Cele mai faimoase opere literare arse de naziști. Cărți interzise care au supraviețuit istoriei

În anii 1930, regimul lui Hitler a declanșat una dintre cele mai ample campanii de cenzură din istorie – arderea publică a zeci de mii de cărți considerate „degenerate” sau „dăunătoare spiritului german”.

Printre volumele condamnate la distrugere se numărau capodopere ale literaturii universale, lucrări științifice revoluționare și tratate filosofice care au contribuit semnificativ la modelarea gândirii moderne.

• Capcanele pe care Hitler și Stalin și le-au întins reciproc
• Cum era să ajungă marxist unul dintre cei mai înverșunați anti-comuniști. „Am alunecat deodată de pe…

Iar această acțiune nu a vizat operele în sine, cât ideile propagate în ele, libertatea de exprimare și dreptul la cunoaștere, într-un act de cenzură și încercarea sistematică de a rescrie cultura și istoria. Paradoxal, această acțiune a avut efectul opus celui dorit – multe dintre cărțile interzise au câștigat o nouă relevanță în perioada postbelică, devenind simboluri ale rezistenței intelectuale.

„Pe frontul de vest nimic nou” („All Quiet on the Western Front” – 1928), Erich Maria Remarque

Romanul lui Remarque, o descriere crudă a ororilor Primului Război Mondial văzute prin ochii unui soldat german, a devenit rapid o țintă a propagandei naziste. Cartea submina narativa militaristă promovată de regim, prezentând războiul nu ca pe o aventură eroică, ci ca pe un măcel inutil. Autorul a fost denunțat ca „trădător al patriei”, iar opera lui a fost inclusă în lista cărților interzise.

În 1933, Remarque a părăsit Germania, stabilindu-se în Elveția, apoi în Statele Unite. Sora mai mică a scriitorului, Elfriede Scholz, a rămas în țară și a fost arestată în 1943, acuzată de „atitudine defetistă”. Tribunalul Poporului condus de Roland Freisler a condamnat-o la moarte, iar la 16 decembrie 1943 a fost ucisă prin ghilotinare în închisoarea Plötzensee din Berlin. Executarea ei a fost una dintre cele mai notorii crime ale regimului împotriva oponenților politici.

„Manifestul comunist” („The Communist Manifesto” – 1848), Karl Marx & Friedrich Engels

Lucrarea fondatoare a socialismului științific a fost una dintre primele ținte ale cenzurii naziste. Regimul lui Hitler vedea în marxism o dublă amenințare – atât ideologică, cât și etnică (Marx fiind de origine evreiască). Distrugerea acestei cărți făcea parte din campania mai largă de eliminare a oricărei urme de gândire socialistă autentică din spațiul german. Ironia istorică constă în faptul că naziștii au denumit propria doctrină „socialism național”, în timp ce distrugeau orice formă autentică de gândire socialistă.

„Procesul” („The Trial” – 1925), Franz Kafka

Opera lui Kafka, cu temele sale de alienare și absurditate birocratică, a fost catalogată drept „literatură decadentă” de către cenzura nazistă. Scriitorul evreu, născut în Praga, devenise postum un simbol al rezistenței intelectuale împotriva sistemelor totalitare. Iar distrugerea cărților sale făcea parte din încercarea regimului de a suprima orice formă de critică la adresa autorității. Majoritatea operelor lui Kafka au fost publicate după moartea sa, prietenul autorului, și în același timp executorul său literar, Max Brod, refuzând să respecte dorința scriitorului de a le distruge.

„Muntele vrăjit” („The Magic Mountain” – 1924), Thomas Mann

Romanul complex al laureatului Nobel Thomas Mann, care analiza criza spirituală a Europei înainte de Primul Război Mondial, a fost considerat periculos pentru viziunea nazistă asupra culturii germane. Autorul, un critic vocal al lui Hitler, a fost privat de cetățenie germană în 1936. Arderea cărților scriitorului a avut un caracter simbolic deosebit, Mann fiind considerat până atunci unul dintre cei mai importanți autori germani ai secolului XX.

„Sufletele oamenilor negri” („The Souls of black folk” – 1903), W.E.B. Du Bois

Opera fundamentală a activistului afro-american pentru drepturile civile a fost inclusă în lista de opere interzise din cauza mesajului revoluționar de egalitate rasială. Pentru naziști, care promovau doctrina supremației ariene, viziunea lui W.E.B. Du Bois reprezenta o amenințare directă la adresa ideologiei lor. Cartea a fost arsă public în cadrul campaniei împotriva așa-numitei „arte degenerate”, care nu se limita doar la operele autorilor evrei, ci viza și creațiile altor grupuri marginalizate, inclusiv pe cele ale comunității afro-americane. Prin distrugerea acestor scrieri, regimul hitlerist încerca să anihileze orice voce care contesta dogma rasială a regimului.

„Ulise” („Ulysses”, 1920), James Joyce

Capodopera lui Joyce, cu tehnica revoluționară de flux al conștiinței și temele sexuale explicite, a fost interzisă nu doar de naziști, ci și în multe alte țări. În Germania, romanul a fost condamnat atât pentru „obscenitate”, cât și pentru modernismul radical, considerat incompatibil cu estetica „sănătoasă” promovată de regim. Joyce, care trăia în exil voluntar, a rămas un simbol al rezistenței artistice împotriva cenzurii.

„Metamorfoza” („The Metamorphosis” – 1915), Franz Kafka

Nuvela lui Kafka despre Gregor Samsa, care se trezește transformat într-o insectă, a fost interpretată de naziști ca o metaforă a „decăderii morale” pe care ei pretindeau că vor să o eradice. Opera, cu temele de alienare și inadaptare socială, reprezenta exact tipul de literatură pe care regimul încerca să o elimine din spațiul public. Paradoxal, interzicerea acestor cărți a contribuit la creșterea interesului pentru opera lui Kafka în perioada postbelică.

„Soarele răsare și asfințește” („The sun also rises”, carte promovată în Anglia cu titlul „Fiesta” – 1926), Ernest Hemingway

Romanul lui Hemingway despre generația pierdută din perioada postbelică a fost considerat periculos pentru mesajul său antimilitarist și pentru portretizarea unui stil de viață „decadent”. Autorul, care a fost mai târziu implicat activ în lupta împotriva fascismului în Războiul Civil Spaniol, figura pe lista neagră a naziștilor. Distrugerea cărților lui făcea parte din încercarea de a controla nu doar politică, ci și cultura populară. (Titlul original „The Sun Also Rises” provine dintr-un vers biblic – Eclesiastul 1:5)

„Interpretarea viselor” („The Interpretation of Dreams” – 1899), Sigmund Freud

Lucrările fondatoare ale psihanalizei au fost arse pentru că reprezentau o „știință evreiască”, conform doctrinei naziste. Freud, care a fugit la Londra în 1938, a comentat ironic acest fapt: „Ce progres! În Evul Mediu m-ar fi ars pe mine. Acum se mulțumesc să îmi ardă cărțile.” Distrugerea operelor lui Freud simboliza respingerea nazistă a întregii școli de gândire psihologică care punea sub semnul întrebării comportamentul uman și motivațiile inconștiente.

„Arta războiului” („The Art of War” – sec. VI, î.Hr.), Sun Tzu

Tratatul clasic de strategie militară, deși nu era o lucrare modernă, a fost inclus în lista de cărți interzise pentru potențialului său de a fi folosit de opozanții regimului. Ironia istorică constă în faptul că Hitler personal poseda o copie a acestei cărți în biblioteca lui privată, dar interzicea distribuirea ei publică.

Sursa:

https://timesofindia.indiatimes.com/life-style/books/photo-stories/popular-books-that-were-burned-by-nazis/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jacques Jaujard, omul care a salvat comorile Luvrului din mâinile naziștilor

Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de naziști

Cum au eșuat naziștii în Bătălia Angliei

Cum s-a ascuns Albert Einstein de naziști într-o colibă dintr-o mlaștină uitată de lume