Jean-Paul Sartre: „Cuvintele sunt pistoale încărcate”

Jean-Paul Sartre (21 iunie 1905, Paris – 15 aprilie 1980, Paris) a fost un filosof, scriitor și jurnalist politic francez, una dintre cele mai importante personalități ale filosofiei existențialiste.

Fiul lui Jean-Baptiste Sartre, un ofiţer în Marina Franceză, și al lui Anne-Marie Schweitzer, verișoară de gradul întâi a filosofului Albert Schweitzer, câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1952, Sartre, la rândul său, a fost laureat Nobel pentru Literatură în 1964, pentru „opera sa care, bogată în idei și plină de spiritul libertății și căutarea adevărului, a exercitat o influență de amploare asupra epocii noastre”. Scriitorul a refuzat premiul.

• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…
• Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea”…

Jean-Paul Sartre și-a pierdut tatăl la o vârstă fragedă, crescând în casa bunicului matern, Carl Schweitzer, fost profesor de germană la Sorbona.

Respins în copilărie

În autobiografia Les Mots/Cuvinte (apărută în 1963), Jean-Paul Sartre evocă amintiri din copilărie când, alături de mama sa, plimbându-se prin parcurile Parisului, căutau parteneri de joacă pentru micul Sartre. Prin Let Mots, Sartre pare a evoca o lume care îl respinsese, dar pe care avea să o reconstruiască în carte după propria sa imaginație.

Locuiesc în aer din obişnuinţă şi scormonesc pe jos fără prea multă speranţă. (Fragment din Cuvintele)

Sartre a predat filosofia la prestigioasa École Normale Supérieure, pe care a absolvit-o în 1929. În timpul facultății, a cunoscut-o pe Simone de Beauvoir, alături de care și-a petrecut întreaga viață, fără a oficializa, însă, relația. Între 1931 și 1945, a fost profesor în cadrul mai multor licee, însă perioada profesoratului a fost întreruptă, o dată pentru studiul de un an efectuat la Berlin și a doua oară când s-a înrolat în armată, pentru a lupta în Cel de-al Doilea Război Mondial. În 1940 a fost luat prizonier de germani, dar a fost eliberat un an mai târziu.

Romanul său de bază

În perioada în care a predat filosofia la Le Havre, Sartre a publicat La Nausée/Greața (1938), un roman filosofic scris sub forma unui jurnal, definitoriu pentru existențialismul filosofic transpus în literatură și în care evocă o perioadă din viața unui anume Roquentin petrecută în imaginarul port francez Bouville, acolo unde, după o îndelungată călătorie în Indochina, Roquentin se retrage pentru a finaliza biografia unui aristocrat implicat în politica epocii Revoluției franceze. Romanul, care trebuie privit ca pe o formă de evadare nevrotică, este o lucrare originală, extrem de individualistă, antisocială, care conține în paginile sale multe dintre temele filozofice pe care Sartre le-a dezvoltat mai târziu în operele sale.

În anul 1943 a publicat piesa de teatru „Les Mouches”/„Muștele” și „L’Être et le Néant”/„Ființa și neantul”,  aceasta din urmă fiind considerată cea mai importantă operă a sa.

„Atunci când trăieşti, nu se întâmplă nimic. Decorul se schimbă, oamenii intră sau ies, asta e totul. Începuturi nu există niciodată. Zilele se adaugă la alte zile fără rimă şi fără motiv, e o adiţiune interminabilă şi monotonă. Nici sfârşit nu există.”

„Ceea ce îmi lipseşte mă defineşte mai intim decât tot ceea ce posed, întrucât ceea ce posed îmi rămâne exterior, dar ceea ce îmi lipseşte mă locuieşte.”

„Esenţa omului este libertatea de a alege. Omul este condamnat să fie liber, îşi alege libertatea, esenţa, şi-n aceasta constă măreţia, disperarea şi neliniştea lui.”

(Fragmente din „Ființa și neantul”)

Amenințat cu moartea

Începând cu anul 1945, realizările din viața sa literară cuprind publicarea piesei de teatru „Huis clos”/„Cu ușile închise”, înființare revistei literare și politice „Les Temps Modernes”, susținerea, la Sorbona, a conferinței „Existențialismul este un umanism”, prin intermediul căreia și-a exprimat atracția manifestată față de ideologia de stânga, de inspirație marxistă.

