„Să primesc un Oscar ar fi ceva incredibil în cariera mea, asta fără îndoială. Dar filmele Stăpânul inelelor nu sunt făcute pentru Oscaruri, ci pentru public”, spunea Sir Peter Jackson, regizor de film, scenarist și producător neozeelandez și…de asemenea, regizorul, scenaristul și producătorul trilogiei Stăpânul inelelor (Lord of the Rings) (2001-2003) și al trilogiei Hobbitul (2012-2014), ambele fiind adaptate după romanele cu același nume ale scriitorului englez J. R. R. Tolkien. Mega producțiile lui Jackson nu doar că au avut un succes incredibil la public și la critică, dar au câștigat o mulțime de premii. Lord of the Rings a primit 17 Oscaruri (The Fellowship of the Ring, patru Oscaruri, The Two Towers, două Oscaruri, iar The Return of the King, unsprezece), toate trei generând venituri impresionante – aproape 3 miliarde de dolari, devenind astfel una dintre cele mai mari și mai influente serii de filme realizate vreodată, datorită succesului financiar major numărându-se printre seriile de filme cu cele mai mari încasări din toate timpurile.
Dar cum a ajuns Peter Jackson să facă Stăpânul Inelelor?
Jackson a fost atras de lucrările lui J.R.R. Tolkien încă din copilărie. Era fascinat de poveștile fantastice, iar de la un moment dat și-a dorit ca pasiunea pentru universul creat de Tolkien să aducă pe ecran scrierile autorului englez. În 1995, când era deja consacrat la Hollywood, Miramax Films a cumpărat drepturile de adaptare cinematografică pentru Stăpânul Inelelor, începând să dezvolte proiectul, cu Peter Jackson la cârmă, remarcat anterior pentru Heavenly Creatures (1994). Însă Miramax a decis că nu poate produce o trilogie de o asemenea avengură din cauza bugetului ridicat necesar, drepturile fiind astfel transferate către New Line Cinema. Odată ce New Line Cinema a preluat proiectul, Peter Jackson a început colaborarea cu co-scenariștii Fran Walsh și Philippa Boyens, lucrând împreună la adaptarea cărților lui Tolkien într-o formă cinematografică care să păstreze esența povestirii originale.
Jackson a ales Noua Zeelandă ca locație principală pentru filmări datorită peisajelor extrem de spectaculoase care se potriveau perfect cu viziunea sa despre Pământul de Mijloc (numele folosit pentru partea locuibilă a continentului ficțional al lui Tolkien). Filmările au avut loc între 1999 și 2000, iar utilizarea tehnologiilor avansate de filmare și efecte speciale a contribuit la crearea unei experiențe vizuale impresionante.
Lord of the Rings a fost vârful carieri lui Jackson, producția care i-a adus cele mai multe satisfacții profesionale, dar și personale, neașteptat de multe premii și recunoaștere enormă. Se poate spune că a făcut istorie cu această trilogie, devenind prima persoană care a regizat simultan trei lungmetraje majore, însă, pe de altă parte, Peter Jackson va asocia mereu seria aceasta de filme inclusiv cu pierderea părinților săi. Ambii au murit în timpul filmărilor la The Lord of the Rings.
Peter Robert Jackson s-a născut la 31 octombrie 1961, în Pukerua Bay, Noua Zeelandă, într-o familie simplă de imigranți englezi. A fost interesat de mic de cinematografie, pelicula care l-a inspirat cel mai mult, sădindu-i în minte ideea de a se îndrepta mai târziu spre acest domeniu, a fost King Kong. Primul film, un scurtmetraj, l-a realizat la vârsta de nouă ani, cu ajutorul unei camere Super 8 oferită cadou familiei sale. A urmat cursurile Colegiului Kāpiti, dar a abandonat studiul la 16 ani pentru a se dedica filmului.
Peter Jackson și-a început cariera profesională cu filmul Bad Taste (1987), a cărui finalizare, scrie IMDb.com, a durat mai mulți ani din cauza constrângerilor bugetare, fiind filmat în principal în weekenduri. Jackson a avut inspirația să-l înscrie la Festivalul de Film de la Cannes, unde a avut succes fiind popularizat la nivel internațional. Încurajat de perspectivele optimiste, în 1989 a regizat Meet the Feebles (1989), iar trei ani mai târziu, Braindead, ambele un mix între comedie și groază. Dar filmul din 1994, Heavenly Creatures, bazat pe povestea adevărată a două adolescente care au comis o crimă, a constituit de fapt schimbare semnificativă de care avea nevoie în carieră, odată cu prima sa nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu original. În 2005, a regizat o adaptare a peliculei sale favorite – King Kong, iar în 2009, a adaptat romanul lui Alice Sebold, The Lovely Bones, înainte de a reveni în lumea lui Tolkien cu trilogia The Hobbit, lansată între 2012 și 2014.
Peter Jackson, care deține propria casă de producție – WingNut Films – considerat unul dintre cei mai influenți regizori de cinema, este al patrulea regizor cu cele mai mari încasări din toate timpurile, filmele sale având încasări de peste 6,5 miliarde de dolari la nivel mondial.
Jackson a primit trei premii Oscar pentru The Lord of the Rings: Întoarcerea regelui (The Return of the King, 2003), inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu adaptat, alte premii ale sale incluzând, printre altele, trei BAFTA, un Glob de Aur, două Primetime Emmy Awards și patru Saturn Awards.
Pentru serviciile aduse industriei cinematografice, Jackson a primit titlul de Cavaler Companion al Ordinului Noii Zeelande în 2010.
Este al treilea regizor (după James Cameron și Christopher Nolan) care a lansat două filme (The Lord of the Rings: The Return of the King (2003) și The Hobbit: An Unexpected Journey (2012) care au avut încasări de 1 miliard de dolari la nivel mondial în timpul rulării lor. Peter Jackson face parte dintr-un grup de elită de nouă regizori care au câștigat premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu (original/adaptat) pentru același film, alături de Billy Wilder, Leo McCarey, Francis Ford Coppola, James L. Brooks, Joel Coen și Ethan Coen, Alejandro G. Iñárritu și Bong Joon Ho.
Peter Jackson este căsătorit din 1987 cu Fran Walsh, scriitoare neozeelandeză și co-scenarista trilogiei Stăpânul Inelelor, cuplul având împreună doi copii.
Jackson este cunoscut și pentru acțiunile sale caritabile. În 2006, de exemplu, a donat 500.000 NZ$ pentru cercetarea celulelor stem embrionare, iar apoi a cumpărat o biserică în suburbia Wellington din Seatoun, pentru 1,06 milioane de dolari, salvând-o de la demolare. Un entuziast al aviației din Primul Război Mondial, Poeter Jackson este președinte al 14-18 Aviation Heritage Trust, donându-și serviciile și finanțând crearea unui ecran multimedia – Over the Front – pentru Australian War Memorial. În 2011, Jackson și soția saWalsh au cumpărat sediul BATS Theatre din Wellington, asigurând astfel viitorul instituției. Deține o companie de restaurare și producție de aeronave, The Vintage Aviator, cu sediul în Kilbirnie. În 2024, averea sa a fost estimată la 1.5 miliarde de dolari.
Surse:
https://www.imdb.com/name/nm0001392/awards/?ref_=nmbio_ql_2
https://www.britannica.com/biography/Peter-Jackson-New-Zealand-director
Midas, mitul regelui care transforma totul în aur cu atingerea sa