Provența, sau Provence, o regiune care a înflorit de pe urma comerțului cu lavandă

Provența (Provence) este o regiune istorică și culturală care acoperă departamentele sud-estice Bouches-du-Rhône, Vaucluse, Alpes-de-Haute-Provence și Var ale Franței.

Odată cu stabilirea coloniilor grecești (printre acestea și Marsilia din zilele noastre) în zonă până la începutul secolului VI î.Hr., Provența a fost inițial orientată spre civilizația Mediteranei. În 125 î.Hr., coloniștii au cerut ajutorul romanilor pentru a lupta împotriva coaliției alcătuite din celți și ligurieni. Romanii au învins coaliția, însă au continuat să ocupe regiunea. Astfel, până la sfârșitul secolului II î.Hr., Provența făcea parte din Gallia Transalpina, prima provincie romană de peste Alpi, de aici provenind și denumirea de Provence. Până în secolul IV e.n., Arles, un loc important de întâlnire pentru negustori, devenise sediul prefectului pretorian de Galia, iar Marsilia era centrul principal pentru studii grecești din Vest.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Odată cu prăbușirea Imperiului Roman la sfârșitul secolului V, Provența a fost invadată cu succes de către vizigoți, ostrogoți și burgunzi. Regiunea a ajuns sub stăpânirea francilor în jurul anului 536 și a fost apoi condusă de Dinastia Merovingiană, deși nu a fost integrată cu restul Franței.

Orașele provensale au înflorit de pe urma comerțului cu lavandă

Marii conducători carolingieni au făcut ca guvernarea francilor să fie eficientă în Provența, însă, după prăbușirea stăpânirii carolingiene, Provența a ajuns să facă parte dintr-o serie de regate stabilite între Franța și Germania. Până la sfârșitul secolului X, o dinastie locală (care a condus apărarea regiunii împotriva invaziilor musulmane) a dominat zona și a dobândit titlul de Conte de Provența. Odată cu sfârșitul acestei dinastii în 1113, Casa de Barcelona a dobândit titlul, iar Provența a fost condusă de spaniolii din Catalonia timp de mai bine de un secol.

În secolul al XII-lea, orașele provensale au înflorit de pe urma comerțului cu lavandă și au înființat guverne autonome numite consulate. În același timp, civilizația din provincie, în care se vorbea o limbă apropiată de latină, își atinsese apogeul.

Cruciada Albigensiană de la începutul secolului XIII, în care Biserica Romano-Catolică a suprimat catarismul din sudul Franței, a introdus în Provența influența papalității și a nordului Franței (deși Provența, nefiind o cetate a catarilor, a scăpat de devastare). Influența franceză nordică în Provența datează din 1246, atunci când Provența a trecut la conducătorul angevin Carol Robert de Anjou, fratele regelui Ludovic al IX-lea, scrie Britannica.

Odată cu Revoluția Franceză, provincia și-a pierdut în totalitate instituțiile politice

Provincia a fost la început subordonată intereselor italiene ale acestor conți angevini de Provența, care erau și regi ai Napoli, dar domnia lor a contribuit la dezvoltarea multora dintre instituțiile politice caracteristice regiunii, în special adunările acesteia, care aveau puterea să aprobe impozitele și să ajute la guvernare în vremuri de criză la sfârșitul secolului al XIV-lea.

În 1481, Provența a fost lăsată regelui Franței, iar unirea acesteia cu coroana a fost efectuată cu condiția ca regiunea să își păstreze autonomia administrativă. Cu toate acestea, din secolul XVI și până în secolul XVIII, controlul regelui a crescut. Odată cu Revoluția Franceză, provincia și-a pierdut în totalitate instituțiile politice, iar în 1790 a fost divizată în departamentele Bouches-du-Rhône, Var și Basses-Alpes (acum Alpes-de-Haute-Provence).

Vă mai recomandăm să citiți și:

Marsilia, cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței

Nisa, orașul de poveste supranumit „capitala Coastei de Azur”

Mozambic, o națiune care și-a obținut independența abia în 1975

Catalonia, cea mai bogată regiune a Spaniei care își dorește independență