim distanța pentru a estima mărimea. Potrivit lui Borghuis, percepția dimensiunii este un „proces în doi pași”. Mai întâi, retina înregistrează mărimea obiectului. Apoi, creierul o evaluează ținând cont de distanța percepută, conform unui principiu numit legea lui Emmert.

Un studiu publicat în Science în 1962 a arătat că atunci când o Lună simulată este plasată la orizont, oamenii o percep ca fiind mai mare deoarece terenul o face să pară mai îndepărtată. Când lipsesc reperele de distanță, iluzia dispare.

„Este o observație care a fost repetată de multe ori în experimente de psihofizică: un spațiu umplut este perceput ca fiind mai extins și mai lung decât un spațiu gol”, a spus Borghuis.

Propriul creier ne joacă feste

În consecință, „cei mai mulți dintre noi percepem cerul ca pe un fel de bol aplatizat”, afirmă Kohler, deși, din punct de vedere geometric, cerul este o semisferă. Astfel, obiectele de la orizont par mai îndepărtate și, implicit, mai mari.

Această idee este asemănătoare cu iluzia Ponzo, în care linii de aceeași lungime par diferite din cauza perspectivei. Iluziile persistă chiar și atunci când știm că percepția ne joacă feste. Cu toate acestea, „să privești Luna în toate fazele ei este întotdeauna o idee excelentă, pentru că este cu adevărat fascinantă. Iar faptul că poți observa, în același timp, și partea interesantă a științei creierului este un bonus”, spune Kohler.

Vă recomandăm să citiți și:

Un crater din Canada, numit și „Ochiul din Quebec”, arată extrem de ciudat

De ce bătrânii sunt mai predispuși să distribuie informații greșite online?

Un studiu a descoperit cel mai frumos mod prin care să-ți menții creierul tânăr

Predicțiile The New York Times pentru 2026. Cum va răspunde lumea la excesul tehnologic?