Cheloo audiat, ce facem cu drogurile? Cărţi, filme, muzici – consum în doze culturale – VIDEO

Ajutăm discuţiilor de tot felul, amintind parte din cărţile, filmele şi muzicile care au ca motiv drogul. Să citim şi să repetăm: drogurile sunt dăunătoare şi inspiratoare.

Să nu uităm: drogurile sunt dăunătoare şi o mare problemă socială.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Totuşi, luaţi o doză de cultură inspirată din experienţe-limită.

Românul şi drogurile

Cu câţiva ani în urmă, Andrei Oişteanu a publicat un studiu de antropologie culturală: „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”, Polirom, 2014 (ediţia a III-a, revăzută şi adăugită). Istoria românească poate fi rezumată prin câteva titluri din cuprinsul lucrării lui Oişteanu:

Nicolae Milescu Spătarul – „Iarba care alungă mâhnirea”, Dimitrie Cantemir – „Suc de mac şi alte stupefiante”, Alexandru Odobescu – „Supradoză de morfină”, Alexandru Macedonski – „Vis de opium”, Caragiale tatăl şi fiul – „Abuz de alcool şi tutun”, Cezar Petrescu – „Un ceas de nălucire mincinoasă”, Tristan Tzara – „Apa diavolului plouă pe raţiunea mea”, Emil Cioran – „Calmante să-mi domolesc indignarea”.

Cărţi, filme, muzici. De peste mări şi ţări

Top 5 Cărţi

1. Oscar Wilde, „Portretul lui Dorian Gray”, Humanitas Fiction, 2015. Traducere de Antoaneta Ralian

Succes şi scandal încă de la apariţie (1890). Arta, în opinia lui Wilde, are putere de viaţă şi de moarte şi este singurul lucru care poate legitima existenţa:

„Răsturnat pe pernele trăsurii, cu pălăria trasă mult pe frunte, Dorian Gray privea cu ochi nepăsători ticăloşia dezgustătoare a marelui oraş. (…)De multe ori încercase, iar acum avea să mai încerce o dată. Existau taverne pentru fumătorii de opiu, unde puteai să cumperi uitarea, vizuini ale groazei unde amintirea păcatelor vechi putea fi nimicită prin nebunia unor noi păcate.”

2. Aldous Huxley, „Porţile percepţiei”, Polirom, 2012. Traducere de Mihai Moroiu

Huxley a făcut celebră mescalina sau mescalina l-a făcut celebru pe Huxley?
Cartea din 1954 redă reflecţiile şi experienţele de-a lungul unei zile de primăvară când autorul a luat „patru zecimi de gram de mescalină dizolvată într-o jumătate de pahar cu apă” alături de acesta fiind soţia sa şi un dictafon.
Relaţia lui Huxley cu drogurile este o formă de cunoaştere, el nu caută pura placere a senzaţiilor fizice, ci pătrunderea într-un for superior al cunoşterii, efectele spirituale ale substanţelor:

3. William Burroughs, „Junky”, Polirom, 2005. Traducere de Sorin Gherguţ

1953. Apărea această carte autobiografică. Heroina este omniprezentă în paginile romanului, aşa cum stăteau lucrurile şi în viaţa autorului, arestat de nenumărate ori pentru deţinere şi trafic de droguri.

4. Jack Kerouak, „Pe drum”, Polirom, (trei ediţii, ultima în 2012), traducere de Cristina Felea

„On the Road” (titlul original) a apărut în 1957 şi este considerată o carte cult a generaţiei beat.
„Nu-i aşa că ne începem viaţa ca nişte copii nevinovaţi care au încredere în tot ce văd în jur? Apoi soseşte ziua când te trezeşti nenorocit şi nefericit şi sărac şi orb şi gol şi, ca un înfricoşător strigoi îndurerat, colinzi înfiorat prin coşmarul vieţii.”

5. Allen Ginsberg, „Howl şi alte poeme”, antologie 1947-1997, Polirom, 2010. Trducere de Domnica Drumea şi Petru Ilieşu

„Halucinogenul solid al holurilor, zori cu copaci
verzi în spatele cimitirului, beţie cu vin pe acoperişuri,
faţadele prăvăliilor din orăşelele prin care drogatul
dă o raită clipirea de neon a semaforului, soare şi lună
şi vibraţiile copacilor în amurgurile zgomotoase
de iarnă din Brooklyn, tirade în lada de gunoi şi lumina
regească a minţii…”

Top 5 Muzică:

Eminem – „Drug Ballad”

U2 – „Bad”

Metallica – „Master of Puppets”

Janis Joplin – „Mary Jane”

John Lennon – „Cold Turkey”

Top 5 Filme:

1. Fear and Loathing in Las Vegas / Spaimă şi scârbă în Las Vegas (1998) regia: Terry Gilliam, adaptarea romanului „Spaimă şi scârbă în Las Vegas”

Raoul Duke, reporterul schizoid, cu timbrul de acid lisergic dietilamid pe limbă 24 din 24 (LCD, pentru profani) şi Doctor Gonzo, avocat bizar, cu halucinogene-n buzunar, se îndreaptă spre Vegasul sclipicios, cum trag fluturii de noapte la lampă. Pe şoseaua deşertică din Nevada, cei doi o iau razna şi „la sănătosa”, printre cactuşi răzleţi şi animale de pradă hipnotizate, în Chevroletul de culoare sângerie, model Rechin Roşu (Red Shark).

2. Trainspotting (1996) regia: Danny Boyle

Scoţia. Edinburgh insalubru, cer cu lumina cangrenată, vandali grobieni ce se încaieră pe stradă, cuţitari şi femei răpciugoase, pub-uri pestilenţiale, traficanţi zdrenţăroşi cu rictusul de hienă, adolescenţi jigăriţi cu acnee, ce rânjesc la glume morbide. Cartierele sărace unde experţii în frecat de menta alunecă spectral pe lângă ziduri, matrafoxati de la prânz. Tărâmul unor viermi şi câini, nu al oamenilor. Welsh, autorul romanului „Trainspotting”, fost dependent de droguri, descrie cu amănunte infinitezimale cum se injectează heroina, unde se aciuiază drogaţii în Edinburgh, cum realitatea lor e paralelă şi îmbâcsită de obsesii şi angoase.

3. Oslo, 31 august (2011) regia: Joachim Trier

31 august e ziua în care te desprinzi de vară şi pătrunzi în vertijul răcoros şi elegiac al toamnei. Vidul existenţial cumplit din viaţa unui dependent de droguri e o cursa la ralenti prin Oslo, petrecută pe 31 august. Anders, bărbatul de 34 de ani din film nu rezonează cu frumuseţea şi sensul vieţii burgheze, ce-l incojoară ca un cocon în metropola norvegiană. E un toxicoman care s-a retras într-o clinică de reabilitare, iar pe data nefastă de 31 august revine la viaţă, în miezul lumii placide, ştirbite de sens. „Mal du siècle”, ar zice Pierre Drieu la Rochelle, scriitorul romanului „Focuri vii”, după care regizorul Joachim Trier a ales să adapteze aceste 24 de ore din viaţa narcomanului. Filmul e „despre neajunsul de a ne fi născut”, cum ar spune, cu fermitate, Cioran.

4. Enter the Void/ Soudain le vide (2009) regia: Gaspar Noé
Vidul (Void) în care pătrunde spectatorul – cu un îndemn dantesc, de tipul „lăsaţi orice speranţă, voi care priviţi!” – nu e tocmai vid, e hipnoticul, fosforescentul şi pulsatilul flux al conştiinţei unui junkie ce se zbate în interstiţiul dintre viaţă şi moarte. Regizorul Gaspar Noé încearcă să-şi drogheze spectatorii cu imagini suprarealiste, cu excrescenţe amorfe proiectate pe ecran, la viteză turbo, Gaspar Noé vrea sa dezechilibreze percepţii.

5. Blue Velvet/ Catifeaua Albastră (1986) regia: David Lynch
Gansterul psihopat Frank Booth (jucat de Dennis Hopper, faimos actor pasionat de stupefiante) inhalează Poppers dintr-o mască ce pare şterpelită de la terapie intensivă, apoi gustă „catifeaua albastră” îndesată în gură de amanta să Dorothy (jucată de o Issabella Rossellini eterică, lipotimică, extraterestru de supusă). Fetişismul se îmbină cu toxicomania.

Sursa: Mediafax