Apollo 20 – In cautarea astronavei extraterestre

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

Misiunile NASA pe Luna au fost, oficial, in numar de 17. Cu toate acestea, se pare ca ar mai fi existat cel putin alte trei, secrete. Potrivit istorisirii lui William Rutledge, care afirma ca ar fi fost unul dintre astronatii misiunii Apollo 20, alaturi de americana Leona Snyder si rusul Alexei Leonov, o naveta NASA Saturn V ar fi fost lansata pe furis, in 1976, de la baza militara din Vandenberg, California, cu directia fata invizibila a Lunii; adica spre craterul Iszak D, aflat la sud-vest de craterul Delporte, locul unde explorarile facute de Apollo 15 ar fi identificat anterior o gigantica nava a extraterestrilor.

Cine sunt protagonistii misiunii secrete?

• William Rutledge, „vlastar” al dinastiei de bancheri Rutledge, ar fi ocupat in cadrul acestei misiuni functia de inginer electronist, specialist in sisteme tehnologice avansate si software pentru traducere de limbi.

• Leona Snyder, antropolog, cercetatoare in cadrul Bell Lab, ar fi fost cooptata pentru specializarea ei in geneza capacitatilor lingvistice, arii cerebrale si specializari functionale, tehnologii si forme de intelect, categorii cognitive si coduri de comunicare.

• Alexei Leonov este un personaj celebru in mediile NASA pentru numeroasele sale misiuni spatiale: Vosjod 2, Salyut 1 si 4, Soyuz 11 si „Apollo19-Soyuz” survenita un an inainte; tot Leonov a fost si director al „Yuri Gagarin Cosmonaut Training Center” si consultant al filmului „2001- Odissea Spatiala”.

Nava extraterestra de pe Luna

In timpul fantomaticei misiuni Apollo 20, initiata pe 16 august 1976, s-ar fi efectuat analize amanuntite in interiorul unei navete extraterestre descoperita in craterul lunar Iszak D. Aici ar fi fost gasit si cadavrul congelat al unei extraterestre, botezata „Mona Lisa”, cu trasaturi asemanatoare unei asiatice. De fapt, dupa cum a declarat insusi Rutledge, ar fi fost vorba despre doi piloti ai navei extraterestre, dar din cauza problemelor de spatiu de pe Apollo-Soyuz, astronautii ar fi hotarat sa nu ia cu ei pe Pamant decat unul.

Cum se intampla de obicei in asemenea cazuri, in urma unei presupuse scurgeri de informatii, un video a inceput sa circule pe internet (pe youtube exista, in prezent, numeroase clipuri despre misiunea secreta).

Prezenta vehiculului ar fi confirmata de imaginile publicate in atlasurile de fotografii lunare, de exemplu in detaliul fotografiei NASA AS15-P-9625, in care astronava extraterestra ar fi o forma alba alungita, tubulara, situata in centrul pozei.

(Click pe poza pentru a mari)

Fotografia originala NASA, din cadrul misiunii Apollo 15 – foto sus, reconstructia posibilei nave extraterestre – jos

Chiar si numai acest aspect ar trebui sa-i puna pe oameni pe ganduri cu privire la plauzibilitatea povestii: daca existenta unui vehicul extraterestru pe Luna era atat de secreta incat sa motiveze chiar o misiune comuna ruso-americana, se pune intrebarea cum se face ca a fost lasata sa apara in toata „splendoarea”, in fotografii. Si avand in vedere ca acest gen de fotografii erau disponibile la acea epoca doar in masura in care NASA sau Uniunea Sovietica le faceau publice, cum de nu au fost „aranjate” inainte, astfel incat sa nu dezvaluie „marele secret”?

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca pe-atunci oamenirea se afla in plin razboi rece, iar misiunea americano-sovietica ar fi fost un demers extrem de improbabil, in conditiile in care tocmai atunci s-a inregistrat un apogeu aproape paranoic al conflictului tacut dintre cele doua superputeri. Desigur, s-a spus ca tocmai importanta misiunii ar fi favorizat un „dezghet temporar si sectorial” in raporturile dintre cele doua tari.

Misiunea mortilor vii

Sunt filmuletele de pe youtube autentice sau false? Greu de spus. Artefactele extraterestre ar fi fost, asadar, descoperite de astronauti pe partea intunecata a Lunii. Trupul femeii extraterestre nu prezinta urme de descompunere, chiar avand vechimea de cine stie cate mii de ani, si acest lucru este destul de straniu daca tinem cont ca Luna nu are atmosfera, iar diferentele de temperatura intre zi si noapte de pe astru sunt extrem de relevante: noaptea, pe suprafata satelitului se inregistreaza o temperatura de -233°C, iar ziua de +123°C.

