Mii de inscripții descoperite de arheologi nu au putut fi citite nici până astăzi. Ce ascund scrierea minoicilor, semnele civilizației Indusului și misterioasele tăblițe din Rapa Nui?
Putem citi astăzi hieroglife egiptene, texte cuneiforme și inscripții mayașe datorită unor descoperiri care le-au oferit cercetătorilor cheile necesare. Alte civilizații au lăsat în urmă semne pe care nimeni nu a reușit să le interpreteze în mod convingător.
Limba și scrierea nu sunt același lucru. Limba este sistemul prin care oamenii comunică, iar scrierea permite înregistrarea acestuia. În cazurile de mai jos, nu cunoaștem valoarea tuturor semnelor și, uneori, nici măcar nu știm dacă ele notează o limbă vorbită.
Între aproximativ 1800 și 1450 î.Hr., civilizația minoică din Creta a folosit un sistem numit Linear A. Inscripțiile au fost descoperite pe tăblițe de lut, vase, obiecte rituale și documente administrative.
Unele semne seamănă cu cele din Linear B, scriere descifrată în 1952 de arhitectul britanic Michael Ventris. Linear B nota o formă timpurie de greacă, însă valorile fonetice propuse prin comparație cu aceasta permit numai transcrierea aproximativă a unor secvențe din Linear A. Limba notată nu a fost identificată, iar textele nu devin astfel inteligibile.
Specialiștii pot recunoaște numere, semne pentru anumite produse, nume și tipare administrative, dar limba minoicilor rămâne necunoscută. Numeroasele „traduceri” anunțate de-a lungul timpului nu au fost acceptate de comunitatea științifică.
Civilizația Indusului a înflorit în mileniul al III-lea î.Hr., pe teritoriile actuale ale Pakistanului și nord-vestului Indiei. Locuitorii orașelor Harappa și Mohenjo-daro au lăsat mii de secvențe de semne, gravate mai ales pe sigilii mici, adesea alături de animale.
Majoritatea inscripțiilor conțin numai câteva caractere. Nu a fost găsit niciun text bilingv care să ofere același mesaj într-o scriere cunoscută și nu știm ce limbă vorbeau autorii.
Au fost propuse legături cu limbile dravidiene, indo-ariene sau cu o familie lingvistică dispărută, dar nicio ipoteză nu a fost demonstrată. Cercetătorii încă dezbat dacă semnele codifică o limbă propriu-zisă sau formează un sistem de simboluri administrative, religioase ori de identificare.
În secolul al XIX-lea, pe Rapa Nui, cunoscută și drept Insula Paștelui, au fost documentate tăblițe și alte obiecte din lemn acoperite cu siluete umane, animale, plante și forme geometrice. Sistemul a primit numele rongorongo.
Semnele sunt dispuse într-un mod care indică folosirea unui sistem numit „bustrofedon inversat”: rândurile alternează, iar tăblița trebuie rotită la 180 de grade după citirea fiecărui rând. Ordinea fizică a semnelor poate fi astfel urmărită, însă valoarea lor lingvistică rămâne necunoscută.
Numărul redus al pieselor păstrate și absența unei chei de interpretare împiedică descifrarea. Au fost propuse posibile pasaje calendaristice sau genealogice, dar nu există o traducere general acceptată. Rămâne în discuție chiar și întrebarea dacă rongorongo este o scriere completă, un sistem mnemonic sau o combinație între cele două. Corpusul cunoscut cuprinde numai câteva zeci de obiecte autentificate, iar niciunul dintre cele originale nu se mai află astăzi pe insulă.
În jurul anilor 3100–2900 î.Hr., comunitățile din actualul Iran au folosit scrierea proto-elamită pentru evidența bunurilor, animalelor și activităților economice.
S-au păstrat peste 1.600 de tăblițe. Cercetătorii înțeleg o parte dintre sistemele numerice și pot recunoaște structura registrelor, dar majoritatea semnelor nu pot fi citite, iar relația sistemului cu o anumită limbă vorbită nu a fost stabilită.
Imaginile digitale de înaltă rezoluție, care permit iluminarea virtuală a suprafețelor din unghiuri diferite, fac posibilă examinarea unor urme și detalii greu de observat în fotografiile obișnuite. Cu toate acestea, nicio descifrare completă nu a fost acceptată până în prezent.
Descoperit în 1908 în palatul minoic de la Phaistos, din Creta, discul din lut ars este acoperit pe ambele fețe cu 241 de impresiuni, așezate în spirală. Acestea au fost imprimate cu ajutorul unor ștanțe înainte ca lutul să fie ars.
Pe disc apar 45 de semne diferite, dar nu a fost găsit un alt text suficient de asemănător pentru realizarea unor comparații. Din acest motiv, nici măcar nu se poate stabili sigur dacă obiectul reprezintă un text redactat într-un sistem de scriere propriu-zis.
Ar putea conține un imn, o rugăciune, un calendar, o listă sau un alt tip de mesaj, dar toate aceste interpretări rămân ipoteze.
Descifrarea este posibilă atunci când există suficiente texte, secvențe repetitive, nume cunoscute sau o inscripție bilingvă. Piatra din Rosetta a contribuit la descifrarea hieroglifelor deoarece același decret era redat în două limbi și trei scrieri.
Scrierilor prezentate aici le lipsesc asemenea chei. Programele informatice pot identifica tipare, repetiții și poziția semnelor, dar nu pot recupera singure limba, contextul și semnificațiile dispărute. O nouă tăbliță bilingvă ar putea schimba totul; fără ea, unele dintre aceste mesaje ar putea rămâne necitite.
Linear B a fost descifrată după ce Michael Ventris a demonstrat că ascundea o formă veche de greacă, deși inițial chiar el se îndoia de această posibilitate.
Discul de la Phaistos este unul dintre cele mai vechi obiecte cunoscute pe care semnele au fost imprimate prin folosirea repetată a unor ștanțe.
O scriere poate fi citită fără ca limba să fie înțeleasă complet. Cercetătorii pot pronunța aproximativ inscripțiile etrusce, dar sensul multor cuvinte rămâne necunoscut.
Surse
https://www.repository.cam.ac.uk/items/f50c0df4-f355-4bc0-be2a-8e960b2bb5da
https://www.britishmuseum.org/collection/term/x46239
https://www.humanities.ox.ac.uk/article/unlocking-worlds-oldest-mystery-script
https://heraklionmuseum.gr/en/exhibit/the-phaistos-disc/
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie