Marius Tucă Show.Horaţiu Mălăele: Ilie Moromete nu e un tip moral, dar e cel mai interesant personaj

Despre interpretarea personajului Ilie Moromete: “M-am dus la Marin Preda într-un fel să văd de unde a plecat ideea Moromeţilor, iar ideea lui Ilie Moromete a plecat de la tatăl său, de la Călăraşu, şi atunci m-am apropiat mai mult de Călăraşu şi am citit mai mult despre viaţa lui şi am aflat cine era. Iar acest personaj al meu a încercat să se apropie de tatăl lui Marin Preda, de Călăraşu. Şi aşa, într-un anume fel, şi în compoziţia celorlalte personaje, am ajuns la acest Ilie Moromete”.

• John Amos Comenius, părintele educației moderne. Teolog, filosof și autor al uneia dintre primele cărți ilustrate…
• Primul film de groază: „Le Manoir du Diable”

Despre personajul pe care îl interpretează: “Ilie Moromete, într-adevăr, nu e un tip moral. El îşi alungă copii, îşi pierde nevasta, e un tip leneş, îi place mai mult să filosofeze dar, cu toate astea, este cel mai interesant personaj al literaturii naţionale. În asta stă bogăţia lui. (…) primul ţăran filosof, să zic aşa, şi co-participant la acest dezastru care s-a numit ţărănimea”.

Despre succesul filmului Moromeţii: „Într-o lume a pac-pac-ului american, de exemplu, aşa îţi explici de ce a avut atâta succes, pentru că este cu totul şi cu totul în altă parte. A fost altceva. Decât să stau aşa….cu ăia care mor cu roşia în dreptul inimii şi în toate poziţiile, şi toate filmele aranjate într-un fel şi aranjate în post producţie…nu ştiu, ăsta a fost un film cinstit, cu nişte pauze, nişte relaţii, cu o istorie, cu tot, din toate punctele de vedere, pe toate traseele, a avut înălţime, a avut lăţime, a avut adâncime, nu se aşteptau la lucrul ăsta. A fost o chestie binevenită”.

Despre copilărie şi locurile natale: “De asta m-a bucurat mult întâlnirea cu Moromeţii, pentru că am ajuns la ţară. Într-un fel locul de unde am trăit, pentru că nu am plecat, pentru că nu am trăit numai la ţară. Eram orăşean, dar 4- 5 luni stăteam la ţară pentru că era mai comod şi pentru părinţii mei şi aşa mai departe… A fost ceva fascinant, fascinant…. iar Tehomir pentru mine; şi am rămas…. am rămas cu nostalgia şi istoria ţăranului şi ţărănimii de atunci, care trecea exact prin istoria dramatică a acestui scenariu, Moromeţii… acestui film şi acestei cărţi esenţiale şi, mă regăsesc, ţi-am spus, într-o ciudată emoţie de fiecare dată”.

Despre noul său film, “Luca”.”Deci, recidivez în ale filmului ca regizor, după ”Nunta mută” şi ”Funeralii fericite” nişte filme care au luat nişte premii esenţiale pentru mine. Nu mai spun de ”Nunta mută” care a avut o explozie formidabilă în Europa, mai ales în Franţa, în România a luat un premiu de machiaj…dar, încă o dată, nimeni nu-i profet în ţara lui. Ca şi Moromete, dincolo de comentariile de pe ici, de pe colo, dincolo de premiile pe care le luăm sau nu le luăm, dincolo de orice, un lucru bun ascede timpul şi nemernicia noastră şi rămâne în istorie, dacă rămâne. Aşa s-a întâmplat şi cu ”Nunta mută”, care nu a avut o istorie bună, o cronică bună în România (…) filmul ăsta a fost împiedicat să ajungă la Cannes”.

Despre cum reuşeşte să ţină minte atâtea piese şi roluri: „În casă la mine, Costa Gavras m-a întrebat acelaşi lucru. În timp ce făceam filmul Amen, l-am invitat la mine. Şi, zic, bă, dacă m-ar întreba unu de pe stradă, l-aş înţelege; dar mă întreabă unul dintre cei mai mari regizori ai lumii. Da, pentru că aşa l-am întrebat şi pe Yves, iar eu m[ întrebam care Yves, şi apoi mi-am dat seama că întreba de Yves Montand şi atunci mi-am dat seama cine e în casa mea. Este Costa Gavras, care a fost prieten bun cu Yves Montand, care a luat nişte premii esenţiale, care a fost soţul lui Simone Signoret şi în acelaşi timp amantul lui Marlyn Monroe (…) O broască râioasă a întrebat un miriapod: Spune-mi şi mie, în ce ordine îţi mişti picioarele? Miripodul s-a dus undeva unde locuia el, acolo, sub pământ şi s-a apucat să gândească. Şi n-a mai putut ieşi din scorbură de acolo şi a murit de inainiţie. Înţelegi? Mi-e şi frică să spun unde le ţin pentru că, poate, nu mai ţin minte textul…”, răspunde actorul.

Despre Brâncuşi: “Brâncuşi e deja zeificat şi despre zei nu prea poţi să vorbeşti cu linişte şi coerenţă, dar îl iubesc extraordinar pentru ce a căutat, ce a găsit şi cu câtă îndârjire a rămas acolo în ciuda tuturor scandalurilor …şi reacţiei pe care a avut-o contemporaneitatea faţă de el. Deci, vorbesc de timpul în care a trăit. Formidabil. Este formidabil. Şi, pe urmă, orice lucru mare, în zona ambiguităţii, poate mai mult ca niciodată, găsim lucru ăsta la Brâncuşi”.

Despre opera brîncuşiană de la Tg.Jiu: “Fără a fi un habotnic sau un tip profund mistic, eu cred că tot complexul are totuşi o explicaţie mistică, adică cu Jiul, apa botezului…. El a pus-o într-un anume loc cu masa celor 12 apostoli, cu o poartă a unui sărut blestemat… eu vorbesc de traseu. Totuşi, complexul trece printr-o biserică, dacă o ştii… şi pe urma, evident Înălţarea. Iar, în spatele acestei coloane există o masă, mai există o masă mică, mai mică decât masa celor 12 scaune, fără nici un scaun. Deci, o lume părăsită, într-un fel”.

Depre cum şi-a pierdut fiul în Paris: ”A fost cu un prieten zăpăcit. Au plecat în oraş şi l-a luat şi pe Bogdan. În Paris, şi au luat şi un câine şi s-a dus să îşi cumpere un disc. Şi a venit cu discul. Zic unde-i copilul? Copilul a fugit. Noi am rămas buimaci pentru că copilul nostru era pierdut în Paris şi noi nu ştiam unde. Numai că Bogdan care avea 7 ani a avut o mare baftă că avea câinele cu el şi auzise că el stă undeva în Cicly. Vorbea română, dar l-a întrebat pe un negru şi când a ajuns cât de cât aproape l-a mânat câinele spre casă”.

Despre cum a fumat iarbă: “Am fost odată la Amsterdam. Am luat nişte iarbă din asta, dar norocul meu a fost că beam o bere şi atunci cred că a mai spălat din nocivitatea ţigării ăleia, dar nu mai îmi puteam mişca picioarele, era ceva …într-o confuzie. A fost groaznic Acuma nu ştiu, poate că o lume confuză trebuie să trăiască într-o confuzie. Şi atunci e necesar şi asta”.

Despre pasiunea pentru tenis: “Sunt dependent şi dacă nu fac intru în sevraj şi trebuie să fac ceva. Dar acum în momentul în care joci tenis, oamenii care-s mai tenismani ştii mai bine decît mine, trebuie să te doară ceva, trebuie să fi rupt undeva. Am făcut toate injecţiile din lume. Am luat toate inflamatoarele, sunt plin şi acum, dar e o pasiune la care nu pot să renunţ”.

Interviul integral VIDEO.