De neinteles cum s-ar fi putut mentine integru un corp la asemenea temperaturi, dar tot adevarat este si ca in momentul presupusei descoperiri „cadavrul” se gasea intr-un crater intunecat si in interiorul unei astronave, care ar fi putut sa-l mentina la o temperatura constanta. Apoi, de ce nu, daca tot ne lasam imaginatia sa zboare, s-ar fi putut afla chiar intr-o instalatie criogenica inca in functiune (o astfel de instalatie pe baza de energie nucleara ar fi in masura sa produca energie timp de milenii).

Iata cum suna versiunea lui William Rutledge: „Mona Lisa – numele pe care i l-am dat extraterestrei, era o fiinta humanoida, femeie, inaltimea 1,65 cm, cu par si sase degete. Functia: pilot; fara haine, am fost nevoiti sa taiem doua cabluri legate de nas. Aglutinari de sange sau lichide biologice erau ca si congelate, dar iesite din gura, nas, ochi si alte parti ale corpului. Unele parti ale corpului erau in conditii bune. Parul era intact si pielea era acoperita de un strat subtire de protectie transparent. Cum am declarat la misiunea de control, extraterestra nu parea moarta, dar nici vie. Prefer sa povestesc toata istoria cand si alte video-uri vor fi online. Aceasta experienta a fost filmata in LM (Lunar Module). Am mai gasit si un al doilea corp, distrus, am dus capul la bord. Culoarea pielii era de un gri-albastrui, un albastru pastel, avea o centura in jurul capului. <Cabina de pilotaj> era formata din lungi tuburi hexagonale”.

In sustinerea tuturor expertilor si cercetatorilor care cred in veridicitatea cazului exista anumite dovezi pe care hackerul Gary McKinnon le-ar fi gasit in baza de date a NASA. Ele ar proba existenta extraterestrilor si o presupusa legatura a acestora cu guvernul american, dar singurul lucru sigur este ca l-au costat pe McKinnon condamnarea la inchisoare (daca NASA nu ar fi avut nimic de ascuns, de ce atata inversunare impotriva amaratului de McKinnon?, s-au intrebat unii). Hackerul din Glasgow, acuzat de „cel mai mare atac informatic asupra unor computere militare din toate timpurile” inca nu a fost extradat in SUA. McKinnon a hack-uit 97 de computere ale NASA, US Army, US Navy, Departamentul de Aparare si US Air Force, intre februarie 2001 si martie 2002, pretinzand ca a cautat dovezi ale musamalizarii cazurilor OZN si tehnologii secrete tinute ascunse de americani.

Cum poate fi demontata teoria conspiratiei?

Dincolo de eventualul impact emotional al imaginilor asupra celor impresionabili, la o analiza atenta, reiese cat se poate de clar ca povestea este are toate sansele sa fie un fals. La aceasta concluzie au ajuns chiar niste entuziasti ai fenomenului OZN, un grup de ufologi italieni care pretind ca l-au demascat pe Rudlege, in urma unei anchete realizate sub egida CUN (Centrul Ufologic National din Italia).

Una dintre principale obiectii este absurditatea ideii ca poate fi lansata o racheta de 100 m din California fara ca nimeni s-o vada decoland si fara ca astronomii din toata lumea s-o repereze pe parcursul traseului catre Luna, cum s-a intamplat in cazul tuturor celorlalte misiuni Apollo.

La ancheta CUN se adauga totusi si consideratiile postate pe site-ul Forgetomori.com, unde sunt indicate urmele care au dus la identificarea unui artist plastic francez, Thierry Speth ca autor al filmelor, si unde se dezvaluie trucul: imaginile au fost produse cu efecte speciale.

Pe un plan mai tehnic, Forgetomori mai noteaza si ca lansarea unei navete spre Luna de la Vandenberg, pe coasta de vest a Statelor Unite si nu de la Cape Canaveral, pe coasta de est, ar fi implicat o modificare drastica a planului de zbor standard al rachetelor Saturn V. Si anume:

• Lansata in directia est, gigantica racheta care propulsa naveta ar fi cazut pe solul Statelor Unite in loc sa cada in Atlantic, ca de obicei.

• O lansare in directia vest, adica deasupra Pacificului ar fi implicat un enorm „handicap”: rachetele orbitale sunt lansate intotdeauna pe directia vest intrucat astfel se profita de viteza de rotatie a Pamantului, care la Cape Canaveral este de circa 1470 km/h. Acest lucru inseamna ca o racheta care trebuie sa atinga viteza orbitala de 28.000 km/h si este lansata catre est nu trebuie sa accelereze de la 0 la 28.000 km/h, ci de la 1.470 la 28.000 km/h: adica o accelerare de 26.530 km/h.

• Lansarea vectorului in directie opusa, catre Pacific, ar fi presupus o lupta cu viteza de rotatie terestra: racheta ar fi pornit cam „in marsarier”, cu o „penalizare” de 1.470 km/h, din cauza careia ar fi trebuit sa accelereze cu 29.470 km/h, cu un consum de carburant foarte mare.

In concluzie, informatiile furnizate de William Rutledge, astazi in varsta de 76 de ani, stabilit in Africa, sunt imposibil de crezut. Nu exista dovezi sau verificari directe de niciun fel.