Minuni in deriva

Ce nu a presimtit Hemingway

Zapezile de pe Kilimandjaro
Considerat cel mai inalt munte din Africa (6.021 m), Kilimandjaro are un varf (cel vestic) caruia localnicii ii spun, nu intamplator, Masai Ngaje Ngai, adica Salasul lui Dumnezeu. Aerul sau de templu al transcendentului e intretinut si de hlamida imaculata de zapada care ii imbraca, indiferent de anotimp, piscul. In ultimii ani, acest acoperamant alb si-a restrans treptat dimensiunile, din pricina aceleiasi incalziri globale. Specialistii spun ca ghetarii care pareau eterni vor deveni, in doar cincisprezece ani, istorie.

• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România
• Ziua în care accesul la informaţie nu a mai depins de avere

De septem orbis miraculis, carte atribuita lui Philon din Bizant (secolul III i.Hr.), a alaturat, pentru eternitate, sapte dintre cele mai desavarsite monumente nascute, in zorii istoriei, de mintea si iscusinta omeneasca. O salba de minuni intocmita dupa niste criterii explicite: marimea, frumusetea, performanta tehnica.

Asa cum era firesc (daca admitem ca firescul se poate acomoda cu ideea de miracol), lista acestor ispravi a sporit o data cu trecerea timpului si a ajuns sa marturiseasca spectaculosul, excelenta, titanicul, supraumanul altor si altor monumente, in numeroase colectii, fiecare cu criteriile ei de selectie, cu aspiratiile si larghetea sau severitatea sa. Unele dintre ele au ajuns chiar pana la cifra de 1.000.

Nu mai mult, ca sa nu deprecieze ideea de exemplaritate, nu mult mai putin, pentru ca spiritul uman, in lipsa lui de tihna, a creat neobosit vreme de 2.000 si mai bine de ani de la data consemnarii lui Philon si a impins constant performanta spre parametri superiori, facand practic imposibila lasarea deoparte a unuia sau a altuia dintre gigantii frumusetii care jaloneaza harta lumii.

Cum pariurile oamenilor care au visat sa atinga perfectiunea au fost facute fie cu insondabila divinitate, fie cu manifestarea ei sensibila, natura, lista minunilor lumii din marele Muzeu al Planetei a fost completata, in decursul timpului, cu cele mai spectaculoase creatii naturale (de la conurile Cappadociei, la lacurile Keli Mutu, cheile Taroko, muntele Fuji, raul Kali Gandaki, golful Phangnga sau Marele Canion).

Aceasta lista mixta care, potrivit logicii progresului, ar fi trebuit largita continuu iata ca, in anii din urma, a inceput sa se diminueze. Oricat de multe sunt si vor fi cladirile a caror inaltime se razboieste cu a muntilor, oricat de ample vor fi structurile faraonice proiectate de cei mai cutezatori arhitecti, unele dintre cele existente raspandesc deja mirosul ruinelor si cunosc amenintarea neantului.

Daca natura pare, uneori, ca vrea sa se rafuiasca, simbolic, cu oamenii, rapindu-le roadele muncii si ale inchipuirii, asa cum e cazul Venetiei, unde marea surpa neostenit peretii si mesteca din ce in ce mai infometata structurile de rezistenta ale cladirilor, de cele mai multe ori oamenii sunt cei care naruiesc edificiile naturii, din neglijenta si graba sau pentru ca le lipseste sentimentul sacrului si o scara stabila a valorilor. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca isi vandalizeaza propriile creatii, cu o inconstienta care se cere curmata rapid.

Situatiile pe care vi le-am infatisat in paginile de fata sunt doar cateva dintre cele aflate pe lista de interventie a organizatiilor care se simt responsabile pentru patrimoniul umanitatii. Dincolo de iminenta tragediei lor, respira, asa cum se poate vedea din imagini, o glorie care, mai presus de oameni, se incapataneaza sa nu moara.