Home » Cultură » Lucian Pintilie a fost omagiat de universitatea căreia i-a refuzat titlul de Doctor Honoris Causa

Lucian Pintilie a fost omagiat de universitatea căreia i-a refuzat titlul de Doctor Honoris Causa

Lucian Pintilie a fost omagiat de universitatea căreia i-a refuzat titlul de Doctor Honoris Causa
Publicat: 01.02.2019
Lucian Pintilie este omagiat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" (UNATC) din Bucureşti. Regizorul a refuzat instituţia de câteva ori atunci când i-a propus titlul de Doctor Honoris Causa.

„Studenţii şi profesorii universităţii noastre îşi acordă, în fiecare an, pe 30 ianuarie, o zi de relache. E data pe care istoria culturii o menţionează ca zi de naştere a lui Caragiale şi, de aceea, un prilej de sărbătoare şi sărbătorire a celor care, prin activitatea lor, au marcat arta şi învăţământul artistic din ţara noastră. Lucian Pintilie a refuzat, de fiecare dată când «institutul» pe care l-a absolvit (al 13-lea (!) pe lista promoţiei 1956, clasa profesorului George Dem. Loghin), a dorit să îl «sancţioneze» cu titlul de Doctor Honoris Causa. Dar, cum în carnavalul vieţii regulile se pot schimba în timpul jocului, în acelaşi spirit polemic care le-a fost comun lui Caragiale şi lui Pintilie, am decis să îi omagiem împreună, în contumacie, nu una, ci două zile, pe 30 şi 31 ianuarie”, au trasnmis reprezentanţii instituţiei de învăţământ.

Ziua UNATC 2019 a avut loc miercuri, de la ora 11.00, când trei dintre foştii rectori ai UNATC, Victor Rebengiuc, Florin Mihăilescu şi Florin Zamfirescu, au fost invitaţi să modereze un dialog deschis între studenţi şi colaboratori ai lui Lucian Pintilie (actori, scenografi, directori de imagine, scenarişti, producători). În după-amiaza aceleiaşi zile au fost proiectate două documentare realizate în timpul filmărilor la „De ce trag clopotele, Mitică?” („Fără titlu”, un film de Horea Lapteş) şi „Balanţa” („Filmare/ Filmage”, realizat de Gabriel Kosuth), scrie Mediafax.

„Fantezia unui mare artist este nelimitată, ea e stimulată în primul rând de prezenţa altor mari artişti, care au trăit înainte sau în acelaşi timp cu el; experienţele artistice trecute şi contemporane o proiectează în direcţiile cele mai halucinante, cele mai neverosimile ale cunoaşterii. Expresia acestor căutări noi o ştim. Ea e întotdeauna polemică. Cu ce a fost înainte sau chiar cu artistul însuşi”, nota Lucian Pintilie, în 1965, într-un articol din revista Teatrul.

Joi, când, de la ora 11.00, are loc o sesiune de comunicări ştiinţifice coordonată de Laurenţiu Damian. După-amiază, vor fi difuzate două dintre capodoperele cinematografice ale lui Lucian Pintilie: „De ce trag clopotele, Mitică?” (ora 16.00) şi „Balanţa” (ora 18.30).

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Un val de atacuri cibernetice a lovit Japonia. Câți oameni au fost afectați?
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?