Exercitii de admiratie pe Marte

Conform celor mai recente masuratori, stratul atmosferic martian are grosimea de 11 kilometri (cu 5 kilometri mai mult decat cel terestru) si este compus din dioxid de carbon (95%), azot (3%), argon (1,6%), oxigen si apa (in proportii nesemnificative).

Solul este acoperit, astazi, in mare parte de o panza groasa de praf, de unde si culoarea portocalie a planetei. Marte cunoaste doua anotimpuri – vara, cand temperatura urca pana la maximum 20 de grade Celsius, si iarna, cand coboara sub -20 de grade Celsius. Trecerea de la un anotimp la altul se face brusc si este insotita de vanturi puternice (400 km/h). in anotimpul rece, 25% din suprafata planetei este complet inghetata, iar cerul e plin de nori de gheata uscata, asa cum arata o fotografie realizata de roverul Opportunity anul trecut.

• Ar putea fi „Steaua din Betleem” o planetă? Un vizitator strălucitor ne oferă un indiciu
• De ce uneori te trezești cu câteva minute înainte de alarma de dimineață?

O zi martiana are 24 de ore si 39 de minute. Primul indiciu care intareste ipoteza ca pe Marte a existat sau inca exista viata a fost furnizat in luna martie a anului 2004, cand orbiterul Mars Express a raportat o brusca crestere a concentratiei de metan in atmosfera. Sursa acestui gaz instabil putea fi o intensa activitate vulcanica, impactul cu o cometa sau existenta vietii sub forma unor microorganisme numite metanogene (producatoare de metan). intrucat pe Marte nu mai exista vulcani activi, iar ciocnirea cu o cometa nu ar fi scapat radarelor orbiterului, singura ipoteza plauzibila ramane existenta organismelor metanogene.

Gratie datelor incontestabile stranse de Mars Express, astazi foarte multi oameni de stiinta reconsidera expertiza din anii 70 care a nascut controversa Viking. in 1976, sondele Viking ajunse pe Marte au efectuat mai multe operatiuni menite sa stabileasca daca acolo exista sau nu viata. Mare parte a acestor operatiuni au avut rezultate pozitive, Viking 1 si 2 descoperind o varietate covarsitoare de microorganisme martiene. Mai apoi, numerosi cercetatori au contestat calitatea operatiunilor, iar comunitatea stiintifica s-a impartit in doua, entuziastii acordand credit misiunii Viking, scepticii desfiintand programul martian. Se pare ca specialistii care au afisat o pozitie mai nuantata, de mijloc, au fost cei care au avut dreptate.

Intre timp, Spirit si Opportunity, cele doua rovere care, de doi ani de zile, cutreiera cu pasi de melc solul martian, aduc noi si noi dovezi ca Planeta Rosie nu este atat de moarta pe cat pare. Fapt normal daca se tine cont ca in misiunile de cercetare a planetei Marte agentiile spatiale au investit de 10 ori mai mult decat in misiunile selenare. Wishful thinking stiintific, sau strangere temeinica de dovezi pentru executarea unui plan bine gandit? Cert este ca, la sfarsitul anului 2004, presedintele american George W. Bush a lansat Vision for Space Exploration, un soi de cincinal spatial care aloca agentiei spatiale americane fonduri uriase pentru accelerarea studierii Planetei Rosii.

Mare parte din acest plan nu a ajuns la cunostinta publicului, dar prezenta termenilor de colonizare si terraformare, alaturi de anuntarea unor noi misiuni (pana in 2020, cate una la doi ani), a incins imaginatia tuturor iubitorilor de SF. si nu numai. Pe parcursul anului, vom vedea ce va urma (in 2007 este programata cea mai ampla misiune martiana de pana acum, Phoenix).