John Hammond a lansat carierele lui Billie Holiday, Count Basie și Aretha Franklin. A descoperit unele dintre cele mai mari talente din jazz, folk, blues și rock and roll

John Hammond (1910 – 1987), producător muzical, impresar, critic muzical, activist pentru drepturile civile, cu o carieră de 54 de ani, a fost cunoscut ca unul dintre cei mai mari descoperitori de talente muzicale ai vremii sale, Hammond având un rol esențial în crearea și promovarea a numeroase cariere muzicale, inclusiv a lui Bob Dylan, Bruce Springsteen, Benny Goodman, Harry James, Charlie Christian, Billie Holiday, Count Basie, Teddy Wilson, Big Joe Turner, Pete Seeger, Babatunde Olatunji, Aretha Franklin, George Benson, Freddie Green, Leonard Cohen, Arthur Russell, Jim Copp, Asha Puthli, Stevie Ray Vaughan, Mike Bloomfield și Sonny Burke. Este, de asemenea, în mare parte responsabil pentru renașterea muzicii artistului de blues Robert Johnson.

John Henry Hammond II s-a născut pe 15 decembrie 1910 în New York City într-o familie bogată și influentă (din care au făcut parte politicieni, avocați, ambasadori, bancheri și filantropi)

• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România
• Ziua în care accesul la informaţie nu a mai depins de avere

Hammond a fost educat în cele mai bune școli private, iar pasiunea sa pentru muzică a fost evidentă încă de la o vârstă fragedă. A învățat să cânte la vioară și la pian, atașându-se în mod special de muzica afro-americană, blues și jazz.

Pe la 10 ani obișnuia să se furișeze din casă, pentru a asculta „muzica negrilor” pe stradă, și cumpărând discuri cu artiști de culoare. A renunțat la Yale, în 1931, în favoarea unui post de corespondent pentru revista Melody Maker, de asemenea urmând o scurtă perioadă de formare în afaceri. În același an, a finanțat personal înregistrările pianistului Garland Wilson.

În 1933 a fost angajat de CBS Radio, unde a lucrat ca producător și critic de muzică, contribuind la popularizarea jazzului.

Unul dintre cele mai mari succese ale lui John Hammond a fost căutarea și promovarea unor artiști excepționali, inclusiv, în 1933, cântărețul de blues de culoare Count Basie pe care l-a ajutat să formeze celebra sa orchestra – Count Basie Orchestra.

În timpul anilor ’30, când a lucrat pentru CBS Radio, a fost concediat după ce a refuzat să-și cenzureze emisiunile în timpul regimului lui Adolf Hitler din Germania nazistă, alegând să acorde prioritate principiilor libertății de exprimare.

În ciuda faptului că provenea dintr-o familie înstărită, a avut un spirit justițiar ajutându-i pe cei defavorizați și dedicându-se de-a lungul vieții principiilor și luptei pentru toleranță rasială.

„Sunt în continuare reformatorul”, scria el în autobiografia sa din 1977, citat de latimes.com, „protestatarul nerăbdător, campionul uneori intolerant al toleranței. (…) Încă mă aștept să aud o voce sau un sunet pe care nu l-am mai auzit până acum”.

Producător de jazz pentru Columbia Records, Hammond i-a descoperit pe Holiday, Basie, pianistul Teddy Wilson, saxofonistul tenor Lester Young și chitaristul Charlie Christian, pe marea Billie Holiday – una dintre cele mai mari cântărețe de jazz din perioada anilor 1930 – 1950, când aceasta avea doar 17 ani, iar el aproape 22.

Hammond. care era alb, a fost un factor important în înlăturarea barierelor rasiale în domeniul divertismentului, îndrumându-i pe Wilson, Christian, vibraharpistul Lionel Hampton și alți muzicieni de culoare în orchestra de mare succes a lui Benny Goodman, clarinetist și șef de orchestră american, cunoscut sub numele de King of Swing, una dintre cele mai populare big band-uri de swing din Statele Unite. Hammond a fost cel care l-a îndemnat pe Goodman să îl angajeze ca aranjor pe Fletcher Henderson, un șef de orchestră de culoare.

