Tutankhamon a locuit, cândva, la Casa Albă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Legenda spune că pașii lui Tutankhamon ar fi străbătut, cândva, holurile și încăperile Casei Albe. Cum este posibil? Ce a fost întâi? Casa Albă sau Regele Tut? Există dovezi care atestă faptul că Regele Tut și Casa Albă s-au intersectat în istorie.  

În vreme ce lumea a sărbătorit, pe 4 Noiembrie 2022, 100 de ani de la descoperirea de către arheologul britanic Howard Carter, în Valea Regilor, a mormântului lui Tutankhamon, faraonul copil care a fost ucis în condiții misterioase, mormântul memorialul al unui alt Rege Tut zace uitat de unii și de-a dreptul neștiut de alții în curtea din spate a ambasadei americane din Washington D.C.

Numit după autenticul rege și faraon Tutankhamon din dinastia a 18-a, câinele Tut a fost cel mai cunoscut patruped de la Casa Albă și a avut parte de o viață cu propriile sale lupte și aventuri în mijlocul imperiului, mult mai modern, în care și-a dus existența.

Câinele care i-a purtat noroc președintelui Herbert Hoover

Regele Tut al secolului XX a fost un ciobănesc belgian, câinele polițist al Casei Albe, care a devenit faimos datorită faptului că și-ar fi adus aportul în câștigarea alegerilor prezidențiale, în 1928, de Herbert Hoover (1874 – 1964, cel de-al 31-lea președinte american), arată National Geographic.

După 1922, descoperirea mormântului lui Tutankhamon a declanșat o frenezie totală în lume, evenimentul inspirând și punându-și, într-un fel sau altul, amprenta în societatea vremii. Astfel, numele faraonului Tutankhamon a fost împrumutat de stiluri de dans, celebrități sportive, ambarcațiuni și, mai ales, a fost dat multor animale de companie. În perioada în care a fost secretar de comerț (1921-1928) sub conducerea președinților Warren G. Harding și Calvin Coolidge, americanul Herbert Hoover a primit cadou un pui de Ciobănesc Belgian, care venise deja la pachet cu numele regelui Tutankhamon. La finalul mandatului său în care ocupase postul de secretar de comerț, în 1928, Hoover își depunea candidatura pentru funcția de președinte al statului.

Pentru Campania sa electorală, într-un efort de a umaniza cumva și îndulci imaginea candidatului Hoover (despre care se spunea că era lipsit de carismă, fiind prea crispat și ușor stângaci), cineva i-a sugerat ca în portretul de prezentare să apară alături de patrupedul Rege Tut. Ceea ce s-a și întâmplat. Astfel a fost promovat în campania sa prezidențială, imaginea fiind numită de publicația de The New York Times, „unul dintre cele mai reușite portrete făcute vreodată de un reprezentant al executivului”.  Hoover, care candidase împotriva lui Alfred Smith, primul romano-catolic care participa la o cursă prezidențială, a câștigat cu 58% din voturi și 444 din 531 de voturi.

„Este o fotografie gorzavă care-l ajută pe Hoover să pară un tip foarte relaxat, mult mai relaxat decât era în cele mai multe dintre fotografiile sale formale în care apărea singur. Imaginea nu a reprezentat niciun truc politic negativ, a fost ceva inofensiv, dar care l-a ajutat foarte mult”, spunea Spencer Howard, șef arhive în cadrul Herbert Hoover Presidential Library-Museum.

„Hoover este exemplul primului candidat prezidențial susținut în campania sa electorală de un câine”, a adăugat Andrew Hager, istoric rezident la Muzeul Prezidențial pentru Animale de Companie.

Tutankhamon, faraonul din dinastia a 18-a, la Casa Albă?

În timpul scurtei sale domnii la Casa Albă, Regele Tut cu lăbuțe avea o misiune clară. În calitate de câine polișist, Tut-ul patruped îi însoțea adesea pe polițiștii instituției în timpul rundelor de noapte. El a rămas, de asemenea, animalul de companie favorit al lui Hoover care, de-a lungul timpului, a mai primit cadou căței, un oposum și o pereche de aligatori.

În acea perioadă, ziarele nu conteneau să scrie despre Regele Tut, celebritatea canină a vremii care, de la un moment dat, când s-a considerat că a devenit nervos și prea stresat cu viața de la Casa Albă, a fost trimis de acolo, undeva în vara lui 1929, și relocat la casa familiei Hoover, aflată la adresa 2300 S Street NW în Washington D.C., sub îngrijirea senatorului Frederic Walcott.

Sfârșitul Regelui Tut

După retragerea din funcția de câine polițist al Casei Albe, Regele Tut a murit în 1929, la vârsta de aproape 10 ani, cu doar câteva săptâmâni ca bursa să se prăbușească.

„Am pierdut un prieten bun”, i-a scris senatorul Wallcott președintelui Hoover, în momentul în care l-a anunțat despre trista veste a morții mult iubitului său câine. „Îi voi decora mormântul cu o mică piatră și o inscripție funerară potrivită, chiar aici în curte, dacă nu cumva te superi.”

Anunțul dispariției lui Tut nu a apărut în presa scrisă decât târziu, la mai bine de șase luni după ce acesta murise, unii considerând că tăcerea lui Hoover era legată de faptul că președintelui american i se părea nepotrivit ca în acea perioadă de frământări economice să deplângă moartea unui câine, însă Spencer Howard, de la Herbert Hoover Presidential Library-Museum, considera că, de fapt, discreția lui Hoover în această situație a fost cauzată de faptul că președintele a dorit să împiedice eventualele reacții ale iubitorilor de animale care ar fi intenționat să consoleze familia Hoover făcându-i cadou alți căței.

Fosta casă a lui Hoover, aflată pe 2300 S NW, Washington D.C, este acum sediul Ambasadei Republicii Myanmar.

Și, cu toate că niciun câine nu i-a putut cuceri inima lui Hoover așa cum s-a întâmplat cu Regele Tut, susținătorii președintelui i-au găsit totuși un înlocuitor, tot un ciobănesc belgian, pe care l-au numit Pat și despre care presa a scris imediat consemnând: „Înlocuitorul Regelui Tut este câinele vechilor vikingi”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Boris Elțîn, președintele rus găsit „mort de beat” și „în chiloți” pe străzile din Washington

De la rețeta de biscuiți la un sejur la Casa Albă. Relația specială a Reginei Elisabeta a II-a cu SUA

John F. Kennedy, cel mai tânăr președinte american. „Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că acela nu duce nicăieri”

George Washington: Generalul, președintele, omul politic, eroul