Home » Cultură » Demi Moore, actrița care a primit o Propunere Indecentă. „Oamenii nu pot fi decât atât de buni pe cât sunt, indiferent cât de mult te iubesc”

Demi Moore, actrița care a primit o Propunere Indecentă. „Oamenii nu pot fi decât atât de buni pe cât sunt, indiferent cât de mult te iubesc”

Publicat: 28.05.2024

Despre Demi Moore, înainte de orice descriere-i făcută, se poate spune că este sinonimă cu două nume – Ghost (filmul din 1990 în care l-a avut partener pe regretatul actor și dansator Patrick Swayze) și Bruce Willis, actorul cu care a fost căsătorită din 1987 și până în 2000, cuplul având împreună trei fete.

Demi Moore a fost prima actriță care „a ajuns” la un salariu de 10 milioane de dolari la Hollywood, în 1995 depășind această bornă odată cu rolul din Striptease, pentru care a primit 12.5 milioane de dolari, în acel an devenind cea mai bine plătită actriță din istorie, conform imdb.com.

Considerată de Alec Baldwin una dintre cele mai inteligente femei pe care le-a cunoscut vreodată, Demi Moore a devenit celebră după ce a obținut un rol în General Hospital, în 1982. De asemenea, Moore a fost aclamată de critici și a fost nominalizată la Globul de Aur pentru interpretarea lui Molly Jensen în filmul Ghost din 1990, peliculă premiată cu două Oscaruri (unul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar – Whoopy Goldberg – și unul pentru cel mai bun scenariu  – Bruce Joel Rubin). Printre alte filme notabile ale lui Demi Moore se numără About Last Night (1986), The Scarlet Letter (1995), Now and Then (1995), Striptease (1996), G.I. Jane (1997), Charlie’s Angels: Full Throttle (2003) și Corporate Animals (2017). În plus, Moore a fost producător pentru G.I. Jane, Now and Then și trilogia Austin Powers.

Demi Moore s-a născut în 1962 în Roswell, New Mexico, fiind crescută de mama ei, Virginia Guynes și tatăl vitreg, Danny Guynes, o familie despre care presa a scris că nu a reprezentat neapărat punctul forte din viața lui Demi și care, din păcate, nu i-a adus prea multă stabilitate și asta mai ales din cauza faptului că Danny Guynes își schimba frecvent locul de muncă, astfel încât familia a fost nevoită să se mute odată cu el de aproximativ 30 de ori. De asemenea, în casa lui Demi erau foarte dese bețiile și certurile violente ale părinților, iar toate aceste neplăceri și presiuni psihice au culiminat cu sinuciderea lui Guynes, în 1980, la vârsta de 37 de ani, la scurt timp după ce se despărțise de mama actriței.

În 2019, Moore a dezvăluit public că la 15 ani a fost violată de un prieten al mamei sale, atacatorul plătindu-i Virginiei Guynes (mama lui Demi) suma de 500 de dolari în urma agresiunii. „Au fost un viol și o trădare devastatoare”, a scris ea în autobiografia „Inside Out”, referindu-se nu doar la trauma violului, dar și la înțelegerea dezumanizantă și dureroasă pe care mama lui Moore a acceptat-o cu violatorul fetei sale.

La 16 ani, Demi Moore a renunțat la școală pentru a fi pin-up girl, ceea ce presupunea sedințe foto în ipostaze erotice, un început de drum care a însemnat pentru ea deschiderea către lumea divertismentului.

La 18 ani s-a căsătorit cu muzicianul rock Freddy Moore; mariajul a durat patru ani, iar la 19 ani a fost inclusă în distribuția telenovelei General Hospital (1963), imediat după aceea, când deja primea salarii generoase pentru bugetul cu care fusese obișnuită până atunci, începând să consume cocaină și să meargă la petreceri dubioase. Timp de trei ani de zile a durat acest stil de viață haotic care, dacă nu avea o finalitate datorită amenințărilor de concediere făcute de regizorul Joel Schumacher, ar fi putut să o îngroape pe Demi Moore nu doar în anonimat, ba chiar…mai rău. Asta se întâmpla în 1985, în timpul filmărilor la St. Elmo’s Fire (1985). După tratamente de reabilitare, Demi Moore a reușit să se pună pe picioare și, cu determinare și cu o abilitate demnă de cascadorii publicitare, cum ar fi apariția nud pe coperta revistei Vanity Fair în timp ce era însărcinată, scrie IMDB.com, Dami Moore și-a croit drumul spre faimă. De la succesul comercial uriaș al filmului Ghost (1990) și a controversatelor filme Indecent Proposal (1993) și Disclosure (1994), Demi Moore a devenit, o bună bucată de timp, una dintre cele mai căutate și mai scumpe actrițe de la Hollywood.

După ce s-a căsătorit cu Bruce Willis în 1987, Moore a luat o pauză de la cariera de actriță pentru a se concentra pe creșterea celor trei fiice ale lor. Cu toate acestea, după divorțul lor din 1998, a revenit pe platourile de filmare asumându-și roluri precum cel de înger disprețuit în Charlie’s Angels, iar în viața personală încercând relații cu bărbați mai tineri. Printre cuceritorii lui Demi s-a aflat și actorul Ashton Kutcher, care era cu șaisprezece ani mai tânăr decât ea, pe care aceasta l-a cunoscut în 2003, doi ani mai târziu căsătorindu-se cu el într-un cadru ceremonios la care au participat inclusiv fostul ei soț, Bruce Willis, și cele trei fete ale lor.  Mariajul dintre Moore și Kutcher s-a sfârșit după opt ani, pe fondul unor zvonuri de infidelitate din partea lui Kutcher.

În aprilie 2011, Demi Moore și soțul ei Ashton Kutcher au lansat Demi and Ashton Foundation, o organizație neguvernamentală, non-profit, axată pe combaterea exploatării sexuale a copiilor.

Demi Moore, care a fost de două ori nominalizată pentru Globul de Aur (în 1991, pentru cea mai bună actriţă datorită rolului din Ghost și în 1997 pentru rolul din If These Walls Could Talk), are în palmaresul ei de recunoașteri profesionale un Premiul Saturn din partea Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films pentru cea mai bună actriţă (1991) pentru rolul din Ghost, un premiul de popularitate pentru cea mai bună actriţă (People’s Choice Award for Favorite Dramatic Motion Picture Actress, 1993), un premiu MTV Movie pentru cea mai reuşită scenă de sărut (MTV Movie Award for Best Kiss, 1993) alături de Woody Harrelson în Indecent Proposal și un premiul de popularitate pentru cea mai bună actriţă (1996).

În 2008, a debutat ca regizoare odată cu scurtmetrajul Streak, trei ani mai târziu aducându-și din nou contribuțiile de regizor de film odată cu pelicula Five, o producție în cinci părți având cinci regizoare diferite (Jennifer Aniston, Patty Jenkins, Alicia Keys, Demi Moore, Penelope Spheeris).

După 2011, Demi Moore a mai jucat în peliculele Another Happy Day (2011), Margin Call (2011), LOL (2012), Very Good Girls (2013), Forsaken (2015), Wild Oats (2016), Blind (2016), Rough Night (2017), Love Sonia (2018), Corporate Animals (2019), Songbird (2020), Please Baby Please (2022), The Unbearable Weight of Massive Talent (2022).

În 1995 a fost înlocuită cu Sandra Bullock în rolul principal din filmul While You Were Sleeping, în 1983 s-a aflat printre finalistele rolului principal din Flashdance, în 1996 a fost aleasă de 20th Century Fox pentru a o interpreta pe Katharine Clifton în The English Patient. Atunci când producătorii au refuzat să cedeze în fața deciziei studioului de a o distribui pe Moore, Fox a retras finanțarea. Miramax a preluat în cele din urmă filmul, iar rolul i-a fost încredințat lui Kristin Scott Thomas.

Demi Moore, care la mijlocul anilor 90 a fost cea mai bine plătită actriță de la Hollywood, are în momentul de față o avere estimată la peste 200 de milioane de dolari.

Momentan nu există vreo confirmare a unei noi relații sentimentale, Demi Moore concentrându-se destul de mult pe timpul petrecut alături de fostul soț Bruce Willis (căsătorit din 2009 cu modelul și actrița britanică Emma Heming Willis), Willis – care și-a încheiat cariera de actor – suferind de ceea ce se numește degenerescenţa frontotemporală (FTD), o boală neurodegenerativă, înrudită cu Alzheimer.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Demi-Moore

https://www.imdb.com/title/tt0117765/fullcredits/?ref_=tttrv_ql_1

https://heavy.com/entertainment/2019/09/demi-moore-mom-virginia-guynes/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de plină încât vreau mai mult”

Tilda Swinton, o actriță aristocrată și o femeie androgină. „Sunt de pe aceeași planetă cu David Bowie”

Actrița Sharon Stone susține că a fost presată să se culce cu unul dintre frații Baldwin

Actrița Charlize Theron: „Mă consider o creatură foarte sexuală”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase