Home » Cultură » Top 10 mituri și legende ale Romei Antice

Top 10 mituri și legende ale Romei Antice

Publicat: 01.11.2020

Roma Antică a creat o multitudine de mituri pe care le-a folosit pentru a încuraja anumite valori și practici, dar și pentru a-și explica originile.

Roma este cunoscută cărturarilor, dar și oamenilor obișnuiți pentru poveștile sale mistice legate de originile sale și de zeii legendari. Acestea au fost reprezentate în opere de artă și literatură, cu Ovidiu ca maestru al conferirii acestor mituri și legende latine o formă literară. Romanii au crezut întotdeauna în supranatural, iar acest lucru se reflecta în credințele lor, iar tema eroismului este una dintre cele mai comune și importante teme pentru multe dintre poveștile lor. De la miturile fondatoare și până la legendele cu divinități, Roma le-a avut pe toate. Ancient History a creat o listă cu zece astfel mituri și legende.

10. Mitul lui Janus

Janus, zeul roman al începuturilor, avea două fețe, una reflectând trecutul și cealaltă viitorul. Chiar și luna ianuarie își datorează numele lui Janus. Mai mult, el este cel care a fost responsabil pentru mișcările și schimbările care apar în timp.

El a jucat un rol esențial în mitul roman fondator,, când Romulus a răpit o femeie sabină și Janus a intrat în imagine ca salvator. El a salvat-o pe femeie inundând drumul spre ea cu un izvor fierbinte vulcanic care a îngropat toți răpitorii sub cenușă și apă clocotită.

9. Hercule

Faimos pentru puterea sa incredibilă, Hercule a fost adaptat de romani din mitologia greacă. Poveștile spun că jumătate om și jumătate zeu, tatăl acestuia fiind Zeus/Jupiter, regele zeilor. Numele lui Hercule este legat mai multe mituri, cele mai populare fiind cele Douăsprezece Munci pe care acesta a trebuit să le săvârșească după ce și-a ucis familia.

Miturile l-au arătat pe Hercule ca un simbol al puterii infinite pe care semizeul o deținea, tot din această cauză, împăratul Commodus a făcut tot posibilul pentru a-și asocia imaginea cu acesta. Relatările istorice spun chiar că împăratul a coborât în arenă, unde a luptat împotriva gladiatorilor.

8. Pluto și râul Styx

Planeta Pluto a fost numită după zeul roman al morții, atât planeta, cât și zeul sunt asociați cu moartea și răceala. Conform mitului roman, oricine moare trebuie să călătorească în lumea de apoi, iar pentru a face asta, morții trebuie să traverseze Styxul, cunoscut și sub numele de Râul Morților. Din această cauză, morții erau îngropați cu o monedă pentru a-i plăti drumul luntrașului Charon.

Luna planetei Pluto își primește numele de la luntrașul Charon, iar pa acestui râu a fost considerată un rău augur, deoarece nici zeii nu au putut scăpa de efectele sale. Dacă cineva ar intra în contact cu aceasta, conform legendelor, și-ar pierde vocea timp de nouă ani.

7. Legenda Coeliei Concordia

Cloelia este considerată cea mai curajoasă dintre toate femeile și a trăit la începuturile Romei. După războiul dintre Clusium și Roma, încheiat din cauza unui tratat de pace din 508 înaintea erei noastre, regele etrusc, Lars Porsena, a luat o serie de ostatici romani. Unul dintre aceștia era tânăra Cloelia care a fugit din taberele de ostatici conducând un grup de fecioare romane. A scăpat pe un cal și a înotat peste râul Tibru. 

Porsena a fost atât de impresionat de curajul ei încât i-a permis să ia cu ea jumătate din ostatici. Legenda spune că ea a ales să plece alături de bărbații tineri pentru ca războiul să poată continua. Inteligența și curajul ei au fost de neprețuit pentru romani și, în cinstea ei, a fost construită o statuie ecvestră pe Via Sacra.

6. Jupiter și Io

Preoteasa Io a fost una dintre multele aventuri cu femei muritoare ale Jupiter, care era cunoscut pentru lipsa sa de credință față de soția sa. Jupiter s-a îndrăgostit de Io și s-a transformat într-un nor negru, astfel încât să poată trăi mai aproape de ea în timp ce se ascundea de soția sa, Juno-Hera. Cu toate acestea, Juno nu era o femeie care să fie păcălită, a observat norul negru și și-a recunoscut cu ușurință soțul. În momentul în care Juno a sosit pe Pământ, Jupiter l-a transformat pe Io într-o vacă albă pentru a o proteja de mânia soției sale. În ciuda mai multor încercări de a o ascunde pe Io, Juno a găsit vaca albă și a pus-o sub supravegherea lui Argus, monstrul care avea o sută de ochi care nu erau aproape niciodată închiși.

Pentru a o elibera pe Io, Jupiter și-a trimis fiul său Mercur să-i spună povești lui Argus până când acesta ar fi adormit. Mercur a avut succes în sarcina sa de a-l face pe Argus să doarmă, apoi l-a ucis și a eliberat-o pe Io. Știind toate acestea, Juno a fost atât de supărată încât a jurat să se răzbune împotriva muritoarei. Abia când Jupiter a jurat să nu o mai urmeze niciodată pe Io, Juno a renunțat la jurământul său.

5. Legenda Lucreției

Lucretia a fost o eroină legendară a Romei, a cărei sinuciderea a schimbat modul în care era guvernată Roma, de la monarhie la republică. Violul ei de către fiul unui rege etrusc a provocat o revoltă imediată împotriva monarhiei , iar incidentul a izbucnit o furtună de nemulțumire față de domnia tiranică a ultimului rege roman, Lucius Tarquinius Superbus.

Consecința a fost că toate familiile proeminente și influente au format o uniune împotriva intervenției etrusce, iar primul consul al Republicii Romane a fost chiar soțul al Lucretiei. Drept urmare, violul a devenit o temă de top în literatura și arta europeană. Istoricii nu consideră povestea ei ca pe un mit, ci ca pe un incident real care a lăsat o amprentă asupra lumii antice pentru totdeauna.

4. Apollo și Cassandra

Apollo este unul dintre cei mai importanți zei ai panteonului greco-roman. Mitul lui Apollo și Cassandra a fost legat de povestea căderii Troiei, deoarece Cassandra era cea mai frumoasă fiică a regelui Priam. Apollo era îndrăgostit de ea și, pentru a-și demonstra dragostea, i-a oferit Cassandrei puterea de a vedea viitorul. Deoarece femeia a refuzat să se căsătorească cu zeul acesta a blestemat-o astfel încât profețiile acesteia să nu fie crezute de cei din jur.

Drept urmare, oamenii au început să o considere o mincinoasă și chiar nebună, iar ea a fost închisă de către propriul tată. În ciuda mai multor avertismente adresate troienilor legate de intențiile grecilor, nimeni nu i-a crezut cuvintele și Troia a fost în cele din urmă distrusă.

3. Jupiter și albina

Legendele romane au avut întotdeauna succes în predarea lecțiilor de viață. O astfel de poveste despre miere și răzbunare este mitul lui Jupiter și al albinei.  Morala poveștii spuse de romani privește modul în care răzbunarea poate avea consecințe cumplite.

Într-o bună zi după ce a fost iritată de muritorii care i-au luat mierea, regina stupului a decis să i se adreseze lui Jupiter. După ce a ajuns la Olimp, aceasta a oferit miere proaspătă lui Jupiter, încântat de gustul ei, Jupiter a promis că îi va îndeplini una dintre dorințe. Legenda spune că zeul a acordat reginei mijloacele prin care aceasta să își poată apăra stupul, cu condiția că folosirea acului duce, inevitabil, la moartea albinelor.

2. Enea și originile divine ale Romei

Enea este eroul mitologic al Romei și al Troiei. Homer îl menționează în Iliada ca fiind vărul primar al regelui Priam din Troia. În Eneida, Virgil îl descrie ca un erou și strămoșul lui Romulus și Remus. Legenda spune că Enea a fost unul dintre puținii troieni care nu au fost nici uciși, nici înrobiți după ce Troia a fost învinsă. După ce a adunat un grup de supraviețuitori, aceștia au fugit către Italia, la indicațiile zeilor.

Legenda spune că ultimii troieni au rătăcit timp de șase ani și, în cele din urmă, s-au stabilit în Cartagina. Aici Enea și regina Cartaginei, Dido, au avut o relație amoroasă de un an după care Dido i-a propus ca aceștia să poată domni atât asupra troienilor, cât și asupra cartaginezilor împreună. Afrodita, versiunea romană a lui Venus și mama lui Enea, cu ajutorul lui Jupiter, l-a făcut pe Enea să-și dea seama de adevăratele motive  ale reginei și l-au determinat pe erou să părăsească locul în secret. Durerea plecării sale l-a determinat pe Dido să blesteme Roma. Ulterior, s-a înjunghiat cu sabia pe care i-o dăduse lui Enea în timpul primei lor întâlniri.

Troienii s-au întors apoi în Sicilia, iar Enea s-a stabilit  în Latium. După moartea sa, a coborât în lumea de apoi și s-a întâlnit cu tatăl său și cu Dido și a aflat despre viitorul succesorilor săi, cu alte cuvinte, istoria romană. Această poveste despre genealogia romanilor din troienii prin Enea și Afrodita-Venus era considerată una dintre cele mai importante povești ale lumii romane.

1. Romulus și Remus

Conform mitologiei romane, povestea lui Romulus și Remus, frați gemeni, reprezintă, în cele din urmă chiar povestea genezei Cetății Eterne. Cei doi erau copiii lui Marte, zeul războiului, și ai Rheei Silva. Născuți în Alba Longa, au fost văzuți ca o amenințare pentru regele Amulius și, astfel, pentru a se salva el a ordonat abandonarea copiilor pe malurile râului Tibru.

Nou-născuții au fost lăsați să moară, dar Tiberiu, tatăl mitologic al râului, i-a salvat și au supraviețuit sub îngrijirea lui. O lupoaică i-a alăptat într-o peșteră iar mai târziu, au fost adoptați de un păstor, Faustulus. Fără să știe fie conștienți de identitatea lor, cei doi au crescut lucrând ca fermieri și păstori. Dar, indiferent cât de departe au ajuns de la părinții lor naturali abilitățile lor de conducere înnăscute i-au ajutat să adune mulți susținători.

Din cauza implicării în luptele pentru putere, Remus a fost închis la Alba Longa, chiar locul în care s-a născut. Regele și bunicul lui Remus i-a suspectat identitatea reală, între timp, Romulus era ocupat să caute modalități de a-și elibera fratele. În timp ce toate acestea aveau loc, amândoi au aflat despre identitatea lor reală și și-au unit forțele cu bunicul lor pentru a-și recâștiga tronul, pe care acesta îl pierduse în fața unui rival.

În cele din urmă, cei doi au decis să fondeze un nou oraș, dar Romulus a preferat Dealul Palatin, iar Remus a vrut să Dealul Aventin. Întrucât nu au putut ajunge la un acord, au cerut zeilor să-i ajute oferindu-le semne. Romulus a văzut 12 păsări și a pretins victoria, în timp ce Remus a văzut doar șase. Acest lucru a dat naștere unei noi dispute și în cele din urmă Remus a fost ucis de către fratele său. Pe bazele acestui fraticid, Romulus a continuat să ridice Roma.

Citește și:

Povestea întemeierii Romei, oraşul de pe Şapte Coline. Ab urbe condita!

Un posibil mormânt al lui Romulus, descoperit sub Forumul Roman

Top 10 dintre cei mai mari împărați romani

Cea mai veche armură romană a fost descoperită în Germania

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase