Unii scriau în picioare, alții lucrau în camere complet izolate sau aveau reguli aproape obsesive înainte de a începe o frază. Ritualurile marilor scriitori spun o poveste surprinzătoare despre felul în care se naște literatura.
Procesul de scriere este adesea imaginat ca un moment de inspirație spontană, însă pentru mulți autori celebri el a fost rezultatul unor rutine precise, uneori chiar excentrice. De-a lungul timpului, scriitori din epoci și culturi diferite au dezvoltat obiceiuri personale menite să le organizeze gândirea și să creeze condițiile potrivite pentru concentrare. Unele dintre aceste ritualuri pot părea astăzi bizare, însă pentru cei care le practicau ele reprezentau o parte esențială a procesului creativ.
În locuința sa din Finca Vigía, lângă Havana, Cuba, dar și în casa din Key West, Florida, Ernest Hemingway (1899-1961) avea un mod de lucru care îi surprindea pe mulți vizitatori.
Nu scria așezat la birou, ci în picioare, folosind un pupitru improvizat pe care își așeza mașina de scris. Autorul considera că această poziție îl ajuta să rămână alert și să își mențină frazele concise. Diminețile erau rezervate exclusiv scrisului.
Hemingway începea devreme și continua până când simțea că energia creativă a zilei începe să scadă. Își nota cu grijă numărul de cuvinte produse, convins că un ritm constant de lucru era esențial pentru finalizarea unei cărți. Această rutină zilnică a scrisului, aproape sportivă prin regularitate, a stat în spatele unor romane devenite clasice, precum The Old Man and the Sea sau A Farewell to Arms, texte construite într-un stil direct și sobru, care reflectă, într-un fel, rigoarea autorului.
Pentru dramaturgul și poetul german Friedrich Schiller (1759-1805), mediul în care lucra avea o influență directă asupra imaginației.
Scriitorul era cunoscut pentru un obicei neobișnuit: păstra în birou, într-unul dintre sertare, mere ușor alterate. Potrivit relatărilor contemporanilor săi, mirosul lor îl ajuta să se concentreze. Explicația nu era una poetică, ci mai degrabă practică. Schiller considera că anumite senzații olfactive îi stimulau starea mentală necesară pentru a lucra. De altfel, biroul său era ordonat cu mare atenție, fiecare obiect având un loc stabil. În acest mediu riguros organizat au fost concepute unele dintre cele mai importante texte dramatice ale epocii, precum William Tell sau Mary Stuart.
Într-o epocă mult mai apropiată de noi, romancierul japonez Haruki Murakami (n. 1949) și-a construit rutina pe un program de lucru aproape monastic. În perioadele în care lucrează la un roman, programul său zilnic rămâne aproape identic. Murakami se trezește în jurul orei patru dimineața, scrie timp de câteva ore, apoi își dedică restul zilei activităților fizice, precum alergarea sau înotul. Seara se încheie devreme, pentru a relua același ritm în dimineața următoare. Autorul a explicat în mai multe interviuri că repetarea acestui program zilnic îl ajută să intre într-un ritm mental stabil, în care ideile se leagă mai ușor unele de altele. Urmând acest tipar riguros, Murakami a dat formă unor lumi precum cele din Kafka on the Shore sau 1Q84, unde constanța muncii zilnice devine la fel de importantă ca inspirația.
Pentru scriitorul francez Victor Hugo (1802-1885), concentrarea era o chestiune de autocontrol extrem. În perioadele în care lucra intens la un roman, autorul recurgea la o strategie neobișnuită: își ruga menajera ori servitorii să îi ascundă hainele, astfel încât să nu poată ieși din casă. Fără hainele de stradă la îndemână, Hugo rămânea practic închis în cameră, dedicându-se scrisului. Metoda avea un scop simplu: eliminarea tentației de a ieși în oraș sau de a amâna scrisul. Această strategie a fost folosită, printre altele, în perioada în care lucra la romanul Les Miserables.
Scriitorul american Truman Capote (1924-1984) avea o metodă de lucru pe care el însuși o descria drept „complet neortodoxă”. Capote nu scria la birou. Prefera să lucreze întins pe o canapea sau în pat, cu un caiet sprijinit pe genunchi. Autorul spunea adesea că nu se consideră „un scriitor vertical”, ci unul „orizontal”.
În timpul procesului de scriere obișnuia să alterneze cafeaua, ceaiul și uneori sherry-ul, iar țigările erau aproape mereu la îndemână. Capote lucra mai ales în a doua parte a zilei, iar atunci când textul începea să prindă formă evita să schimbe locul sau rutina. Pentru el, această poziție relaxată era modul ideal de a menține fluxul ideilor. Astfel au fost scrise unele dintre cele mai cunoscute cărți ale sale, printre care Breakfast at Tiffany’s și In Cold Blood, texte care au influențat profund literatura americană a secolului XX.
Privite din exterior, aceste obiceiuri ar putea părea curioase sau chiar bizare. Totuși, ele arată cât de diferit poate funcționa procesul creativ de la un autor la altul. Pentru unii, regulile stricte creează cadrul necesar imaginației, în vreme ce pentru alții izolarea sau gesturile repetitive devin un mod de a intra într-o stare mentală potrivită scrisului. Dar în spatele acestor rutine se află aceeași încercare: găsirea unui echilibru între viața de zi cu zi și spațiul interior în care prinde formă literatura.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Friedrich-Schiller
https://www.britannica.com/biography/Ernest-Hemingway
Scriitorul care a schimbat istoria cu un singur cuvânt: povestea lui Karl Maria Kertbeny
Iubire, scandal și libertate. D.H. Lawrence, scriitorul care a schimbat sexualitatea în literatură
C.S. Lewis, un scriitor modest, dezinteresat de succes și faimă. Autorul Cronicilor din Narnia