Alte piese de teatru scrise de Sartre: „Morts sans sépulture”/„Morți fără mormânt” şi „La Putain respectueuse”/„Târfa cu respect”, în 1947, „Les Mains sales”/„Mâinile murdare”, în 1948 şi „Le Diable et le Bon Dieu”/„Diavolul și bunul Dumnezeu” – 1951.

Din cauza înclinațiilor sale politice și a ideilor pe care le perpetua, Sartre și-a pus chiar viața în pericol. La 7 ianuarie 1952, după ce ia poziție în favoare Frontului Naţional de Eliberare, armata clandestină OAS (L’Organisation de l’armée secrète) îi aruncă în aer locuința. Tot în acea perioadă, serviciile secrete franceze îl iau în vizor și timp de mai mulți ani îl supraveghează constant, potrivit Britannica.

În 1956, odată cu izbucnirea Revoluției Maghiare și înăbușirea ei de către sovietici, când sute de oameni au fost uciși pe străzi, Sartre și-a reorientat perspectiva, acuzând atacurile violente ale armatei sovietice, dar nerenunțând la toate convingerile sale marxiste.

De ce a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură?

Pe  22 octombrie 1964, Jean-Paul Sartre a fost onorat cu Premiul Nobel pentru Literatură, pe care filosoful l-a refuzat însă, motivația fiind „Un scriitor nu trebuie să accepte să se lase transformat în instituție, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum”. Sartre a mai acuzat și faptul că Premiul Nobel nu îi tratează în mod egal pe scriitorii adepţi ai diferitelor ideologii şi nici pe cei de toate naţionalităţile, preferând modelele occidentale.

În 1968, odată cu invazia Cehoslovaciei de către forțe armate din cinci state membre ale Pactului de la Varșovia – Uniunea Sovietică, R.P. Bulgaria, R.P. Ungară, RDG și R.P. Polonă (Albania și România nealăturându-se acestei alianțe), Sartre a renunțat definitiv la simpatia pentru așa zisul socialism real, poziționându-se, din acel moment, în rolul intelectualului militant de stânga care nu tolerează discursul autorității.

Ultimii ani de viață

După o carieră intens trăită în sfera literară și politică, la care s-au adăugat excese precum fumatul, alcoolul și consumul amfetaminelor, starea de sănătate a lui Sartre a început să se deterioreze vizibil, ajungând să se deplaseze tot mai greu și să vadă tot mai slab, astfel încât este nevoit să reducă volumul de muncă.

A înființat, în 1973, cotidianul de stânga „Libération”, în perioda următoare a publicat mai multe eseuri politice, printre care „L’Affaire Henri Martin. Textes commentés par Jean-Paul Sartre”/”Afacerea Henri Martin. Texte comentate de Jean-Paul Sartre”, „Entretiens sur la politique, Gérard Rosenthal, David Rousset et Jean-Paul Sartre”/”Convorbiri despre politică”, și „Réflexions sur la question juive”/”Reflecții despre chestiunea evreiască”,.

Jean-Paul Sartre a murit la vârsta de 75 de ani, pe 15 aprilie 1980, la spitalul Broussais din Paris, în urma unei embolii pulmonare, lăsând în urma sa idei și filosofii de viață marcante. Printre altele, perspectiva că omul este condamnat să fie liber, dar, de asemenea, să ducă povara responsabilităţii pentru fiecare acţiune a sa, oricât de frustrant sau incomod ar putea fi acest adevăr, în orice alt caz contrar, am avea de a face cu o trăire „inautentică”, în rea-credinţă.

În 1983 și 1990, i-au fost publicate, postum, lucrările „Cahiers pour une morale”/”Caiete pentru o morală” și „Situations philosophiques”/”Situații filosofice” şi „Verité et existence”/”Adevăr și existență”, ambele în 1990.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Albert Camus: „Nimic pe lumea aceasta n-ar trebui să te determine să renunţi la ceea ce iubeşti”

Friedrich Nietzsche: „Trebuie să-ți dorești să fii puternic. Altfel, nu vei ajunge așa niciodată”

Cele patru bucurii ale lui Franz Kafka: a citi, a iubi, a călători și a scrie

Ernest Hemingway, scriitorul american laureat al Premiilor Pulitzer și Nobel pentru Literatură