Viaţa grea scurtează copilăria: păsările ameninţate de prădători se maturizează mai repede

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cercetările arată că păsările expuse la pericole fac pui mult
mai mici decât ar fi de aşteptat. Cu toate acestea, în mod
suprinzător, acestor pui, deşi mai mici, le cresc mai repede
aripile, iar acestea sunt mai mari, lucru care îi ajută să evite
pericolele, printr-un zbor mai rapid.

Se cunoaşte deja că păsările îşi schimbă comportamentul atunci
când se simt ameninţate. Numeroase studii au demonstrat că unele
dintre ele devin mult mai defensive şi îşi învaţă puii să zboare
mai repede pentru a nu cădea pradă altor animale.

Acum, un nou studiu efectuat de ecologii elveţieni arată că
aceste ameninţări pot avea efecte nu doar asupra comportamentului,
ci şi asupra fiziologiei.

Într-un studiu din 2005 s-a arătat că, dacă femelelor de
rândunele aflate în perioada de ovulaţie le sunt prezentate modele
artificiale ale unor prădători, ouăle depuse conţin un nivel
ridicat de corticosteron, un hormon al stresului. Acest lucru duce
la reducerea procentului de ecloziune, iar puii ajunşi la vârsta
zborului sunt mai mici.

Cu toate acestea, nimeni nu a putut spune dacă este vorba doar
de un efect negativ determinat de stres sau de o modalitate a
păsărilor de a-şi determina puii să înveţe mai
repede să se ferească de pericole.

Pentru a desluşi acest mister, Michael Coslovsky şi Heinz
Richner, de la Universitatea din Berna, au studiat o populaţie de
piţigoi (foto) din pădurea Bremgartenwald.

Pentru început, au instalat, în apropierea cuiburilor, câţiva
ulii păsărari împăiaţi şi sisteme audio pentru a reda sunete emise
de prădători.

După două zile de la ecloziune, puii au fost luaţi şi daţi în
grija altor păsări (care trăiau într-o zonă lipsită de semne ale
prezenţei prădătorilor) urmând să fie monitorizaţi.

În urma studiului, a rezultat că puii proveniţi din mame expuse
stresului erau mult mai mici decât ceilalţi pui. Însă la aceşti pui
s-a observat o creştere a aripilor cu aproape 1,8 milimetri mai
mare decât la ceilalţi. Deşi pare o diferenţă nesemnificativă,
importanţa ei poate fi crucială în momente critice.

„Corpul mic, în combinaţie cu aripile mari, nu poate duce decât
la o creştere a performanţei zborului”, spune Coslovsky.

Coslovsky şi Richner susţin că depunerea de hormoni de stres în
ouă nu este strict un lucru negativ, ci mai degrabă ar putea fi un
semnal pentru pui – să se dezvolte mai repede pentru a evita
prădătorii.
Biologul evoluţionist Timothy Mousseau, de la University of South
Carolina, SUA, consideră că următorul pas ar trebui să fie
„repetarea acestui experiment de-a lungul mai multor generaţii şi
urmărirea evoluţiei puilor în timp, astfel încât să se poată
demonstra în mod concludent că acest fenomen este, de fapt, un mod
de adaptare”.

Sursa: Nature News