Copilul care s-a revoltat împotriva sclavagismului modern. „Mă numesc Iqbal Masih. Am fost împușcat în cap la 13 ani”

Pakistanezul Iqbal Masih avea doar patru ani atunci când tatăl său l-a vândut ca sclav pentru a munci într-o fabrică de covoare în schimbul unor bani de care avea nevoie pentru nunta fiului cel mare.

Masih, alături de alți copii exploatați, lucra mai bine de 12 ore zilnic. La vârsta de 10 ani, a reușit să evadeze din acel mediu și a început să militeze împotriva sclavagismului modern, condamnând exploatarea copiilor și luptând pentru dreptul acestora la educație.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Prin acțiunile și discursurile sale, se estimează că a ajutat să scape din robia muncii și exploatării peste 3000 de copii. La 12 ani a primit Premiul Reebok pentru Drepturile Omului, iar la 13 ani a fost împușcat în cap. Deși nu a fost prins niciodată, se presupune că ucigașul său făcea parte din mafia afacerilor cu covoare. La înmormântarea lui Masih au participat 800 de persoane, printre care numeroși activiști și politicieni din Pakistan.

Coșmarul din fabrica de covoare

Iată povestea lui Iqbal Masih, copilul-erou al Pakistanului. S-a născut în 1983, într-un sătuc aflat la periferia orașului Lahore, Pakistan, într-o familie dezbinată. Tatăl, un simplu muncitor și un om fără posibilități materiale, și-a abandonat copiii și soția în momentul în care în familie a mai venit pe lume un fiu ceea ce reprezenta, pentru el, o gură în plus de hrănit și responsabilități pe care nu le putea duce. Astfel, micuții au rămas în grija mamei, o femeie care muncea din greu făcând menaj în casele mai multor familii din Lahore. Micuțul Iqbal, care era mai mult în grija surorilor mai mari, a luat viața în piept atunci când nu împlinise nici patru ani. Atunci, avea să i se schimbe destinul.

În 1986, familia Masih a fost nevoită să se împrumute de banii necesari organizării nunții băiatului celui mare al casei. S-a împrumutat, astfel, de o sumă de bani (echivalentul a aproximativ 200 de dolari) de la proprietarul unei fabrici locale de țesut covoare, dându-l pe copil în schimbul banilor, până când datoria urma să fie restituită. Târgul a fost făcut, iar Iqbal, deși aflat la o vârstă foarte fragedă, a început să lucreze în fabrica de covoare a antreprenorului din Lahore, alături de alți câțiva copii. Munceau cu toții de dimineața și până seara foarte târziu. Uneori, lucrau și 14 ore zilnic, timp de șase zile pe săptâmână, muncind pe un salariu derizoriu care era departe de a acoperi datoria pe care părinții lui o aveau de înapoiat proprietarului.

Chiar și atunci când Curtea Supremă de Justiție a declarat ilegală munca în rândurile copiilor, corupția din politica și economia pakistaneze au protejat escrocii și afacerile ilegale, astfel că patronul fabricii de covoare a continuat să folosească la muncă toți acei copilași fără apărare.

Trei tentative de evadare

Coșmarul lui Masih a durat până când a împlinit 10 ani și a plănuit, împreună cu alți câțiva copii, o primă evadare din infernul în care lucrau și trăiau. Din păcate, tentativa a eșuat, toți „răsculații” fiind prinși, bătuți, înfometați și forțați să lucreze ore suplimentare în condiții extreme, inclusiv în călduri insuportabile și pe bani și mai puțini decât înainte. Dar Iqbal nu a renunțat la ideea de a pleca de-acolo, astfel că a îndrăznit o a doua evadare care, de data aceasta, părea că i-a reușit. Și odată scăpat din lagărul de muncă al fabricii de covoare din Lahore, a ajuns în prima secție de poliție ce i-a ieșit în cale. O alegere greșită, dar Masih și copiii care-l însoțeau nu aveau de unde știi că polițiștii corupți urmau să-i ducă pe fugari înapoi în cuibul veninos de unde abia scăpaseră, pentru fapta lor mizerabilă, legiuitorii primind recompense bănești.

Au urmat noi sesiuni de bătaie, înfometare și ore fără sfârșit de muncă grea, iar timpul părea că s-a oprit definitiv pentru Iqbal în acel loc captiv plin de suferință. Băiatul a avut o voință ieșită din comun. Și un curaj desăvârșit. Și-a dorit cu toată ființa lui să scape de sclavia muncii la care era supus așa că a pus la cale o altă încercare de evadare. A luat legătura cu un activist pe nume Ehsaan Ullah Khan, acesta reușind să-i scape pe Iqbal și pe alți copii de proprietarul afacerii cu covoare.

Militant împotriva exploatării copiilor

Viața de după chinul din fabrica de covoare i-a oferit noi perspective. Iqbal, dornic să studieze, a reușit să fie admis la Frontul de Eliberare a Muncii, o școală pentru foști copii sclavi, finalizându-și educația de patru ani, în doar doi ani. Iqbal, care ajutase peste 3000 de copii sclavi să se elibereze din robia muncii, devenise popular nu doar în Pakistan, faima și acțiunile sale mărețe depășind granițele țării. S-a folosit de această popularitate pentru a-și spune povestea, pentru a ține discursuri menite să trezească empatie și să miște organele autoritare astfel încât să acționeze în ajutorul tuturor celor care se confruntau cu aceeași problemă pe care o avusese și el. Milita neîncetat împotriva sclaviei și exploatării copiilor. A fost invitat să vorbească în cadrul unor conferințe internaționale organizate în SUA și Suedia, discursurile sale profunde emoționând până la lacrimi auditoriul.

Avea doar 12 ani, dar suferința pe care o îndurase pe tot parcursul copilăriei sale îl transformase pe Iqbal într-un mic om mare. Era puternic, dovedise un curaj extraordinar, determinare și multă forță de a îndura suferința. Apoi empatie, spirit civic și justițiar. Iqbal dorea ca prin puterea exemplului personal să-i ajute pe cei în nevoie și să facă diferența în viața sa. Cu toate acestea, Iqbal era totuși un copil, un copil bun căruia încă îi plăceau desenele animate. În momentul în care a plecat în SUA pentru a-și ridica premiul Reebok pentru Drepturile Omului, Masih s-a îndrăgostit de jocurile video. Micul erou avea, pe lângă nobilele sale deziderate, pasiuni nevinovate specifice vârstei.

Asasinarea și Nobelul primit postmortem

Dar viața lui era departe de a fi ușoară ori sigură. Primea constant amenințări cu moartea, iar pe 16 aprilie 1995, în timp ce se întorcea acasă împreună cu familia sa de la sărbătoarea Paștelui, Iqbal a fost împușcat mortal în cap. Micul erou și-a luat rămas bun de la lume lăsând-o puțin mai bine decât a găsit-o când s-a născut. Moartea lui Iqbal Masih a stârnit valuri de revoltă în Pakistan, oamenii trezindu-se brusc parcă dintr-un somn adânc. Doreau răzbunare. Doreau dreptate. Doreau exterminarea completă a răului din societatea care le înrobea copiii.

Iqbal Masih, simbolul universal al luptei împotriva sclaviei, a fost onorat cu mai multe premii, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace, primit post-mortem, în 2014, arată biografia sa.

Povestea lui Iqbal a inspirat înființarea unor organizații printre care „Free The Children”, o mișcare de caritate și de tineret cu sediul în Canada, Fundația pentru copii Iqbal Masih Shaheed din Pakistan, Mișcarea Culturală Creștină și CJS- Calea Solidarității Tineretului care au declarat ziua de 16 aprilie drept Zi internațională împotriva sclaviei copiilor în Spania și America de Sud, iar la 16 aprilie 2012, Consiliul din Santiago a inaugurat o Piață numită după Iqbal în Santiago de Compostela, Spania.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un copil moare la fiecare 4,4 secunde. Ce determină șansa de supraviețuire?

De ce nu trebuie forțați copiii să-și îmbrățișeze rudele?

„Copilul necunoscut al Americii” a fost identificat după 65 de ani. Cine era „băiatul din cutie”?

De ce copiii învață mai repede decât adulții?