Au existat gigantii patagonezi?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Marturii despre existenta gigantilor exista inca din timpuri biblice. De fapt, majoritatea culturilor si miturilor lumii vorbesc despre existenta misterioasei rase de uriasi care popula pamantul, alaturi de oameni, in timpurile de demult. Nimeni insa nu a putut dovedi existenta lor, s-au cel putin asa s-a crezut. Asta pana in secolul al XVI-lea, odata cu prima calatorie in jurul lumii a lui Fernando Magellan si a declaratiilor uimitoare pe care aveau sa le faca putinii supravietuitori ai expeditiei.
Gigantii din Patagonia – o controversa de 300 de ani
La 6 septembrie 1522, un vas fantomatic ancora in portul spaniol Sanlucar de Barrameda. Era corabia Victoria, singura nava din cele cinci cu care portughezul Fernao de Magalhaes (Fernando Magellan) plecase in prima incercare reusita de a inconjura pamantul. Doar 18 marinari din cei 260 care ridicasera ancora cu trei ani in urma, supravietuisera temerarei calatorii. Printre cei cazuti se afla insusi Magellan, ucis in luptele cu bastinasii din Filipine, cu mult timp inainte ca nava Victoria sa ajunga la destinatie.

Alaturi de supravietuitori se afla, insa, Antonio Pigafetta, geograful si istoricul care notase in amanunt toate detaliile calatoriei. Dincolo de valoarea incomensurabila a documentului redactat de Pigafetta, o mentiune a acestuia avea sa starneasca mari controverse in cercurile academice ale vremii si sa ii aduca o notorietate pe care, poate, acesta nu si-o dorise.

„Intr-una din zile, am zarit la tarm un barbat de o statura uriasa care canta, dansa si isi arunca praf deasupra capului. Capitanul a trimis la mal unul dintre marinari, care sa execute acelasi miscari ca un semn de pace. Dupa ce a facut toate acestea, omul l-a adus pe gigant pana la marginea unei insule acolo unde capitanul ii astepta. Atunci cand gigantul a juns in fata capitanului a fost atat de uimit incat ne arata prin semne ca suntem veniti din ceruri. Era atat de inalt incat de abia ii ajungeam pana la mijloc.”

Mai tarziu, Pigafetta avea sa il citeze pe Magellan, care ii numea pe uriasi Patagoni, termen insemnand in spaniola veche, cel mai probabil, „picioare uriase”. Avea sa fie prima marturie scrisa despre existenta tinutului numit Patagonia si a primilor sai locuitori care au venit in contact cu civilizatia spaniola.

Aproape 7 decenii mai tarziu, in 1591, un alt explorator celebru, Anthony Knivet, avea sa aduca din Patagonia aceleasi marturii care si supravietuitorii expeditiei lui Magellan. Knivet pomeneste de intalnirea cu gigantii patagonezi si estimeaza inaltimea acestora la peste patru metri.

Ba mai mult, chiar si numele lui Francis Drake, renumitul capitan englez, avea sa apare mentionat in jurnalul nepotului sau, participant alaturi de acesta la calatoria in jurul lumii, unde este pomenit contactul cu aceiasi uriasi misteriosi.

Alaturi de numele celebre care mentioneaza intalnirea cu gigantii patagonezi se numara si omul de stiinta francez Charles de Brosses, cel care in a sa Historie des navigations aux terres australes, publicata in 1756, avea sa descrie ciudata rasa de oameni a carei medie de inaltime o estimeaza la circa patru metri.

Chiar si James Cook, capitanul englez de numele caruia se leaga descoperirea Noii Zeelande, avea sa noteze in jurnalul sau existenta acestor uriasi. Echipajul sau avea sa captureze unul dintre nativii patagonezi in incercarea de a-l aduce in Anglia. Barbatul avea, insa, sa rupa sforile care il legau si va evada aruncandu-se in ocean. Cook va mai mentiona ca desi el insusi avea o inaltime peste medie in lumea contemporanilor sai, ar fi incaput cu usurinta sub bratul unui asemenea gigant. Descrierea sa pare, totusi, mai temperata si considera ca inaltimea patagonezilor nu ar fi depasit doi metri si jumătate.

In ciuda numeroaselor marturii, au existat si multi sceptici care sa nege existenta uriasilor din Patagonia, pe care ii considerau simple creatii ale unor minti inflacarate, dornice de celebritate. O serie intreaga de navigatori avea sa strabata tarmurile Americii de Sud timp de trei secole, fara a intalni macar unul dintre gigantii mentionati anterior.

Pentru a ridica orice urma de mister care invaluia existenta acestora, guvernul englez finanteaza, in 1767, o expeditie condusa de capitanul John Byron. Scopul acestuia era de calatori pana in Patagonia si de a rezolva odata pentru totdeauna problema asa-zisilor giganti.

La bordul navei H.M.S. Dolphin, Byron, unul dintre cei mai mari sceptici in problema uriasilor, avea sa navigheze pana in America de Sud, acolo unde va strange o importanta colectie de date pe care o va prezenta in fata oamenilor de stiinta ai epocii. Concluzia sa avea sa fie una socanta: gigantii existau.

In aceeasi perioada, presa vremii avea sa publice o imagine desprinsa din relatarile lui Byron, care va face inconjurul lumii in cel mai scurt timp: un barbat european care ofera o bucata de paine unei femei patagoneze de statura uriasa, in timp ce sotul acesteia priveste calm. (vezi foto) Era nu numai o dovada ca gigantii existau, dar si ca erau capabili sa inteleaga notiunile civilizate de comert, structura familiala si purtare civilizata, in ciuda aspectului lor salbatic.

Cu toate acestea, in 1773, John Hawkesworth, un renumit scriitor si om de stiinta englez, va publica o antologie a voiajelor celor care sustineau existenta gigantilor patagonezi, antologie in care va ilustra o intreaga serie de erori si necondordante, menita a distruge mitul care durase deja peste trei secole. Urmarea acestui tratat se va face simtita puternic in Europa, acolo unde intereseul pentru uriasii patagonezi se va reduce simtitor fara a se mai reaprinde vreodata.