Când Swing era aproape istorie, Hammond încă se afla pe val în domeniul său. A popularizat-o pe Aretha Franklin când aceasta avea doar 19 ani, mai târziu semnând pentru Columbia contracte mari ale  cântărețului folk Pete Seegar, chitaristului George Benson, Dylan și Springsteen.

John Hammond a avut o carieră diversificată. S-a implicat activ în promovarea muzicii, dar și în problemele sociale ale vremii. Ca editorialist și critic muzical, a adus contribuții semnificative în domeniul jurnalismului muzical.

A luptat pentru egalitatea rasială și a fost un susținător puternic al mișcării pentru drepturile civile. Prin intermediul poziției deținute în industria muzicală, s-a folosit de platforma sa pentru a promova artiști afro-americani și pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntau comunitățile de culoare. Angajamentul său față de justiție socială s-a reflectat și în activitatea jurnalistică, acoperind procesul băieților din Scottsboro – un caz notoriu de injustiție rasială din anii ’30 –  pentru publicații prestigioase precum The Nation și The New Republic. (În martie 1931, nouă băieți afro-americani, cu vârste cuprinse între 13 și 20 de ani, au fost arestați și acuzați de violarea a două femei albe într-un tren care trecea prin orașul Scottsboro, Alabama. Deși existau puține dovezi care să susțină acuzațiile, băieții au fost judecați într-un climat de ură și rasism. Procesul a fost marcat de o serie de încălcări grave ale drepturilor constituționale ale acuzaților. Aceștia nu au avut acces la avocați adecvați și au fost supuși unor proceduri judiciare înșelătoare și discriminatorii. De asemenea, au existat presiuni și amenințări din partea comunității și a publicului, care cereau executarea rapidă a băieților.

Cazul a atras atenția organizațiilor pentru drepturile civile și a suscitat indignare în rândul activiștilor și al cetățenilor preocupați de justiție socială. John Hammond a fost unul dintre jurnaliștii care au acoperit procesul și au adus în atenția publicului nedreptățile și inechitățile sistemului de justiție).

Ca membru al consiliului de administrație al National Association for the Advancement of Colored People (NAACP), Hammond a contribuit la eforturile organizației de a combate discriminarea rasială și de a promova drepturile civile ale afro-americanilor. A organizat și supervizat numeroase sesiuni de înregistrare, aducând în prim-plan sunetul autentic și talentul muzical al artiștilor de culoare.

John Hammond a făcut slalom ca un profesionist printre casele de producție Columbia și Mercury Records, trecând de la una la alta, și chiar a fondat propria companie de înregistrări, a fost consultant la Columbia, până când s-a restras din activitate, la sfârșitul anilor 1970.

Pe parcursul carierei, Hammond a fost, de asemenea, criticat pentru aprecierea sa unilaterală a muzicii afro-americane, fiind acuzat de exploatare culturală. Cu toate acestea, este important de menționat că John Hammond și-a exprimat întotdeauna admirația și respectul față de artiștii pe care i-a promovat, căutând în permanență să le ofere oportunități de succes într-o industrie în mare parte dominată de albi.

În 1934, după ce a ascultat-o pe Ella Fitzgerald, în cadrul unei audiții, a refuzat să colaboreze cu ea. Mai târziu, referitor la acest episode, a declarant că a fost cea mai mare greșeală a carierei sale.

Hammond a fost diagnosticat cu artrită reumatoidă în anii ’60, ceea ce i-a afectat grav sănătatea și mobilitatea. Chiar și în aceste condiții, a continuat să lucreze și să descopere noi talente muzicale, adaptându-se la noile tehnologii și schimbările din industrie.

John Hammond a murit la 10 iulie 1987, după o serie accidente vasuclare. Se spune că a murit ascultând muzica lui Billie Holiday.

https://www.latimes.com/archives/la-xpm-1987-07-11-me-486-story.html

https://www.nytimes.com/1987/07/11/obituaries/john-hammond-76-critic-and-discoverer-of-pop-talent-dies.html

https://www.britannica.com/biography/John-Hammond

Vă recomandăm să citiți și:

Louis Camuti, Doctorul pisicilor. Primul veterinar al felinelor

Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?

George Catlin, pionierul artei amerindiene și conservator al culturii nativilor americani

Beatrice Straight, actrița care a primit un Oscar pentru un rol de 5 minute