Home » Cultură » O carte pe zi: „Un petic dispărut din Bucureşti”, de Traian Doman. ”Pe 13 Septembrie mi-a fost frică”

O carte pe zi: „Un petic dispărut din Bucureşti”, de Traian Doman. ”Pe 13 Septembrie mi-a fost frică”

O carte pe zi: „Un petic dispărut din Bucureşti”, de Traian Doman. ”Pe 13 Septembrie mi-a fost frică”
Publicat: 26.09.2018
Un nou album despre Bucureştii dispăruţi în vremea comunismului. Autorul nu e un fotograf profesionist, ci un fost profesor de istorie care a vrut să păstreze mărturii despre oraşul care se distrugea.
La Târgul de Carte Bookfest, de la începutul verii, a fost lansat albumul de faţă, cu fotografii de excepţie. Autorul nu este fotograf de profesie, ci profesor de istorie, acum pensionar. Fotografiile au fost făcute în vremea regimului comunist şi abia acum şi-a făcut curaj să le publice. Reprezintă, mai toate, monumente dispărute azi de pe străzile Bucureştilor: Sfânta Vineri, Cinema Tomis, Opereta de pe Splaiul Independenţei, Baia Arcului, Mânăstirea Văcăreşti şi altele. „Dintre toate lucrurile cu care s-ar putea mândri – familia, un master în arhivistică după 1990 – cea mai mare realizare a vieţii sale încape într-un pachet cam de mărimea unui plic A42, ticsit, e drept, pe care îl ţine cu grijă la piept – scrie Claudia Drăgănoiu. Înăuntru, rodul a doi ani de discretă, dar curajoasă şi persistentă rezistenţă în faţa regimului comunist: fotografii ale unor clădiri sau cartiere bucureştene dispărute la mijlocul anilor ’80, părţi din oraşul vechi, toate familiare, dragi, mai cu seamă, căzute pradă unor planuri megalomane de reconstrucţie urbană”.
 
„Eu am început să fotografiez toate astea pentru că mi-am petrecut tinereţea în acel perimetru: Sf Vineri, Tomis, cinema Tomis, Căuzaşi – spune Traian Doman. Liceul (meu) era chiar în mijlocul oraşului, cum aş zice eu, oraşul vechi. Vizavi era Institutul Medico-Legal, erau străzile acelea minunate, nişte străzi care coborau, urcau… Pe acolo era Jitniţă, Nicolae Jitniţă, biserica, ce dădea în Văcăreşti. Erau nişte străzi extraordinare. Le-am păstrat în memorie. Şi când am auzit că se demolează, am zis domnule!, trebuie păstrate, trebuie arătate. Asta e un lucru făcut pentru sufletul meu. Şi pentru ceilalţi, ca să vadă… Am sperat ca într-o zi să vadă cineva pozele astea. Cartierul e cartierul sufletului meu. Unde am copilărit şi unde m-am format. (…) Da, atâta cunoşteam. Şi nu mi-era frică. Ştiam străzile, ştiam pe unde pot să dispar, pe unde pot să fug. Pe 13 Septembrie mi-a fost frică. Acolo era cea mai multă pază. Acolo se făceau excavaţii pentru fundaţii. Nu se intra, mi-era frică acolo. Adică, nu mă atrăgea. Nu ştiam străzile, nu ştiam casele… Mi-a fost frică să urc pe deal. Din 13 Septembrie n-am prins nimic, din Uranus, n-am prins nimic, nu ştiam cartierul. Aici mi-am permis, la noi. Ii zic «la noi»… Au fost un an – doi ani cât am umblat. Că demolau progresiv. A ţinut cam doi ani toată treaba asta. (…) Acum, toată lumea poate poza ce vrea şi ce nu vrea. Atunci te vedea miliţianul de la 100 de metri, te întreba: «Ce faci?» Asta era întrebarea. «De ce pozezi?» Dar de ce să nu pozez? Vai, era o crimă atunci dacă pozai. Te prindea Miliţia că pozezi… Şi atunci m-am gândit… am văzut că o dată a mers, o dată mi-a fost frică şi am zis hai să-mi iau soţia şi copilul. Ca o acoperire. Când mă întreba careva, răspundeam că eu sunt cu nevasta şi copilul. Dădea buletinul soţia, copilul era copil şi aveam certificat şi nu puteam să batem la ochi. Uite-aşa îi foloseam ca acoperire”.
 
Aşa s-a născut o strategie ingenioasă în simplitatea ei, pe care familia Doman a cultivat-o cu succes vreme de doi ani: mama şi băiatul cel mare al familiei se aşezau „întâmplător” în faţa unei anumite clădiri, pe care de altminteri ar fi fost periculos să o fotografiezi făţiş, şi primele cadre erau de „acoperire”, pentru ca oricărui miliţian – sau simplu trecător curios – să i se pară că nu e vorba decât de o inofensivă plimbare în familie; de-abia apoi domnul Doman trecea la obiectivul real: documentarea distrugerii cartierului copilăriei sale.
 
Traian Doman – „Un petic dispărut din Bucureşti”. Text de Claudia Drăgănoiu. Editura Vremea, colecţia Planeta Bucureşti. 95 pag
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi