Cantecul pietrei pe muntele de apa

Am invatat un cuvant nou: cula Cum este si firesc, fiecare noua calatorie este precedata de o documentare. Intotdeauna, insa, documentarea de acasa este completata de povestile oamenilor din locurile pe care le vizitam. Asa s-a intamplat si acum; asa am apucat sa cautam culele oltenesti. Si le-am gasit, chiar pe locurile unde fusesera construite, in judetele Valcea – la Maldaresti (langa Horezu) si Gorj – la Curtisoara (la nord de Targu Jiu, pe Valea Jiului). Culele, locuinte fortificate, sunt constructii specifice regiunii Olteniei, ridicate in secolele XVIII-XIX.

Pentru a-si proteja familia si avutul de talhari, oamenii cei mai instariti ai vremii isi construiau case-cetate, prevazute cu sisteme complexe de aparare. Ferecate in metal, portile culelor ii descurajau pe aceia ce ar fi voit sa le sparga; ferestrele cladirilor erau mici si zabrelite, iar peretii exteriori (grosi de un metru si mai bine) erau prevazuti cu locasuri de tragere. Pentru a rezista asediilor prelungite, unele cule aveau sapate, in pivnita, fantani.

In pofida determinarilor functionale ale culelor, arhitectura lor exterioara si interioara impresioneaza prin armonie, bun-gust si eleganta naturala, neostentativa. Rasaritul Lunei. La Tismana Manastirea Tismana (accesibila pe un drum lateral, ce se deschide catre nord din soseaua care leaga Targu Jiu de Baia de Arama) este cel mai vechi asezamant monahal din Tara Romaneasca. Sfintita la anul 1378, a fost ctitorita de Cuviosul Nicodim si a intrat, alaturea cu dansul, in legenda.

Nascut in Macedonia, Nicodim a imbratisat de tanar monahismul si, inainte de a pune piatra de temelie a Tismanei, a ucenicit la Muntele Athos. Astfel, influenta arhitecturii bizantine a bisericilor din Macedonia este vizibila in stilul Manastirii Tismana. Despre Cuviosul Nicodim au ajuns pana la noi putine si foarte tarzii izvoare scrise. In locul lor vorbeste legenda conform careia Nicodim s-ar fi nevoit la Tismana, intreaga sa viata, in reculegere si rugaciune, intr-o pestera situata pe abruptul unui perete de stanca din preajma manastirii.

In preajma Podului lui Dumnezeu Spuneam, la inceput, ca am plecat spre Cetatile Ponorului, acolo unde apa si piatra au savarsit, prin lucrarea lor comuna, un peisaj unic. In ansamblul sau, zona este un paradis natural nepereche, un imens ecosistem carstic, de o spectaculozitate aparte.

Frumusetea salbatica, primordiala a locurilor a facut ca toponimia acestora sa-l evoce, fara echivoc, pe Creator. In imaginea cu care am deschis acest fotoreportaj se vede Mercedes-ul ML 350 al echipei noastre ruland pe un pod natural care se numeste chiar asa: Podul lui Dumnezeu. Zeitatile antice si-au primit si ele partea: exista aici un Camp al Afroditei. Dincolo de numele lor, locurile acestea (si cele de pe drumul ajungerii la ele) sunt, pur si simplu, frumoase. Si, cel mai important, sunt ale noastre. Acum, astfel si aici se incheie aceasta calatorie. Descopera in Romania continua. In fiecare numar al revistei.