Nu știm cine a fost primul om care s-a rugat unui zeu și nici când a apărut prima credință într-o ființă supranaturală. Nu există un „prim zeu” pe care arheologii să-l poată identifica și nici un moment precis în care oamenii să fi trecut de la lipsa credințelor religioase la existența unor sisteme religioase.
Există însă urme foarte vechi ale unor ritualuri, ale unor înmormântări neobișnuite și ale unor obiecte cărora oamenii le-au acordat probabil o semnificație specială.
Din aceste dovezi, cercetătorii încearcă să înțeleagă cum s-a format una dintre cele mai vechi și mai răspândite idei din istoria omenirii: aceea că lumea poate fi populată și de ființe sau forțe care nu pot fi văzute.
Problema este că religia nu lasă întotdeauna urme ușor de recunoscut. Un templu poate fi identificat. O statuie poate reprezenta o divinitate. Un text poate spune că un anumit popor se ruga unui zeu. Pentru perioadele în care oamenii nu foloseau încă scrierea, cercetătorii trebuie însă să interpreteze obiectele și locurile descoperite.
Înmormântările sunt printre cele mai vechi indicii. La Qafzeh, în Israel, au fost descoperite rămășițele a până la 15 oameni moderni, datate la aproximativ 100.000 de ani, împreună cu ocru roșu și unelte din piatră colorate cu ocru. Prezența pigmentului în apropierea osemintelor sugerează că acesta ar fi putut avea o funcție rituală.
Aceste practici pot sugera că oamenii acordau o semnificație specială morților, însă nu demonstrează existența unei credințe într-un zeu.
Aici apare una dintre limitele importante ale cercetării: un ritual nu ne spune automat în ce credea omul care îl practica.
Este posibil ca primele forme de credință să nu fi semănat deloc cu religiile pe care le cunoaștem astăzi.
Un om care trăia într-o comunitate de vânători-culegători nu avea nevoie de un panteon organizat pentru a atribui o semnificație unei furtuni, unui animal, unui râu sau unui munte. O pădure putea fi considerată un loc special, un animal putea avea o semnificație aparte, iar un strămoș mort putea continua să aibă un rol în viața comunității.
Antropologii au folosit termenul animism pentru sisteme de credință în care elemente ale naturii și alte entități sunt considerate însuflețite sau capabile să aibă intenții. Conceptul nu trebuie însă confundat cu o explicație demonstrată a originii tuturor religiilor.
Nu avem suficiente dovezi pentru a spune că oamenii au trecut obligatoriu printr-o etapă „animistă” înainte să apară zeii.
Putem spune doar că ideea unei lumi populate de entități nevăzute este mult mai veche decât primele religii despre care avem texte.
O schimbare importantă apare atunci când oamenii încep să trăiască în comunități stabile.
În Orientul Apropiat, în perioada neolitică, apar structuri și practici care sunt interpretate de arheologi în legătură cu activități rituale. La situl de la Motza, în apropierea Ierusalimului, au fost descoperite construcții datate în mileniile VIII-VII î.Hr., alături de morminte și obiecte cu semnificație simbolică.
Există și dovezi mai târzii privind îngroparea deliberată a unor obiecte considerate astăzi „cultice”. Un studiu publicat în Cambridge Archaeological Journal arată că în comunitățile agricole din Orientul Apropiat, începând din mileniul al VII-lea î.Hr., apar dovezi pentru îngroparea rituală a unor obiecte precum statuete antropomorfe, cranii tratate și alte obiecte asociate practicilor cultice.
Nu putem spune însă că oamenii care au realizat aceste obiecte se rugau unui zeu anume. Pentru multe dintre ele, funcția și semnificația rămân discutate.
Situația se schimbă radical când oamenii încep să scrie.
În Mesopotamia apar unele dintre cele mai vechi texte religioase cunoscute. Zeii nu mai sunt doar presupuneri bazate pe obiecte arheologice. Apar nume, povești, temple, ritualuri și relații între divinități.
În lumea mesopotamiană întâlnim zeități precum Anu, Enlil, Enki și Inanna, fiecare asociată cu anumite aspecte ale lumii și ale societății. În Egiptul antic apar sisteme religioase complexe în care zei precum Ra, Osiris, Isis și Horus au roluri diferite și povești care se schimbă de-a lungul timpului.
Acestea nu sunt însă primele zeități inventate de oameni. Sunt printre primele pe care le putem cunoaște cu mai multă precizie datorită scrierii.
Diferența este esențială: istoria religiilor începe mult mai devreme decât istoria scrisă a religiilor.
Oamenii din societăți care nu s-au întâlnit niciodată au ajuns să aibă zei sau entități asociate cerului, furtunii, fertilității, războiului sau morții.
Explicația nu trebuie căutată neapărat într-o origine comună. Toate comunitățile umane au trebuit să se confrunte cu aceleași probleme: vremea, seceta, recoltele, nașterea, boala, moartea și schimbarea anotimpurilor. Era firesc ca aceste lucruri să ocupe un loc important în poveștile și ritualurile lor.
Pe măsură ce societățile au devenit mai mari și mai organizate, zeii au început să capete și ei o structură. Au apărut genealogii, familii divine, conflicte, alianțe și teritorii.
În mitologiile greacă și romană, de exemplu, zeii au personalități și relații care seamănă în multe privințe cu cele ale oamenilor.
Nu există o singură explicație acceptată de cercetători.
Una dintre ipotezele discutate în psihologia cognitivă este că oamenii sunt foarte buni la identificarea unor agenți în spatele evenimentelor. Dacă o creangă se mișcă în întuneric, este mai sigur să presupui că acolo se află ceva decât să ignori posibilul pericol.
Această tendință de a căuta intenții și cauze poate contribui, în anumite condiții, la apariția reprezentărilor unor agenți invizibili. Ea nu demonstrează însă, de una singură, originea religiei.
Religia a avut și o dimensiune socială. Ritualurile comune puteau reuni grupuri, iar poveștile și regulile împărtășite puteau contribui la formarea unei identități colective.
Moartea este un alt element important. Oamenii sunt conștienți de propria mortalitate, iar ritualurile funerare apar foarte devreme în istoria noastră. Totuși, nici această observație nu explică singură apariția religiei.
Nu există o formulă simplă prin care să putem spune că oamenii s-au temut de moarte și, din acest motiv, au inventat zeii.
Există și o idee care se pierde ușor atunci când vorbim despre „originea zeilor”: religia și credința în zei nu sunt același lucru.
Unele religii includ una sau mai multe divinități, însă există și tradiții religioase care nu se bazează pe existența unui zeu creator.
De aceea, întrebarea „cine a creat primul zeu?” este mai complicată decât pare. Ea presupune deja că primele forme de religie trebuie să fi avut zei, lucru pe care dovezile arheologice nu îl pot demonstra.
Ceea ce putem identifica sunt comportamente, ritualuri și simboluri. Interpretarea lor trebuie făcută cu prudență.
Ceea ce putem urmări este o evoluție a comportamentelor și simbolurilor. Oamenii își îngropau morții și foloseau obiecte cu semnificație simbolică cu zeci de mii de ani înainte de apariția scrierii. Mai târziu au apărut spații destinate ritualurilor și obiecte care par să fi avut funcții cultice.
Abia odată cu primele civilizații care au lăsat texte putem afla numele unor zei și poveștile asociate lor.
Nu știm cine a fost primul om care a imaginat o ființă supranaturală și probabil nu vom afla niciodată. Ideea a apărut într-o perioadă pentru care nu există documente scrise, iar urmele materiale pe care le avem permit mai multe interpretări.
Știm însă că, în momentul în care oamenii au început să scrie, zeii erau deja acolo. Aveau nume, temple, povești și ritualuri. Iar de atunci, timp de mii de ani, oamenii au continuat să-i schimbe, să-i combine și uneori să-i înlocuiască cu alte divinități.
La Qafzeh, în Israel, au fost descoperite înmormântări intenționate ale unor oameni moderni datate la aproximativ 100.000 de ani. În apropierea osemintelor au fost găsite și bucăți de ocru roșu, posibil folosite într-un context ritual.
Un studiu publicat în Cambridge Archaeological Journal identifică în Orientul Apropiat dovezi pentru îngroparea rituală a unor obiecte precum statuete antropomorfe și cranii tratate, începând din mileniul al VII-lea î.Hr.
Zei precum Inanna și Enlil sunt atestați în surse mesopotamiene și fac parte din tradiții religioase documentate prin scriere.
Nu există dovezi care să ne permită să identificăm primul zeu sau momentul exact în care oamenii au început să creadă în ființe supranaturale.
Surse:
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4958132/
https://humanorigins.si.edu/evidence/behavior/burial/qafzeh-oldest-intentional-burial
https://cris.huji.ac.il/en/publications/ritual-burial-of-cultic-objects-the-earliest-evidence-3/
Fantomele de la Luvru, cel mai faimos muzeu al lumii. Arta întâlnește supranaturalul
„Mâna lui Dumnezeu”, structura cosmică de-a dreptul spectaculoasă, însă deloc supranaturală
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale