Prima pagină Cultura

Cine sunt şiiţii?

Nicu Pârlog 10.09.2013 | ● Vizualizări: 4293
Pagini din Coran     + zoom
Galerie foto (6)

La prima vedere suntem tentaţi să asemuim sunnismul şi şiismul, cele două mari culte din sânul Islamului, cu ortodoxia şi catolicismul, cele două culte definitorii ale Creştinismului. Destul de inexact, dacă este să aruncăm o privire în istoria şi chiar prezentul şiiţilor musulmani. Cult care se pretinde Islam original, în forma sa pură, şiismul a strălucit prin nestematele lirice ale marilor poeţi şi literaţi ai Persiei musulmane, fără să fie scutit nici de excesele, de altfel proprii, fiecărui cult care se dezice de la doctrina adoptată şi urmată de grosul credincioşilor. Şiismul este astăzi religia proprie şi definitorie a iranienilor, precum şi a unei mari părţi dintre irakieni. Lumea sa evocă aroma şi tainele Orientului într-o lumină proprie şi inimitabilă.

 
Partida lui Ali şi Husein
 


 
Înainte de a fi identificat cu Iranul şi a cunoaşte propriile subdiviziuni, şiismul este aşa numita partidă a lui Ali (shiat Ali, în limba arabă), un personaj istoric real, de o importanţă decisivă în religia musulmană. Membru al aceluiaşi clan haşemit din Mecca, precum Profetul Muhammad, căruia îi era văr şi i-a devenit ginere, Ali este nimeni alta decât a doua persoană din lume convertită la islam după Khadija, prima soţie a Profetului.
 
Luptător vajnic de la începuturile Islamului, el o va lua de soţie pe Fatima, fiica Profetului, de la care va avea doi fii, pe Hasan şi Husein, ultimul având o mare importanţă în istoria islamului şi consolidare şiismului aşa cum este el astăzi.
 
Din punctul de vedere al şiiţilor, califatul ereditar revine de drept descendenţilor lui Muhammad, deoarece acesta l-ar fi desemnat drept succesor pe vărul şi ginerele său Ali, războinic călit în numeroase lupte, precum şi erudit strălucit.
 
Ali a fost în cele din urmă al patrulea dintre califi şi primul Imam şiit duodeciman ( care ţin de doctrina celor doisprezece Imami. Şiiţii cred că al doisprezecelea Imam de la Muhammad şi Ali trăieşte ascuns de când a fost ocultat din această lume, în secolul 9 la Samarra, lângă Bagdad. El va reveni la sfârşitul lumii, ca – Mahdi – „cel aşteptat”, pentru a face să domnească dreptatea în lume).
 
Înfrânt de către rivalii săi ommeyazi la conducerea califatului,  Ali este în cele din urmă asasinat de către un vechi partizan de-al său. Aceeaşi soartă se pare că o are şi fiul său Hasan.
 
Moschee şiită din Yazd, Iran. Monument UNESCO    
 
Al doilea fiu, Husein reia lupta pentru succesiunea care i se cuvenea de drept, dar este înfrânt şi ucis în anul 681 de către armatele omeyyade la Kerbala în Irak-ul de astăzi, unde se repliase alături de mulţi dintre cei care-i rămăseseră credincioşi. Martiriul lui Husein este la originea unui adevărat cult al strămoşului fondator, materializat printre altele în aşa numit-ul Tazieh persan, în care Husein apare într-o dimensiune de-a dreptul mesianică, în cadrul căreia dăruirea sa de sine finalizată în sacrificiu duce la mântuirea lumii.
 
Astfel, la şiiţii duodecimani (adică la marea majoritate a credincioşilor şiiţi), Husein este cel de-al treilea Imam, după Ali şi Hasan.
Cristalizarea lentă a şiismului în paralel cu cea a sunnismului ortodox, consolidează burghezia urbană şi pătura ţăranilor din sudul Irakului şi din întreaga Persie. Un număr crescând de nou convertiţi persani se adaugă şiiţilor arabi, pentru că ei considerau că statutul lor era inferior arabilor în acele timpuri când în Persia încă strălucea steaua zoroastrismului.
 
Muftiu lşiit care recită cu ocazia sărbătorii Tazieh din Iran    
 
 
Mahdi şi Imamii săi
 
 
În Persia acelor vremuri tulburi în care influenţa zoroastrismului local şi a mesianismului de factură iudeo-creştină era încă mare, se naşte speranţa venirii unui Imam mântuitor: anume Mahdi (sau Mehdi, depinde de sursă), a cărui îndrumare divină pe calea ce dreaptă, extinsă asupra tuturor musulmanilor credincioşi, se va realiza atât în lumea aceasta, cât şi în cea de dincolo.
 
Revolta şiiţilor din afara spaţiului cultural iranian  eşuează pe teren, dar aşteptarea lui Mahdi, utopie istorică şi speranţă religioasă în acelaşi timp, persistă până în prezent. Astfel dogma distinctivă şi instituţia religioasă a şiismului este aşa numit-ul Imamat, care subliniază doctrina conform căreia succesorul Profetului Muhammad are atribuţii care le depăşesc cu mult pe cele ale politicului.
 
Imamul trebuie să fie un lider spiritual credibil, care este capabil să explice şi să interpreteze corect  misterele revelate în Coran şi în Sharia. Se crede că al doisprezecelea Imam avea doar cinci ani când a moştenit titlul de Imam de la tatăl său. Astfel, Imamul Ascuns este cunoscut şi după titlurile sale de Imam-e Asr (Imamul Vremurilor) şi Sahib az Zaman (Domnul Timpului).
 
Credincioşi şiiţi    
 
Deoarece credincioşii săi se temeau că va fi asasinat de majoritatea sunnită a musulmanilor, al doisprezecelea Imam a fost ascuns, fiind văzut doar de cei mai fideli credincioşi. Sunniţii cred că nu ar fi existat niciodată, sau că ar fi murit pe când era doar un copil. 
 
Şiiţii cred că al doisprezecelea Imam a rămas pe Pământ, ascuns de oameni, pentur o perioadă de 70 ani, cunoscută sub numele de „ocultarea minoră” (gheybat-e sughra). Tot conform misticii şiite, Imamul suprem  nu a murit niciodată, doar a dispărut de pe Pământ în jurul anului 939. Din acel moment a început „marea ocultare” (gheybat-e kubra), când Imamul Ascuns va aştepta ca Allah să-i poruncească să se manifeste din nou, de data aceasta ca Mahdi sau Mesia.
 
Şiiţi cred că în perioada aceasta, a „marii ocultări”, Imamul Ascuns este prezent fizic, şi poate apărea în rugăciunile şi evocările credincioşilor. Chiar şi astăzi, numele său este menţionat în invitaţiile de nuntă, iar ziua sa de naştere este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale şiiţilor.
 
 
Ritualuri, locuri sfinte, sărbători
 
 
Există numeroase practici religioase tradiţionale şiite şi majoritatea lor au legătură cu martiriile lui Ali şi Husein, precum şi cu calendarul şi observarea fazelor Lunii.
 
Muharram-ul şi pelerinajele la mormintele imamilor sunt practici religioase definitorii pentru şiism. Muharram-ul culminează aici cu comemorarea morţii celui de-al treilea Imam, Husein, fiul lui Ali şi nepotul Profetului Muhammad.
 
Pelerinajele la mormintele imamilor şi misticilor şiismului sunt deosebit de populare mai ales în Iran şi Irak. Cele mai importante mausolee din Iran sunt ale celor opt Imami din Mashad şi Qom. Există şi mausolee de importanţă secundară ale rudelor celor opt Imami, cu precădere în sudul Teheranului şi în Shiraz.
 
Mausoleul lui Husein din Kerbala, Irak    
 
Practic în toate oraşele şi satele iraniene se află altare şi mici mausolee cunoscute sub denumirea de Imamzadeh-uri, care comemorează descendenţi ai Imamilor care au dus o viaţă sfântă. Pelerinii şiiţi vizitează continuu aceste locuri sfinte deoarece cred că sufletele Imamilor şi sfinţilor musulmani au puterea de a le duce rugăciunile direct la Allah, precum şi de a mijloci între credincioşi şi divinitate.
 
Foarte iubite de şiiţi sunt şi locurile sfinte din Irak, cu precădre din Kerbela şi Najaf. Cu excepţia marilor sărbători ale Islamului, şiiţii celebrează şi o serie de evenimente proprii istoriei şi cultului lor.
 
 În afară de moschei, medrese şi maktab-uri, o altă instituţie religioasă de semnificaţie majoră penstu şiism este aşa numit-a Hoseiniyeh. Acestea sunt clădiri speciale, prezente în toate oraşele şi servesc drept locuri unde se recită textele care comemorează martiriul lui Husein. În anul 1979, astfel de clădiri precum Hoseiniyeh Irshad din Teheran au fost implicate în lupta politică deoarece mulţi preoţi şi muftii s-au folosit de simbolul jertfei lui Husein pentru a critica acerb regimul Şahului Mohamed Reza, devenind aşadar locuri de propagare a Revoluţiei Islamice din Iran.
 
Portretul Ayatollahului Komeyni este omniprezent în Iran    
 
Şahul Ismail, fondatorul dinastiei sefevide, cel care a insituit Islamul celor doisprezeze Imami, drept religie oficială în Persia secolului şaisprezeze, a fost venerat de supuşii săi şi ca un maestru sufit. Sufismul, sau mistica musulmană, are o lungă tradiţie în Iran deoarece a apărut şi s-adezvoltat aici în timpul secolului al nouălea. Sufismul a apărut în rândul credincioşilor musulmani care credeau că plăcerile lumeşti sunt trecătoare şi distrag de la mântuirea sufletului.
 
Sufiţii resping materialismul despre care cred că este cauza apariţiei şi perpetuării lăcomiei şi tiraniei. Sufiţii nu se restrâng doar la şiism, existând şi unele ordine precum Naqshbandi şi Qadiri care ţin de cultul sunnit. Astăzi şiiţii constituie aproximativ 10% dintre musulmanii din întreaga lume. În afară de Iran şi Irak, astăzi mai există comunităţi mari de şiiţi în Liban, Turcia, Bahrein, Pakistan, Afganistan, Tadjikistan şi în Emiratele Arabe Unite.
 
Popor mândru de cultura sa veche superioară, care a fost brutal zdrobită de ascensiunea Islamului, iranienii, care au jucart de altfel un rol major în înflorirea culturii şi civilizaţiei musulmane, găsesc în şiismul modelat în bună parte de ei de-a lungul secolelor o formă proprie a Islamului, în care geniul lor naţional îşi găseşte expresia şi identitatea proprie.
 
 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI