Folosind Telescopul Foarte Mare (VLT) al ESO, o echipă internațională de astronomi a obținut cea mai clară imagine de până acum cu ceea ce pare a fi Betelgeuse B, o stea companion care gravitează în jurul supergigantei roșii Betelgeuse.
În cele din urmă, astronomii au dovezi ferme că Betelgeuse, una dintre cele mai cunoscute stele de pe cerul nopții, nu este singură. Echipa condusă de cercetătorul francez Miguel Montargès a capturat cea mai clară imagine a presupusei stele companion, Betelgeuse B.
„Aceasta este concluzia unei căutări care a durat un secol. Am arătat că Betelgeuse nu este o stea izolată, ci este însoțită de un companion stelar slab iluminat”, explică Miguel Montargès, astronom la Observatoire de Paris-PSL și autor principal al studiului publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
Betelgeuse, steaua roșiatică din constelația Orion vizibilă cu ochiul liber, este renumită pentru variațiile sale periodice de luminozitate. Astronomii au bănuit de un secol că o parte din aceste fluctuații s-ar putea datora unei a doua stele, dar încercările anterioare de confirmare au eșuat, scrie Phys.org.
Două studii publicate în 2024 au prezis că în decembrie al aceluiași an companionul se va afla la cea mai mare distanță unghiulară de Betelgeuse, fiind astfel cel mai ușor de observat.
Echipa lui Montargès a folosit instrumentul SPHERE instalat pe telescopul VLT din deșertul Atacama (Chile) pentru a captura imaginea.
Inițial se estimase că Betelgeuse B are o masă similară cu cea a Soarelui. Noile date arată însă că aceasta are o masă de 2 până la 3 ori mai mare decât Soarele.
Imaginile au fost procesate prin tehnici avansate create inițial pentru detectarea exoplanetelor, reușind să izoleze semnalul slab al stelei companion după eliminarea strălucirii copleșitoare a gigantei Betelgeuse.
Acum câțiva ani, Betelgeuse a captat atenția globală când a început să scadă brusc în luminozitate, stârnind speculații privind o explozie iminentă de tip supernovă.
Observațiile ulterioare realizate tot de echipa lui Montargès au arătat însă că steaua fusese doar temporar acoperită de un nor masiv de praf.
Descoperirea stelei Betelgeuse B deschide o nouă direcție de cercetare: modul în care prezența acestui companion va influența evoluția supergigantei roșii și procesul final de explozie în supernovă. Deși este necesară o nouă observare peste un an, pe cealaltă parte a orbitei, cercetătorii afirmă că spațiul rămas pentru îndoieli este extrem de mic.
Astronomii au confirmat ce produce comportamentul ciudat al stelei Betelgeuse
Betelgeuse continuă să nedumerească oamenii de știință
Ce s-a întâmplat cu lumina stelei Betelgeuse în 2019? Astronomii au elucidat misterul