O carte pe zi: „Cartea secretelor”, de E. O. Chirovici. Secrete ascunse în interiorul altor secrete

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

„Am scris prima variantă în limba română, în urmă cu şase ani, pe când locuiam la aproape 40 de kilometri nord-vest de Londra, într-un oraş pe nume Hemel Hempstead, pe care am publicat-o în ţară cu titlul «O amintire de la Paris». N-am fost mulţumit de rezultat, aşa că am scris o a doua versiune după un an, în Reading, Berkshire, unde mă mutasem între timp, de data aceea în limba engleză. Am terminat-o în trei luni, însă am păstrat-o în computer încă trei ani. în acea perioadă am publicat două cărţi de nonficţiune şi am continuat să şlefuiesc «Cartea oglinzilor», romanul care avea să-mi schimbe viaţa, transformându-mă aproape peste noapte într-un autor internaţional, tradus în treizeci şi nouă de limbi de cele mai importante edituri din lume. La vremea aceea aveam conturate o mulţime de proiecte noi, dar această poveste în mod particular era ca un cui înfipt în tâmpla mea. Am simţit că, dacă nu reuşesc să desluşesc până la capăt această poveste, mă va bântui întreaga viaţă. Aşa că am decis să mai fac o încercare şi în cele din urmă am început să o rescriu în vara anului 2016. Zece luni mai târziu, «Cartea secretelor» era, în sfârşit, terminată şi gata de predat”.

Cred că i-am citit toate cărţile lui E.O.Chirovici, despre unele am şi scris, dar după umila mea părere cea de faţă este de departe cea mai bună. Un roman dens, închegat, bine scris, cu mai multe straturi, abia dezvălui/descoperi unul şi sub acesta se află altul şi tot aşa. Ca în psihiatrie: medicul scormone după o amintire care va fi determinat, neştiut, un anume comportament şi sub ea descoperă o alta, poate chiar mai importantă sau mai înspăimântătoare. Eroul romanului este, de altfel, un medic psihiatru („vânător de coşmaruri”, îi spune un personaj) căruia i se sinucide o pacientă de care se îndrăgostise într-o anume perioadă a tratamentului (mărturisirea sentimentului îi aduce, firesc, o condamnare medicului, la finalul romanului). Chemat de un individ aflat aproape de moarte să-i facă o hipnoză pentru a afla ce anume se petrecuse cu decenii în urmă, în tinereţea sa, la Paris, când o prietenă/iubită fusese asasinată, e nevoit să facă cercetări minuţioase pentru a afla un adevăr cumplit ascuns sau nebănuit de majoritatea personajelor implicate în acele fapte. Personajul care îl abordase pe medic era chinuit de dilema dacă este un om nevinovat sau un criminal. Doi prieteni se suspectează reciproc că ar fi ucis din gelozie, la beţie, o femeie de care se credeau îndrăgostiţi, într-atât încât ajung să se urască. Dar medicul descoperă că fiecare personaj ascunde altceva decât declară, iar adevărul este cu totul diferit de ce apare la prima vedere. Surprizele şi întorsăturile sunt la tot pasul în acest roman cu mai multe straturi care se dezvăluie cu greu şi cu un deznodământ neaşteptat (nu-l vom dezvălui nici noi!). Fiecare apare, pe rând, drept inocent sau monstru manipulator. Aproape toate sunt persoanje care fac cu greu distincţia între realitate şi fantezie. Atunci ajung să mintă. „De teamă, în cea mai mare parte. Cel mai adesea, minciuna e o modalitate de apărare”.

Un roman cu secrete ascunse în interiorul altor secrete şi apoi ale altora, „ca în păpuşile ruseşti”.

Nu poţi avea încredere în propriile amintiri, susţine eroul, psihologul James Cobb, cum nu poţi avea încredere în mulţi din ceilalţi oameni. „Ceea ce noi numim memorie este o înregistare video a realităţii din jurul nostru, păstrată nealterată în timp. Pe durata procesului de înregistrare apar distorsiuni, uneori ample. De-a lungul timpului intervin alte distorsiuni, pentru că se schimbă percepţia noastră asupra lucrurilor. Potrivit cercetărilor, 80% din amintirile noastre sunt mai mult sau mai puţin false”.

Unul dintre puţinele romane care chiar se citeşte cu sufletul la gură.

E. O. Chirovici – „Cartea secretelor”. Editura RAO. 282 pag.