În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În data de 15 iulie 1975, lumea a asistat la un moment istoric care părea să anunțe o nouă eră a cooperării spațiale. Un echipaj american aflat la bordul unei capsule Apollo și unul sovietic, aflat într-o navă Soyuz, s-au întâlnit pe orbită și au realizat celebra „strângere de mână în spațiu”. Deși evenimentul a devenit un simbol al colaborării dintre cele două superputeri, realitatea Războiului Rece era mult mai complicată. În același an, Uniunea Sovietică testa în secret un tun pe o navă spațială.

În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială. În acea perioadă, atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică se temeau că adversarul ar putea ataca sateliți sau alte echipamente aflate pe orbită. Din acest motiv, sovieticii au decis, în ianuarie 1975, să experimenteze montarea unei arme pe stația spațială Salyut 3.

Existența testului a rămas secretă timp de mai multe decenii, deși circulau zvonuri că stațiile Salyut ar fi fost înarmate. Când informațiile au devenit publice, s-a aflat că arma era un tun automat de 23 mm, proiectat inițial pentru bombardierul supersonic Tupolev Tu-22 și adaptat pentru utilizare în spațiu.

În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce rezultate a obținut?

Pe 24 ianuarie 1975, după plecarea echipajului de pe Salyut 3, sovieticii au tras mai multe focuri de probă. Specialiștii consideră însă că arma nu fusese concepută pentru a distruge sateliți, ci mai degrabă pentru a împiedica o eventuală tentativă de capturare sau abordare a stației de către un adversar.

În practică, tunul avea numeroase limitări. Fiind fix, întreaga stație trebuia rotită pentru a fi orientată spre țintă, ceea ce făcea sistemul lent și greu de folosit. Reculul reprezenta o altă problemă majoră. În lipsa gravitației, energia degajată la tragere putea modifica traiectoria stației sau chiar o putea pune în rotație necontrolată. Pentru a reduce acest efect, controlorii de la sol au activat simultan motoarele de orientare, însă chiar și așa tunul a reușit să destabilizeze stația, care cântărea aproximativ 20 de tone, relatează IFL Science.

Un test considerat reușit

Testul a fost considerat un succes din punct de vedere tehnic, însă utilitatea militară a sistemului s-a dovedit redusă. Arma nu putea fi folosită în timp real împotriva unor ținte aflate la distanță, nu putea fi operată în prezența echipajului și nu avea raza necesară pentru a ataca sateliți.

Până în prezent, acesta rămâne singurul caz cunoscut în care s-a tras efectiv cu o armă în spațiu. Deși existența tunului a alimentat timp de decenii numeroase legende despre militarizarea stațiilor spațiale sovietice, istoricii consideră astăzi că a fost mai degrabă o demonstrație tehnologică decât o armă cu valoare strategică reală. Rămâne de sperat că acele focuri de probă vor fi și singurele trase vreodată în spațiu.

Vă recomandăm să citiți și:

Revoluția militară a secolului al XIX-lea și lecțiile sale neînvățate

Războiul ca răspuns la frică: Planurile care au schimbat istoria Europei

În urma cu 64 de ani se înfiinţa varianta europeană a NASA

Acest simplu cadou primit în urmă cu 84 de ani avea să o transforme într-o figură-simbol a genocidului nazist