Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?

Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii romantice din România. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la „Timpul”. A debutat la vârsta de 16 ani cu poezia „De-aş avea” în revista „Familia”. (n. 15 ianuarie 1850).

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

La prima vedere, pare greu de crezut că tocmai Eminescu, marele poet național, să facă subiectul uneia dintre cele mai mari conspirații naționale, ale cărei interese și implicații depășeau la acea vreme granițele țării noastre. Nu există nicio îndoială asupra valorii operei eminesciene, fie că vorbim despre poezie, fie că vorbim despre proză. Însă cât de multe lucruri știm noi, românii, despre activitatea jurnalistică a lui Eminescu?

Cine este Eminescu?

Din articolele lui Eminescu scrise în perioada în care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea în care ocupă funcția de redactor-șef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiză, un spirit critic și intrasingent, neiertător cu cei corupți și lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce în lumina reflectoarelor un mare naționalist. Acesta va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru a-i susține pe moldoveni și pe ardeleni, care luptau, separat, împotriva marilor puteri care se pregăteau să îi absoarbă, va crea o societate secretă, va ignoră toate avertismentele primite de la apropiați, și se va întoarce chiar și împotriva conducerii Partidului Conservator și, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest naționalism și patriotismul sau aproape naiv în acel context politic aveau să-l piardă. Informat asupra a ceea ce i se pregătea, Eminescu nu a încetat să lupte până la sfârșit.

Ce informații au parvenit generațiilor următoare de elevi și de studenți despre cel mai mare poet al României? Știm că Eminescu este poetul național, și în același timp, grad de comparație absolut (mai toți marii poeți români sunt pe locul 2 după Eminescu. Locul 3 nu există). Știm că a înnebunit brusc la vârstă de 33 de ani, doar pentru a se stinge câțiva ani mai târziu într-un ospiciu, și (cu perdea) că suferea de sifilis. Însă știm prea puține despre activitatea lui jurnalistică (care are marele merit de a-l relevă pe Omul Eminescu, față de Visătorul Eminescu, așa cum ne parvine din poeziile sale), și știm și mai puține lucruri despre contextual politic din acea perioada, care a jucat un rol major nu numai în viață lui Eminescu, ci și în scenariul morții lui. La 126 de ani de la moartea lui Eminescu, o mulțime de informații surprinzătoare ies la suprafață, informații de natură să zugrăvească în alte culori epoca și situația jurnalistului politic, care departe de a fi „bietul”, reprezenta țintă unor puteri interne și internaționale.

Abia la reanalizarea în urmă cu câțiva ani a autopsiei de către doctoral Vladimir Beliș, specialist în medicină legală, și a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit că bolile lui Eminescu nu erau decât simple fabulatii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimării acestuia. După un studiu care s-a întins pe parcursul câtorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, că medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues și nu a avut demență paralitică”. Creierul sau, în greutate de 1490 de grame, „uitat” ulterior la soare avea să fie dovadă falsității diagnosticului de sifilis, întrucât această boală consumă materia cerebrală.

Citeşte continuarea în „Eminescu – moartea misterioasa a unui geniu, A fost o ‘modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia’ „

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 15 iunie:

763 – î Ch – Prima menţiune a unei eclipse totale de Soare.

1754 – Prokop Diviş, cercetător medic şi preot ceh, inventează paratrăsnetul, independent de invenţia lui Benjamin Franklin. Ca medic, este unul dintre promotorii electroterapiei.

1843 – S-a născut compozitorul norvegian Edward Grieg. Este cel mai de seamă muzician din şcoala naţională norvegiană şi unul din reprezentanţii de frunte ai muzicii romantice europene. (m. 4 sep 1907)

1848 – A avut loc, la Lugoj, cea de-a doua Adunare a românilor bănăţeni în cadrul Revoluţiei, care cereau recunoaşterea naţionalităţii române şi decideau constituirea unei armate româneşti şi numirea lui Eftimie Murgu drept căpitan al acesteia.

1875 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, Societatea de Geografie

1893 – S-a născut Ion Marin Sadoveanu, romancier, dramaturg, poet şi eseist, care-şi datorează consacrarea ca scriitor îndeosebi romanului „Sfârşit de veac în Bucureşti” (m. 2 februarie 1964)

1907 – S-au deschis lucrările celei de-a doua Conferinţe a Păcii, la care au participat reprezentanţii a 44 de state din Europa, Asia şi America; a fost încheiată o nouă Convenţie privind reglementarea pe cale paşnică a conflictelor internaţionale, document semnat şi de România.

1929 – A încetat din viaţă matematicianul Traian Lalescu, savant cu reputate contribuţii în domeniile matematicii pure şi aplicate, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale.

1977 – La Paris, a fost inaugurat „atelierul lui Brâncuşi”, reconstituit pe esplanada Beaubourg, într-o construcţie separată de clădirea Muzeului de Arta Modernă.