Cum va arata lumea dupa criza?

Dati un raspuns rapid: cat i-a costat pe cei de la NASA sa trimita robotul Phoenix pe Marte? 420 de milioane de dolari, ceea ce reprezinta o suma importanta, nu-i asa? Dar distanta pana pe Marte este de 422 de milioane de mile, ceea ce coboara costurile misiunii la mai putin de un dolar pe mila, adica nu cu mult peste pretul pentru care savantii ar fi putut cara Phoenix cu Hummerul pe sosea. Costul misiunii pe Marte nu mai pare asa de mare pentru ca am pus situatia intr-un context si am oferit si o minima comparatie. Nu putem vorbi de actuala criza economica si despre importanta ei ca despre un fenomen singular, excesiv de dramatic si cu efecte negative de neevitat; acestea sunt numai titluri natange din ziare sau de la TV. Criza financiara pe care o traversam face parte dintr-un tot, din mai marea si permanenta criza a schimbarii umanitatii.

Foarte pe scurt, cred sincer ca lumea nu se va schimba – sau nu in mod radical; dar sa nu va asteptati in nici un caz la mai bine pentru cetatean. Si nici la mai rau. In momentul in care scriu acest text, presedintele american George W. Bush anunta organizarea unui summit menit sa faca ordine, prin infiintarea unor jandarmi economici mondiali. Cum doua astfel de institutii exista – este vorba de FMI si de Banca Mondiala – cred mai degraba ca vor aparea si vor fi impuse reguli noi dupa care sa se ghideze si sa joace bancile sau fondurile de investitii. Iar graba si taria cu care clameaza politicienii necesitatea schimbarii priviti-o ca pe o modalitate de a deturna atentia: pur si simplu nu stiu despre ce e vorba si nu stiu ce sa faca. Si este greu de crezut ca un Occident din ce in ce mai lenevit, mai predispus la pasarea problemei decat la rezolvarea acesteia, va gasi putere sa impuna un stat mai puternic, cu administratii motivate si competente. Trecand de la nivelul mondial la cel national, sa remarcam ca, pe langa statele din prima linie a crizei – SUA, Marea Britanie, Germania, Franta si Irlanda, fara a mai vorbi de Islanda –, ar putea fi afectate economiile unor state care depind in mod excesiv de exportul de materii prime, cum ar fi cazul Rusiei, ori de bunuri de larg consum, cum ar fi cazul Chinei. Si o contractie a economiei romanesti ar fi de asteptat, pentru ca banii mai scumpi si creditele mai reduse vor „cuminti“ zona imobiliara, pe cea auto, turismul si produsele de lux.

Mai trebuie spus ca o criza nu face, in fond, decat sa curete, sa elimine ceea ce-i rau; mai mult, o criza este in masura sa impuna noi reguli, alte discipline si noi jucatori. Marea criza din anii 30 a dus la aparitia managementului ca stiinta si profesie si la crearea unor departamente astazi indispensabile unei companii – marketing, relatii publice, publicitate. „Clientul“, ca notiune si obiect de studiu, a aparut tot atunci, alaturi de noi produse, precum nailonul, si de noi modalitati de comert, cum ar fi cel prin posta. La nivel individual, americanii, romanii si orice alt cetatean al lumii ar trebui sa fie constienti ca banii, averea, nu se dobandesc usor, plimband niste hartii si vorbind la telefon, decat in cazul in care esti un tip foarte norocos sau ai relatii suspuse. Altfel sunt necesare, intr-o lume care se lasa usor amagita de false povesti de succes, fleacuri burgheze precum cumpatarea, prudenta, munca tenace, o idee buna si o marfa folositoare celorlalti. Este cea mai fezabila reteta de trecere a crizelor prezente si viitoare.