Când a apărut engleza americană?

Variațiile în limbaj sunt una dintre cele mai mari diferențe dintre americani și britanici. În ciuda asemănărilor copleșitoare, încă nu pot fi de acord cu privire la cum să scrie „colour/color” și dacă cel mai popular sport din lume se numește „football” sau „soccer”. Deci, când a apărut această ușoară diferență lingvistică? Când a apărut engleza americană?

SUA a devenit oficial independentă pe 4 iulie 1776, când 13 colonii americane și-au tăiat legăturile politice cu Marea Britanie. Totuși, ruptura de limba engleză britanică nu a apărut odată cu semnarea unui document.

• Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
• Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai…

Engleza americană începea să iasă la suprafață cu decenii înainte de semnarea Declarației de Independență, încă de când s-au stabilit coloniile americane timpurii, în secolul al XVII-lea, și cele două populații au fost separate de un ocean. Independența lingvistică, ca să zicem așa, a avut loc poate înainte de independența politică, scrie IFL Science.

Când a apărut engleza americană?

Asemenea evoluției unei noi specii, accente noi, dialecte și limbi emergente se dezvoltă pe perioade lungi de timp când vorbitorii aceleiași limbi devin izolați unii de alții și diferențele mici, subtile, se acumulează. În cele din urmă, se adună suficient contrast încât vernacularul poate fi considerat distinct.

Astfel, nu există o linie clară între variația lingvistică pe care o putem atribui unui anumit an sau deceniu. Seamănă mai mult cu un continuum; nici alb, nici negru, ci o serie de nuanțe de gri de la deschis la închis. Mai mult, în absența înregistrărilor audio, este foarte greu de stabilit momentul exact când a apărut engleza americană.

Cu toate acestea, există dovezi că vorbitorii de engleză au observat că limba s-a schimbat „peste ocean” în jurul sfârșitului secolului al XVII-lea și al începutului secolului al XVIII-lea.

Britanicii, nemulțumiți de modul în care americanii vorbeau engleza

Una dintre primele mențiuni despre diferențele lingvistice poate fi găsită într-o carte de călătorii din 1699 numită „A Trip to New-England” (O călătorie spre Noua Anglie), scrisă de scriitorul englez Ned Ward. „În ciuda sfințeniei lor, (noii englezi) sunt foarte profani în dialectul lor obișnuit”, scria el.

Engleza americană a fost inițial considerată a fi o versiune neglijentă, bastardizată a limbii materne originale, așa cum este adesea cazul cu accentele și dialectele „noi”. Pe lângă schimbările de pronunție și accentuarea silabelor, engleza americană a introdus cuvinte și expresii noi, care au atras, de asemenea, disprețul vorbitorilor de engleză „tradițională”.

În 1735, geograful britanic Francis Moore a comentat modul în care vorbitorii de engleză din „Lumea Nouă” au început să modifice limba. Vorbind despre un oraș din Georgia, el a observat că „se află pe panta unui deal; malul râului (pe care ei în engleza barbară îl numesc stâncă) este abrupt”.

Aceste schimbări s-au acumulat semnificativ până la momentul Declarației de Independență. Unul dintre Părinții Fondatori care a semnat documentul sacru, clericul scoțian John Witherspoon, era deosebit de conștient de reconfigurarea limbii și nu era un fan al acestui lucru.

Când a apărut engleza americană și cum era văzută de britanicii cu „sânge albastru”?

„Am auzit în această țară, în senat și de la amvon, și văd zilnic în comunicările din presă, greșeli de gramatică, folosiri incorecte și vulgarisme pe care aproape niciun om din aceeași clasă din punct de vedere al rangului și al literaturii nu le-ar fi comis în Marea Britanie”, a scris Witherspoon în 1781, la doar cinci ani după semnarea declarației.

Diferențele au devenit atât de profunde încât unii gânditori au sugerat că „americana” ar deveni o limbă distinctă, complet independentă de engleză. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, Jonathan Boucher, un cleric și filolog englez care trăia în Maryland, a scris că „limba lor va deveni la fel de independentă de Anglia cum sunt ei înșiși”.

Evident, acest lucru nu a devenit realitate, și limba nu s-a dezvoltat într-o entitate complet nouă. Cu toate acestea, stigmatul legat de engleza americană a persistat timp de secole.

În 1995, Prințul Charles (acum Regele Charles) a provocat un scandal când a făcut unele comentarii arogante despre influența „foarte coruptă” a englezei americane. El s-a plâns că „(americanii) inventează tot felul de substantive și verbe și creează cuvinte care nu ar trebui să existe… Trebuie să acționăm acum pentru a ne asigura că engleza și asta, după părerea mea, înseamnă engleza engleză (britanică), își menține poziția ca limbă mondială”.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Craniul cărui mare poet i-a fost furat din mormânt?

De ce aplaudăm?

Cher, artista care a descoperit tinerețea fără bătrânețe. „Bărbații ar trebui să fie precum Kleenex. Moi, rezistenți și de unică folosință”

Harry Houdini, cel mai cunoscut iluzionist din lume. „Ceea ce văd ochii și aud urechile, crede și mintea”